Nastere acasa, Povesti despre nastere

Totul a decurs mai mult decat firesc [nastere naturala nemedicalizata]

Dupa o prima nastere traumatizanta fizic si psihic, mi-am dorit ca urmatoarea sau urmatoarele sa fie cu adevarat naturale dar si sa vindece ranile care de un an si sase luni inca dor. Dar nu numai atat, mi-am dorit sa incerc sa fac ceva si pentru alte viitoare mamici, sa le ajut sa aiba parte de o nastere fireasca, asa ca m-am pregatit temeinic si am luat examenul de admitere la Facultatea de Moase din Bucuresti.

Am aflat ca vom mai avea un copil, ne-am bucurat tare si am asteptat cu nerabdare sa aflam genul lui. La a 2 a ecografie, adica pe la 7 luni, am aflat ca avem o fetita. Inca o fetita. stiam ca Alexandra va fi foarte fericita. si noi eram.

A fost o sarcina sanatoasa cu ingaduinta Lui Dumnezeu, eu m-am tinut de un stil de viata sanatos, am mancat bine, am baut bine, am alergat pe scari pana la 6 luni si ceva si am dansat fara menajari la toate nuntile pe care le-am avut. Nu mai spun  purtatul fetitei celei mari, alaptatul, si iesitul in parc de 2 ori pe zi. Am luat 10 kg in total. Deci a 2-a sarcina nu a fost prea diferita, dar ce-i drept, un pic mai dificila, fiindca fetita cea mare, nu era „prea mare”.

Anul acesta am reusit sa iau legatura cu moasa si am pus la punct un plan de nastere in confortul casei noastre. Planul B era de asemenea bine stabilit, respectiv, o ambulanta privata la scara blocului, si un medic care sa accepte transferul de la moasa, in cazul unei complicatii. Medicul era Dr Dumitrascu de la Municipal. Sotul meu nu sustine si nu prea a fost de acord cu nasterea acasa, dar a trebuit sa accepte ca eu nu sunt dispusa sa mai risc o experienta negativa. Chiar daca dr. Dumitrascu (avand cele mai bune recomandari, de altfel) mi-a promis o nastere cat mai fireasca, totusi el nu putea sa-mi garanteze ca asistentele vor face la fel, sau ca nu-mi va fi luat copilul de langa mine, ca nu va fi intepat, indopat cu prostii etc.  Concluzia a fost ca spitalul va juca rol strict salutar.

Ultimele 2 saptamani mi le-am petrecut la facultate, cel putin 6h pe zi. Iar acasa trebaluiam cum puteam si incercam sa pun casa la punct pentru a o primi pe Ioana. Sambata, 18 octombrie, am avut contractii neregulate toata ziua, la 15 min, la 20, la 30. slabute si scurte. Pe la ora 20 s-au intensificat, veneau pe la 5-10 min si durau ceva mai mult, dar tot neregulate. Cand am vorbit pe la 11 cu doula am convenit ca ii voi da un telefon cand contractiile sunt mai dese si mai lungi de 30-40 de secunde. Asa ca abia la 01.30 puteam spune ca am contractii la 3-4 minute, durau in medie 50 de secunde si erau suportabile. atunci am sunat-o si mi-a spus ca se porneste spre noi.

Sotul meu si fetita au dormit pana spre 2.30, iar eu am avut linistea necesara pentru a-mi vedea de contractii si de respiratie. La 02. 30 l-am trezit pe sotul meu, simteam sa fie langa mine, caci contractiile erau dintre cele mai grele si mai insuportabile. Nu avea ce sa-mi faca, dar simplul fapt ca era langa mine, era de ajuns. Dar nu credeam ca sunt aproape, fiindca desi erau la 2 min, totusi nu durau mai mult de 60 de secunde.

Am sunat-o pe doula la 02.40 sa stiu pe unde se afla, iar ea mi-a dat o veste ingrozitoare, si anume, ca moasa nu mai putea ajunge si ca va trebui sa mergem la spital. Am crezut ca o sa cada cerul pe mine. Nu-mi venea sa cred ca am visat atata la nasterea perfecta si Dumnezeu avea planul sa ajung la spital. La 02.45 am simtit nevoia sa imping, si am impins pe parcursul a 2 contractii, stand pe toaleta. Cand am pus mana, am simtit perineul bombat si atunci am inteles ca nu mai e timp sa mergem la spital. Am intrat in cada in cea mai mare viteza si am lasat apa calda sa-mi inmoaie perineul, in timpul care mi-a ramas.

La prima nastere am beneficiat de un cot pe burta, care a provocat o ruptura si 2-3 luni am tot suferit. Acum, pentru a evita ruptura, m-am asezat intr-o pozitie relativ neutra, pe-o parte si m-am abtinut sa imping la contractiile care au mai venit.

Doula sosit la 02.55, cand deja se vedea crestetul capului. La urmatoarele contractii am simtit coroana de foc si apoi incet, incet a alunecat capul. Am simtit si am vazut cum s-a rotit in mine si la urmatoarea contractie a iesit restul corpului. Am prins-o si am pus-o pe piept. Ce am simtit, nu pot descrie. A fost minunat. S-a nascut la 3.00. La scurt timp a inceput sa respire si a plans un pic. De fapt, am plans un pic amandoua. Atunci a intrat si sotul meu in baie, extrem de emotionat. Imi dadea impresia ca tremura de emotii. Cred ca fetele noastre au comunicat bine de la inceput caci imediat s-a trezit alexandra si de cum a vazut-o pe Ioana, a inceput sa zambeasca si sa arate inspre ea cu degetelul. am mai stat cateva minute si am mers in pat si am asteptat placenta. Am pus fata la san si a supt viguros vreo 2h. Chiar glumeam pe tema asta, ziceam ca parca o tinusem nemancata in burtica. Cu asa pofta sugea.

ecaterina_dutulescu_2_2

Placenta a iesit in 20 de minute, intreaga. Atunci a plecat sotul meu la moasa acasa, sa ia clema pentru cordon, si am taiat cordonul la ora 4.00. Mi-am tot masat uterul ca sa ramana contractat si sa ma asigur ca se inchid vasele de sange si ca nu am nici un motiv de ingrijorare. Apoi mi-am pus un absorbant, m-am schimbat, si m-am caldurit langa micuta, dupa ce am schimbat-o si pe ea. Am ciugulit cate ceva si ne-am culcat pe la 05.30 si ne-am mai trezit pe la 10.

Duminica am cantarit-o pe Ioana, 3100 g. Luni a venit moasa sa vada perineul si a constatat ca am o mica ruptura si a fost nevoie de sutura. Probabil umerii s-au grabit si nu au iesit chiar pe rand, nu mai tin minte cum s-a intamplat, caci eu nu am mai impins absolut deloc de cand am simtit un pic din crestetul copilului. Totusi, recuperarea este clar, mult mai usoara decat la prima nastere. Acum, la o saptamana as vrea sa zburd, m-am saturat sa tot stau. Dar mai am un pic de rabdare si ma voi porni saptamanile care vin, din nou la facultate, cu ioana cu tot. Medicul de familie a pus parafa pe certificatul constatator si luni am avut si certificat de nastere.

In incheiere, pot spune ca in clipa de fata nu-mi mai pot imagina o nastere naturala, in alta parte decat acasa. Inainte de expulzie, cand am simtit ca bebe nu mai are rabdare si ca va iesi in curand –  si acum imi amintesc – mi se parea extrem de firesc. Adica am tot avut contractii, copilul a coborat, milimetru cu milimetru, pana cand a hotarat sa iasa. Iar eu l-am asteptat si l-am luat in brate. Atat de firesc a fost totul – fara vizite la spital, fara vaccinuri, fara oameni straini perindandu-se pe langa mine, stresandu-ma etc – incat parca nici nu-mi vine sa cred ca am nascut. Cu siguranta nedumerirea asta, care mi-a venit de cateva ori, este din cauza sistemului, care ne-a inoculat noua tuturor ideea ca nasterea trebuie sa aiba loc la spital. Alexandra a primit-o cu atata bucurie, si se poarta cu atata delicatete cu ioana. sunt surori, Mami le iubeste pe amandoua, amandoua primesc titi ( chiar si concomitent s-a intamplat de cateva ori). Totul a decurs mai mult decat firesc. Ioana mananca si doarme cate 2-3 ore, deci suntem in grafic. Multumim Lui Dumnezeu pentru toate!

ecaterina-dutulescu-2-3
Sunt studenta in anul 2 la Facultatea de Moase, la Carol Davila. Mai am o facultate si un master în psihologie, dar o sa fiu implinita ca moasa. Sunt o fire energica, echilibrata, creativa, cu un simt practic foarte dezvoltat si sunt destul de religioasa. Ma preocupa nutritia, educatia, medicina. Vreau sa fac mult bine in viata asta!

 

 

1 Comment

  1. Ana

    Felicitări pentru determinarea de a naște acasă!
    Eu sunt la a 2-a sarcină și aș avea nevoie de niște sfaturi de la o viitoare moașă. 🙂
    Dacă nu te deranjez, îmi poți lăsa te rog o adresă de mail.
    Mulțumesc!
    Sănătate!

Leave a Reply

Required fields are marked*

twelve − 2 =