Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

Sophia bucuria [nastere naturala]

Povestea cu numarul 20 care participa la giveaway este povestea Oanei si a Sophiei. Oana a nascut intr-o maternitate de stat unde nasterea a fost privita strict ca act medical si unde nu s-a facilitat reunirea cat mai rapida a mamei cu bebelusul. A avut un medic care i-a grabit nasterea si care nu a fost transparent cu tratamentul aplicat. Desi Oana a nascut natural o fetita sanatoasa, experienta nasterii i-a lasat un gust amar. Iti multumesc Oana pentru ca ai impartasit cu noi povestea ta!

Sunt cu Sophia langa mine si mi se pare ca viata nu a fost niciodata altfel, ca suntem impreuna de-o vesnicie, ca sufletele noastre s-au cunoscut cu mult inainte sa realizam.

Sarcina a fost cu cantec, cu greturi si varsaturi pana in luna a saptea, cu un prim trimestru cu perfuzii la 2 zile, cu zile ca nopti si nopti ca zile, cu grija ca bebe sa fie bine.

Cu doua zile inainte de morfologia de trimestrul 2 am visat ca am nascut o fetita si cand am luat-o in brate am zis “ea este Sophia”. Cand am avut confirmarea ecografica a sexului copilului, mi-a fost clar ca numele ei este cel din vis, asa ca am renuntat la cel pe care il alesesem initial si  a ramas cel pe care si l-a ales ea: Sophia.

Eram hotarata sa nasc natural, motiv pentru care am  schimbat medicul la jumatatea sarcinii.  Am avut norocul sa gasesc un medic foarte empatic, sustinator al nasterii naturale, cu care mi-a fost usor sa comunic.

Intrasem in saptamana 39 de sarcina si stiam ca nasterea se poate declansa oricand, dar parca tot nu imi venea sa cred ca sunt asa de aproape de momentul intalnirii magice. Intrucat la ultima ecografie nivelul lichidului amniotic era la limita inferioara, medicul decisese la ultima vizita ca daca nu nasc pana lunea urmatoare, luni dimineata sa merg la spital sa imi faca o internare de o zi ca sa vedem cum mai e bebe.

Duminica am facut bagajul pentru a doua zi si m-am culcat cu gandul ca dimineata merg la spital. Pe la 3 dimineata m-am trezit, asa cum ma trezeam deja de multa vreme (intre 3 si 4 era ora mea de “meditat”), doar ca de data asta nu am mai putut sa adorm, asa ca am stat la povesti cu sotul, intamplator treaz la ora aceea.

Dintr-o data am simtit ceva vag ce ar fi putut fi o contractie. Am stat cuminte, in asteptare, si a urmat alta contractie si apoi alta si alta… Nu erau la intervale regulate, intensitatea era destul de scazuta, asa ca nu eram sigura daca sunt contractiile adevarate sau nu. Prin urmare am facut inca un bagaj in caz ca internarea in spital se dovedeste a fi pentru mai mult decat testele gandite initial si pe la 7 si un sfert am plecat spre maternitate.

Contractiile erau inga neregulate si suportabile. La controlul dinaintea internarii s-a constatat ca membranele erau rupte (nu stiu cand s-a intamplat asta) asa ca am fost dusa direct in sala de travaliu. Sotul a ramas pe hol, urmand sa poata intra din cand in cand la mine.

La ora 8 m-a vazut medicul care mi-a urmarit sarcina si a hotarat administrarea unui antibiotoc intrucat nu stiam cand s-au rupt membranele si nu voia sa riscam o infectie. Ce nu am aflat decat putin prea tarziu este ca medicul ii spusese asistentei ca pe langa antibiotoc sa imi administreze si oxitocina. Mi-am dat seama doar cand am vazut ca abia a doua doza injectata in perfuzie este cea de antibiotic. Cand i-am  spus asistentei ca nu vreau oxitocina, mi-a spus ca ea face cum i-a zis domnul doctor. Prima mare dezamagire.

Daca pana atunci contractiile erau suportabile, dupa au devenit foarte intense si la intervale foarte scurte, dar neregulate. La ora 9 cand a venit din nou medicul sa ma vada, am stabilit sa fac epidurala. In mod normal trebuia epidurala facuta in jumatate de ora, dar medicul anestezist a venit sa ma vada aiba spre ora 10, cu o atitudine deloc empatica si deloc potrivita pentru situatia in care ma aflam – in timpul contractiilor deloc usoare se astepta sa ii povestesc cu usurinta, cu drag si cu zambetul pe buze tot istoricul meu medical.

Tot ce stiam de la cursul Lamaze despre relaxarea in travaliu si nefolosirea neocortexului s-a dus pe apa sambetii cu acea dna dr care m-a amenintat ca daca nu ii zic mai repede, pleaca. A doua mare dezamagire.

Asadar am primit epidurala la ora 10:30. Dupa epidurala m-a luat um tremurat infioraror, desi nu simteam ca mi-ar fi frig. La ceva timp dupa, sa fi fost vreo 15-20 minute, am adormit. Cand am deschis ochii si m-am uitat la ceas, era 12 fara un sfert si imi era foame. Foarte foame. Asa ca ma gamdeam sa rog o asistenta sa il cheme pe sot inauntru ca sa imi poata aduce una alta. Cand a venit asistenta inca dormitam si am auzit ca prin vis “haide ca nasti”.

Buimaca de somn, de foame, dar mai ales de emotie, parca nu intelegeam ce se intampla. Totul s-a derulat extrem de repede. Imi amintesc ca ma gandeam ca nu simt nimic, nicio contractie, nicio durere, ca nu stiu cand sa imping, ca medicul mi-a zis de nenumarate ori la controalele de rutina cat de important este sa simti ca sa poti coopera la expulzie. Iar eu nu simteam nimic.

In sala eram eu, Sophia in burtica, medicul si o asistenta. Ma uitam pe geamul mare la copacul de afara si la cer si ma rugam sa fie totul bine. La 12:05 Sophia a venit pe lume, mica, vinetie, sfioasa, parca deranjata din plutirea cu care era obisnuita, si destul de adormita de la anestezia pe care am primit-o eu. N-a plans, doar a scancit putin, dar asa e ea, minunea mea, deloc plangacioasa.

Au venit 2 asistente de la neonatologie, au sters-o, au infasat-o si mi-au dat-o putin sa o tin in brate. Magia acelui moment nu se compara cu nimic si stiu ca am izbucnit in ras de fericire. Era EA, Sophia mea, asa cum o visasem.

Eu am ramas in sala de travaliu pentru “retusuri”, iar S a fost dusa la neonato. Au urmat apoi 4 ore aberante in care eu  am ramas in sala de travaliu pentru ca rezerva in care urma sa ma mute trebuia eliberata si curatata si nu au acceptat sa ma mute intr-un salon normal si apoi in rezerva. Patru ore ca patru ani in care pentru prima data eu eram intr-o parte si minunea mea in alta. Evident, a treia si cea mai mare dezamagire.

Sotul a putut sa vina sa ma vada si am impartasit impreuna bucuria de a primi cel mai frumos cadou la aniversarea a 3 ani de la casatorie. Daca in urma cu 3 ani incepeam impreuna un nou drum, iata ca acum am avut din nou sansa unui nou inceput.

Intr-un final am fost si eu mutata in rezerva si dupa putin timp o asistenta mi-a adus ghemotocul. Am pus-o la san, stangace amandoua, ea somnoroasa, eu usor timorata. Nu ne-a iesit din prima, dar am perseverat. I-a fost administrat si niste lapte praf pentru ca am fost facuta sa cred ca nu am suficient lapte, dar am insistat sa o pun la san cat de mult, iar ea, micuta mea, incerca din rasputeri sa manance.

oana-ali-2

Recuperarea mea a fost rapida si fara probleme, experienta nasterii mi-a lasat insa un gust amar si regret pentru cele patru ore ca o vesnicie in care am fost separata de micuta mea, in care n-am putut sa o tin in brate si sa ii spun cat de mult o iubesc, in care ea a tresarit de nenumarate ori si eu n-am fost acolo sa ii spun ca este in siguranta.

Acum totul pare asa de departe … suntem nedespartite si nu pot decat sa fiu fericita si recunoscatoare pentru aceasta minune de la Dumnezeu, pentru Sophia bucuria si pentru fiecare zi in care pot sa fiu alaturi de ea.

oana-ali-1
Oana are 30 de ani si de trei luni si jumatate are bucuria sa fie mamica Sophiei, o minune de fetita. Inainte de magica intalnire cu Sophia, a lucrat in cercetare media. Adora sa citeasca, sa calatoreasca si sa intalneasca oameni din culturi diferite. Iubeste filmele care pun in valoare arta cinematografica si nu comercialul.

 

 

2 Comments

  1. Oana, tu cum te-ai pregatit pentru nastere?

  2. Oana

    Pentru nastere m-am pregatit urmand, impreuna cu sotul, cursuri Lamaze tinute de Irina Popescu, citind carti de specialitate si povesti ale altor mamici si discutand cu medicul despre fiecare etapa. Insa privind inapoi imi dau seama ca toate acestea m-au ajutat pe de o parte si pe de alta parte mi-au creat anumite asteptari legate de nastere, asteptari care au generat mici regrete. Am avut pregatit si un plan de nastere, dar a ramas pentru mine 🙂

Leave a Reply

Required fields are marked*

19 − six =