Nastere naturala, Nastere naturala dupa cezariana (NVDC), Povesti despre nastere, Uncategorized

Povestea unei nasteri naturale mult dorite [nastere naturala, NVDC]

Cand am ramas insarcinata cu primul copil stiam sigur un lucru: vreau sa nasc natural. Imi doream la vremea aceea 4 copii si o nastere prin cezariana imi limita optiunile, ma gandeam ca ar putea fi complicatii, ca mai tarziu nu voi mai putea naste natural si ma vor taia din nou, cate si mai cate imi treceau prin cap. Citisem articole despre motivele pentru care se cere cezariana, incepusem sa ma informez despre evolutia sarcinii, placenta, lichid amniotic, cate saptamani trebuie sa stea bebe in burtica si asa mai departe. Eram doxa de informatii.

Dar pentru ce nu am fost pregatita a fost valul de hormoni care m-au dat peste cap si o combinatie nefericita de putina incredere in mine si un medic hotarat sa faca o cezariana. Am ajuns cu sarcina la 41 de saptamani, am refuzat o programare la operatie cu o saptamana inainte, am inceput sa am contractii usor dureroase si neregulate, dar nici membranele nu s-au rupt, nici n-am pierdut din dopul gelatinos. Trebuia sa mai astept…in schimb medicul curant dupa o ecografie si o monitorizare fetala a declarat ca bebelusul e prea mare (4100 g la eco), avea doua circulare de cordon ombilical in jurul gatului, nu coborase suficient si nu era nici un semn de dilatare a colului. Nici unul din aceste motive nu este indicatie de cezariana.
Ce m-a convins insa a fost monitorizarea fetala unde apareau mici variatii ale inimii lui bebe, pe care medicul le-a tradus ca suferinta fetala. Atunci obosita de atata lupta si indarjire, m-am resemnat si am decis sa intru in operatie de cezariana, o decizie asupra careia si astazi am indoieli, insa nu voi afla niciodata ce s-ar fi intamplat daca as mai fi asteptat.

Bebe a venit pe lume sanatos, cu 3600 g, iar eu m-am refacut foarte repede dupa operatie. Deja a doua zi eram pe picioare cu copilul in brate. Baietelul nostru ne-a implinit vietile mie si sotului meu, ne-a adus bucurii nemarginite si nu exista zi in care sa nu ne minunam de cat de frumos creste puiul de om.
Am hotarat sa incercam si al doilea copil. De data aceasta am intrebat mai mult si am cautat de la inceput un medic ce sprijina nasterea naturala, mai ales dupa o cezariana. L-am gasit usor, pentru ca se pare ca in tara asta ii poti numara pe degetele de la maini pe cei care sustin nvdc. Norocul meu ca traiesc in Bucuresti, norocul meu ca mi-am permis sa nasc la o clinica privata. Ma intreb cu amar cum reusesc sa nasca natural mamele care nu au avut acest noroc?

A doua sarcina a fost mai grea decat prima, insa fara complicatii. Bebelusul a crescut bine in burtica, la ecografie s-a aratat si o circulara de cordon ombilical in jurul gatului, dar de data asta nu s-a mai pus problema de operatie.

Totul a inceput intr-o dimineata de aprilie, cu contractii suportabile si dereglate, pe care eu nici nu le-am mai bagat in seama. In ultima saptamana am tot avut alarme false, contractii de ziceam ca acus vine bebe si care se opreau dupa 6-7 ore…asa ca m-am jucat cu strumful cel mare (1an si 10 luni), l-am filmat cum pupa burtica (inspiratie maxima, nu mai apucam) si toate bune. L-am culcat de pranz pe la 14, ma intind langa el putin cu gandul sa ma odihnesc o ora, ca apoi sa merg la control la domnul doctor Romila, asa cum era stabilit. Dupa nici 30 de minute – fleosc! Fuga la baie, s-au rupt niste membrane, balta peste tot, gravida bucuroasa ca incepe aventura. Nu m-am panicat, am facut un dus cald, mi-am sunat sotul sa-l chem acasa, soacra sa stea cu copilul si mama sa se panicheze, ca asa e ea.  Am mai adaugat una alta in bagaj si fuga la spital.

La ora 16 eram la camera de garda unde m-a consultat dr Zaharia, cu rezultatul: col gros, posterior, permite indexul, nedilatat. M-am internat. M-au monitorizat, contractiile incepusera sa doara. Ajungeau la intensitate 30-40-50 (nu stiu in ce se masoara). La ora 8 m-a vazut si dr Romila, cam acelasi rezultat, col posterior, un deget, inca nu incepuse dilatarea. Veste “buna”: ca sa fie eficiente contractiile, trebuiau sa aiba cel putin dublu ca intensitate si sa fie mai dese. Cuuum? Pai pe mine ma doareee deja la 50. Haha…habar n-aveam ce e aia durere. Mbon. Dansul a plecat acasa, eu am ramas cu doua moase foarte dragute, care m-au invatat sa respir pe contractii si m-au ajutat. A inceput cursa. Monitorizare jumatate de ora, ridicat, plimbat, un dus cald, iar plimbat vreo doua ore, iar monitorizare…

La 11 control din nou de la dr Zaharia: dilatare…doua degete. Pffff….pai si contractiile astea bune? Doar ataaat? In 3 ore? Unde sunt povestile alea cu femeile care au ajuns la spital si au nascut in 5 ore? Unde e cartea aia care zice ca dilatarea e 1cm pe ora…cat o sa ma mai chinuuui? Se pare ca nu sunt una dintre norocoase. Hai cu durerea!

De la 11 am primit indicatii sa dorm intre contractii. Ca cel mai probabil in ritmul asta bebe vine a doua zi spre pranz. Am mai facut ture vreo ora si ceva, apoi m-am pus in pat pe o parte (parca erau mai suportabile asa) si am incercat sa dorm. Ti-ai gasit. Au inceput alea misto, de 100, la intervale de 4-5-6 minute, o bucurie. La ora 3.30 la un nou control…dilatare 7! Opaaa! Hai sa-l sunam pe dl. dr, hai sa mergem in sala de nasteri, trag pe sotul alb ca varul dupa mine (“sa nu cumva sa ma lasi singura acolo!!”) si luam si o minge de travaliu.

Am stat pe minge vreo 20 minute, contractii grele, dese, sotul masa zona lombara, eu ma concentram pe respiratie, moasa imi povestea ca nu mai dureaza mult si in maxim o ora avem dilatare maxima. Intreb naiva daca pot face anestezie peridurala, deja simteam ca nu mai vreau sa indur. Nu, draguta, e prea tarziu pentru anestezie, nu are timp sa-si faca efectul si il afecteaza pe bebe. Taci si indura imi zic in sinea mea.
La 4.15 a sosit doctorul, la 4.20 eram pe masa de nasteri. Am primit o perfuzie cu oxicoton, dupa numai trei picaturi dilatare maxima si senzatia de impins. Vine bebe, da-i si impinge! Hai ca esti bine, inspira adanc, deja ii vad capul, hai inca o data si inca o data, stai ca avem o circulara, hai inca o data, stai ca mai avem alta circulara, mi s-a parut ca nu se mai termina…cand deodata usurare, bebe iese afara ca un tipar, vinetiu si fara sa planga. Fuga cu el pe masa, il aspira, nu stiu ce ii fac, intr-un minut il aud plangand. Doamneee! A venit bebe! Expulzia a durat 20 minute, mi-a spus sotul.

L-am primit pe bebe pe burtica, peste el gramada de paturele, nu s-a indreptat spre supt, doar ma privea si inchidea ochisorii, era saracutul obosit de marea calatorie.

Intre timp am eliminat placenta, mi s-au cusut niste fisuri in vagin, nimic grav, alte rupturi nu au fost. L-au luat pe bebic, l-au tinut la masa la caldurica, m-au transferat in rezerva si pe la 6 si ceva mi s-a asezat comoara in brate la san unde a supt viguros si apoi a adormit.

raluca-lucianu-2
Privind in urma realizez cat de mult a contat sa ma automotivez si sa am o echipa medicala de toata isprava. Fara ajutorul moasei Diana Petre (sper sa nu-i gresesc numele) si moasei Gina in prima parte a contractiilor, nu stiu daca mi-as fi putut pastra motivatia. Mi-au explicat, m-au invatat si au fost foarte delicate cu mine. Eu imi spuneam pe fiecare durere ca pot sa o fac, ca mai e putin, ca trebuie sa reusesc, ca nu ma dau batuta. Speram la anestezie spre final, n-a fost sa fie, m-am concentrat pe vorbele medicului si moasei, pe respiratie si a fost bine. Dl. dr. Romila mi-a fost de un sprijin fantastic, a stiut exact ce sa faca si cand, ce sa-mi spuna la momentul oportun si imi doresc daca va mai fi vreodata un bebe3, sa-l nasc tot cu dansul.

Experienta nasterii a fost unica si imi amintesc de ea cu drag. As dori sa le spun tuturor femeilor insarcinate sa aiba curaj, sa aiba incredere in corpurile lor si in bebelusul din burtica, sa caute un medic competent si o moasa buna. Sustinerea lor este importanta in momentele cheie, dar si motivatia interioara si mai ales gandirea pozitiva. Va urez nasteri usoare, frumoase si de poveste!

 

raluca-lucianu-1Numele meu este Raluca si anul acesta implinesc 32 de ani. Am uneori impresia ca viata mea a inceput cu adevarat dupa ce am devenit mama, iar tot ce a existat inainte de acest moment doar m-a pregatit fizic si psihic pentru experientele ce au urmat.
In prezent am doi baieti, unul de 2 ani si 2 luni, nascut prin cezariana la cald, iar al doilea de 3 luni, venit pe lume in urma unei nasteri naturale. Ma consider norocoasa ca doua suflete imi pot spune “mama”, ei mi-au aratat ce este cu adevarat important in viata. Alaturi de ei traiesc cea mai frumoasa aventura a vietii mele!

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

two × five =