Cezariana, Nastere la spital, Povesti despre nastere

Regretele unei mame [cezariana]

Am onoarea sa postez nasterea de poveste a Magdei (http://www.mamicilasuperlativ.ro). Te felicit Magda pentru curajul de a spune povestea ta! Cred sincer ca va pune pe ganduri multe mamici!

Ma numesc Magda si sunt mamica unui baietel de 2 ani si 3 luni. Vreau sa iti impartasesc si tie povestea nasterii lui Luca, in primul rand pentru morala  ”asa nu ”. Daca esti viitoare mamica si inca mai ai dubii cum sa nasti, te rog citeste cu inima si vei intelege ce decizie sa iei.

Atat eu cat si sotul meu ne doream foarte mult un copil. Aveam multe colege care se chinuiau de ani de zile sa ramana insarcinate si nu reuseau. De cand am hotarat ca vrem un copil, aveam o teama ascunsa sa nu trec si eu prin calvarul lor. Dar nu a fost asa, din fericire. Organismul m-a rasplatit din plin pentru faptul ca nu am folosit niciodata anticonceptionale si nu am facut intreruperi de sarcina. Am ramas repede insarcinata si pot spune acum ca perioada sarcinii a fost cel mai frumos moment din viata mea. Am avut energie sa lucrez la 3 joburi simultan, sa renovez o casa de la zero in ultimul trimestru de sarcina, sa calatoresc mult si sa ma dau cu sirul de sanii tras de masina pe dealurile inzapezite ale Marginimii Sibiului (eram deja in luna a saptea de sarcina).

Nu am considerat ca trebuie sa ma pregatesc prea mult pentru momentul nasterii pentru ca aveam impresia ca stiu destule (eu sunt asistent medical iar sotul meu este medic chirurg) si am neglijat acest aspect, bazandu-ma pe pregatirea mea strict profesionala si cu deplina incredere in personalul medical cu care urma sa nasc, pe care il cunsoteam foarte bine si cu care lucram de mult timp. Consider ca a fost o greseala foarte mare….

Urma sa nasc natural, intr-un spital privat de top, cu servicii foarte bune si cu un personal foarte dedicat si profesionist pe partea de maternitate. In ultima luna lucrurile au inceput sa se precipite la serviciul meu, acolo unde urma sa si nasc. Am fost preluati de catre un al ”patron” si totul se ducea de rapa. Personalul medical isi dadea demisia in grup si plecau spre alte spitale. Am intrat in panica, nimic din ce planificasem nu mai ramanea in picioare.

Doctorita cu care urma sa nasc m-a consultat si mi-a zis sa ma astept in orice clipa la marele eveniment. Incercam sa stau linistita si sa sper ca nu vor avea loc modificari prea mari la spitalul unde urma sa nasc.

Totusi, un telefon m-a dat peste cap. Doctorita mea ma suna si imi spune ca a doua zi (intr-o joi, pe 24 martie 2011) trebuie sa vin sa ma internez si sa nasc neaparat pentru ca de a doau zi , de vineri, noii patroni hotarasera sa demoleze toate salile de nastere si de operatii, iar personalul medical din maternitate urma sa isi dea demisia in bloc la sfarsitul saptamanii, ca sa plece la un spital concurent.

De aici totul a inceput sa fie altfel decat imi doream. Acest ”trebuie” sa nasti maine a exclus dreptul copilului de a se naste atunci cand este el pregatit, ceea ce era inceputul unui lant de greseli care m-au facut sa regret foarte mult.

Dupa o noapte foarte agitata, cu o dispozitie departe de a fi potrivita pentru o mama care naste, m-am dus la spital cu inima indoita, fara sa fi avut timp sa-mi dau seama ce se intampla, total bulversata de acel ”azi trebuie sa nasti”. Nu aveam nici un fel de contractii si nici nu se ”rupsese apa”.

La spital m-au internat si, stresati si in contratimp si ei, au inceput monitorizarea copilului, sperand sa dea un semn ca vrea el sa iasa de bunavoie. Si el nu a vrut. Atunci s-a decis administrarea prin perfuzie a uneor medicamente (nu are rost sa iti spun acum toate denumirile lor) care sa provoace declansarea contractiilor. Luca nici asa nu a vrut, si fiecare minut era pentru mine o violare a constiintei (pentru ca nu asa vroiam sa nasc) si un nivel din ce in ce mai crescut al stresului. Nu aveam dureri, nu aveam contractii, Luca mai vroia acolo, in burtica la mami. S-a decis apoi sa mi se rupa fortat membranele (cu o pensa) si astfel sa se provoace contractiile.

Este unul din momentele cele mai crunte pentru mine. Il regret si il urasc. Pur si simplu, fara nici o pregatire, copilul meu s-a trezit prins intr-un sac fara apa care se strangea ritmic peste el ( contractiile uterine pe ”uscat” pentru ca apa o pierdusem cand mi s-au rupt fortat membranele. A fost un stres brusc pentru el, pe langa cel medicamentos cu care am fost bombardata pe vena pentru provocarea contractiilor.

Iar pentru mine, a fost groaznic. Brusc, m-am trezit cu niste dureri insuportabile (eu care nu avusesem nici macar o contractie). Intr-o nastere normala, durerile incep treptat, astfel incat organismul sa se poata adapta. La mine a fost brusc totul si cu atat mai insuportabil. Imi aduc aminte ca aveam un nivel de stres, de nemultumire si de durere care arunca in aer toate tehnicile de relaxare si tot ceea ce imi propusesem sa fac la nastere.

Oricum eram atat de deprimata ca am renuntat sa mai lupt si m-am lasat dusa de curent. Mi s-a montat un cateter si am asteptat, bebe monitorizat, durerile mai cedasera datorita anlgezicului de pe cateter. Pana cand am auzit pe monitorul care inregistra bataile fetale ca ceva se intampla rau. Bataile erau din ce in ce mai slabe si mai rare. Copilul meu obosise de la atatea droguri si graba de a-l scoate cu forta. Am intrat in panica, pentru ca episoadele se repetau si stiam ca la 7 decelerari repetate este indicatie urgenta de cezariana. Nici nu au mai asteptat sa se intample de 7 ori ca deja eram dusa pe o targa in goana pe holurile spitalului, strigau unii la altii sa pregateasca sala de operatie si sa cheme anestezista.

Acele minute au fost cele mai de cosmar … si acum ma ingrozesc cand imi amintesc. Am facut o criza de nervi si urlam la ei sa-mi spuna ce este cu copilul. Ca sa ma linisteasca (nici ei nu stiau raspunsul si se grabeau sa-l scoata) mi-au pus o masca pe fata si am fost intr-o stare de semitrezie in care auzeam ca intr-un fundal agitatia lor. Nu mai puteam sa reactionez, nu mai gandam limpede, doar auzeam ca din departate totul … pana cand am auzit un plans de copil. L-au luat, l-au dus, nici nu l-am vazut. Mi-au spus ca are APGAR 10 si ca este in regula. Nu i-am crezut. M-am mai trezit si am inceput iar sa urlu la ei sa-mi aduca copilul si sa imi spuna adevarul. In timp ce ma coseau am trimis anestezista din sala sa faca poza la copil si sa-mi spuna ca este totul ok (aveam incredere ca nu ma minte). Mi-a aratat ca sotul meu este acolo, cu copilul si abia atunci m-am linistit.

Dupa operatie, m-au dus la salon, epuizata nervos si fizic, anesteziata (de la gat in jos nu simteam nimic), semiadormita. L-am vazut pe Luca 2 minute, l-au pus la pieptul meu si atat. Sotul meu a stat mai mult pe la el si ii tot facea poze si imi aducea. A fost o noapte de cosmar, in care ma simteam cea mai ratata mama, ma simteam ingrozitor fizic, eram imobilizata, aveam dureri, imi era foarte rau. Mi-am dat seama ca aceasta fortare a nasterii putea sa ma coste viata copilului meu.

Tot ce visasem eu ca va fi momentul nasterii s-a transformat intr-un episod de cosmar, si, de cate ori imi amintesc de nasterea lui Luca, plang cu disperare si cu regret.

Din fericire, copilul a fost scos la timp si a fost si este foarte bine, bucuria si implinirea noastra. Consecintele acestui hei-rup au fost imposibilitatea de a alapta si un stres enorm, cu regrete enorme care abia cand a facut Luca 10 luni s-au mai diminuat.

magda_si_luca_scale

Daca te pregatesti sa nasti, te rog, asculta-ma! Fa totul cat mai natural si cauta sa fii cat mai informata. Nu face compromisuri si asculta-ti corpul si instinctul, tine cont de ceasul biologic, nu forta nimic si bucura-te cu adevarat de aceste momente unice ale nasterii copilului tau.

Iti doresc din suflet ca amintirile tale despre nastere sa iti trezeasa zambet si bucurie, nu lacrimi si regrete!

Iti multumesc Andreea ca mi-ai dat posibilitatea sa spun povestea mea si altor femei, si sper sa fie utila celor care devin mamici.

magda-dragan
Magda, de profesie asistent medical, este fondatorea proiectului “mamicilasuperlativ”. Este foarte ambitioasa si cu o mare sete de cunoastere si auto-cunoastere. Are multe proiecte in desfasurare printre care unul caritabil si de suflet in care este toata inima ei: se ocupa de strangerea de ajutoare pentru Copiii Miei.

 

 

 

7 Comments

  1. Super articol despre nastere!

  2. Multumesc Adriana! Povestea Magdei ar trebui citita de fiecare viitoare mamica!

  3. PACAT CA MAJORITATEA MAMELOR DORESC SA NASCA PRIN CEZARIANA! CICA ASA NASC DOAMNELE ! DAR DUCESA ANGLIEI DE CE O FI ALES CALEA NATURALA?

    1. andreea

      Parerea mea este ca majoritatea femeilor care aleg sa nasca prin cezariana sunt victimele societatii de azi si chiar si a medicilor obstreticieni care le supravegheaza. Sunt femei neinformate care stiu ce inseamna o nastere doar de la televizor din acele filme in care femeile trec prin niste chinuri groaznice in timpul travaliului. In momentul in care afli ca o nastere naturala nu asa trebuie sa fie ci din contra ca poate fi chiar si orgasmica incepi sa iti pui intrebari, incepi sa te informezi si incet incet ajungi sa iti schimbi optiunea initiala.

  4. Multumesc Mult Andreea si Magda. Invat multe de pe acest site. Mama mea a trait tot o astfel de experienta cu fratele meu ( si ea tot asistenta). In acel caz au folosit substante "noi, de incercare – pt anestezie
    " in spitalul respectiv, tot in cezariana, si a stat in moarte clinica ceva timp….. tata imi spusese ca nu o sa mai vina acasa. … crezi ca l-am iubit pe bebe la inceput ? din cauza lui mama era sa moara….

    1. andreea

      Multumim Altina! Experientele prin care au trecut mamele noastre cand au nascut nu trebuie sa fie si ale noastre! Putem in schimb invata din ele pentru ca noi sa avem o experienta mai placuta in timpul nasterii!

  5. cred ca "am renuntat sa mai lupt si m-am lasat dusa de curent" este prea des intalnit…intr-adevar "asculta-ti corpul si instinctul" sunt salvarea mamelor…multumesc Magda pentru povestea ta

Leave a Reply

Required fields are marked*

thirteen + 6 =