Nastere la spital, Nastere naturala, Nastere naturala dupa cezariana (NVDC), Nastere naturala medicalizata, Povesti despre nastere

O nastere naturala (VBAC) pe sufletul meu [NVDC]

O mamica fericita, care doreste sa isi pastreze anonimatul, a luptat si a reusit sa nasca natural dupa cezariana in ciuda diverselor piedici primite din partea celor din jur si in ciuda faptului ca a avut o nastere medicalizata (oxitocina, epidurala). Echipa (sot, medic, doula) pe care a avut-o alaturi au sustinut-o si au stiut cum sa o ajute sa mearga mai departe atunci cand simtea ca nu mai poate! Iti multumesc “mamica fericta” pentru povestea ta plina de detalii si emotii! Sunt convinsa ca va inspira multe mamici sa lupte pentru dreptul lor de a naste natural chiar si dupa cezariana. Pe mine m-a inspirat cu siguranta! 🙂

Motivatia de a naste natural

In ciuda tuturor piedicilor din toate partile, de la membrii familiei, prieteni, cunostine, pana la cadre medicale, am hotarat sa nasc natural, desi in urma cu 2 ani si 3 luni trecusem printr-o cezariana.

In timpul celei de-a doua sarcini am decis sa traiesc acele sentimente unice si bucuria de a fi mama, de care nu am avut parte la prima nastere. Ma saturasem sa aud cum mi se spune ca sunt inconstienta si cat de tare pun in pericol viata mea si a copilului.

Asa ca m-am informat bine, am citit mult despre acest subiect si am aflat ca desi in Romania nu este tolerat VBAC-ul (vaginal birth after caesarean = nastere naturala dupa cezariana) de sistemul medical, in tarile dezvoltate nu exista aceasta temere. Am simtit ca ma lupt permanent cu sistemul si mentalitatea oamenilor atunci cand impartaseam cuiva dorinta mea.

Cu toate acestea, intrebarea care nu m-a parasit pe tot parcursul sarcinii a fost: oare totul va fi bine, voi reusi? Si ca sa fiu sigura ca nu-mi voi pierde curajul nu am tinut cont, ba chiar am fugit de nelimitatele comentarii: ‘este riscant ce faci’, ‘ai mare curaj’, ‘nu se poate naste natural daca ai nascut o data prin cezariana’ etc’

Experienta cezarienei care pentru mine a fost neplacuta, ba chiar mi-a lasat o urma dureroasa in suflet (cred ca acum am reusit in sfarsit sa o sterg) mi-a dat un ‘curaj nebun’ sa nasc prin VBAC.

Pretravaliu

Planul meu era sa stau acasa pana la dilatatia 5. Cum insa niciodata socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din targ, la 36 saptamani si 3 zile, la 1 noaptea mi se rupe apa, iar la 5 dimineata cade dopul. In prima noapte a curs mult din lichidul amniotic. A doua zi, pe 27 Septembrie au inceput contractii puternice. Erau regulate, la interval fix de jumatate de ora. Mai aveam putin sa ma duc la spital. Au durat insa doar 2-3 ore, timp in care mi-am impus sa raman calma si sa nu ma sperii ca sa nu le stimulez si mai tare. S-au oprit.

Contractiile au continuat intr-un ritm normal si au durat in total 4 zile si 4 nopti. Erau la interval de 8 minute. Noaptea ma trezeau din somn, apoi adormeam la loc. In ultimele nopti nu am inchis un ochi. Erau prea puternice, la intervale prea scurte. In loc sa ma odihnesc ma duceam la baie. O senzatie care ma trimitea mereu in acelasi loc. Deveneam din ce in ce mai obosita, simteam cum ma lasau puterile. Pretravaliul continua iar nasterea nu se declansa.

Luni, 30 septembrie, Dr. Marius Romila imi recomanda declansarea travaliului. Un planset de neoprit m-a cuprins cand stiam ca asta inseamna sa-mi bage perfuzie cu oxiton si nu e de preferat dupa cezariana.

Declansarea travaliului

Ajunsa in sala de nasteri, frica ma cuprindea cu totul. Nu stiam cum este o nastere naturala, nu stiam la ce sa ma astept. Ciudat insa, ca in sinea mea abia asteptam sa vad cum e. Cunosteam contractiile dar nu erau maxime, cunosteam detaliile cezarienei dar nu erau relevante.

Dupa oxiton contractiile devenau din ce in ce mai dese dar suportabile. Imi erau atat de cunoscute inca de acasa. Insa dilatatia intariza sa apara. Eram extrem de obosita, nu dormisem de 4 zile, decat franturi de max 10 minute si alea chinuite.

Marius imi recomanda sa dorm acum cat mai pot, si nu intelegeam de ce. Sotul meu imi pregatise muzica de relaxare, era intuneric asa cum scrie la carte, aveam toate conditiile sa le suport cat mai usor. Nu puteam insa dormi. Era galagie, forfota, aveam nevoie de dopurile mele de urechi care nu mai veneau de acasa..:)

Travaliul

Si intr-o ora au inceput … fiecare contractie era mai dureroasa decat cealalta. Simteam ca un vuiet care venea de sus in jos si imi cuprindea tot corpul ca o gheara. Apoi nu mai simteam nimic, o liniste totala, apoi din nou..

Desi intensitatea contractiilor era aceeasi ca cea de acasa (intre 120-150), le simteam atat de puternic incat nu le mai faceam fata. Din cauza oboselii le percepeam ca fiind mult mai puternice si tot travaliul l-am suportat cu ochii inchisi. In acele 3 minute de pauza intre contractii imi adunam putere sa fac fata urmatoarei. In loc sa-mi trag sufletul si poate sa atipesc asa cum imi recomanda Marius, eu imi adunam ultimele puteri si ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea forta sa rezist urmatoarei. Oricat de repede incercam sa ma rog intre contractii si sa spun Tatal Nostru, niciodata nu ajungeam mai departe de ‘Painea Noastra..’. Il auzeam pe sotul meu cum continua … dar cand acea gheara ma cuprindea nu mai auzeam nimic.

Nu imi gaseam pozitia in care sa stau. Irina Popescu, doula care mi-a fost alaturi tot timpul, imi tinea mana iar eu i-o strangeam pe a ei la maxim atunci cand simteam ca se apropie contractia. Nu mai aveam putere sa-mi iau nici macar aer in piept sa respir asa cum invatasem la cursurile Lamaze. Traiam mereu cu teama ca nu voi mai putea respira deloc la urmatoarea contractie. Vroiam sa plang, dar nu aveam timp in 3 minute si nici putere… Ma simteam sfasiata. Vroiam sa ma descarc sotului meu, doulei mele de suflet, asa cum fac mereu, dar imposibil. Il strangeam de picior, de mana, de ce apucam atunci cand gheara imi cuprindea tot corpul.

M-am dus la geam si m-am ghemuit in fata lui. Ploua afara si am simtit cateva picaturi de ploaie pe fata. Asa o senzatie placuta … era altceva. Parca acea picatura de ploaie mi-a luat durerea putin. Imi doream mai multe picaturi dar pozitia nu-mi placea. Nimic nu-mi placea.

Problema era ca dilataia intarzia in continuare si tot efortul era in van. Dupa 8 ore de travaliu ajunsesem doar la dilatatia 4 si mai aveam atat de mult pana la 10.. Si atunci Marius mi-a explicat situatia intro maniera de invidiat si m-a pus sa aleg: sa merg mai departe (in stilul asta lent si ingrozitor de dureros, tinand cont ca datorita oboselii nu aveam sanse sa rezist pana la capat) SAU: anestezie peridurala (care stiam ca nu e recomandata dupa o cezariana existand riscul de ruptura uterina fara ca eu sa o simt) SAU: cezariana (pe care nu o puteam accepta din start).

Si incercand in pauza de 3 minute dintre contractii sa iau deciza cea mai buna, si spunand cu glas tare ca voi rezista pana la capat, ca nu vreau sa ma supun niciunui risc, nici pentru mine nici pentru copil, a venit iar gheara cumplita pe care nu o mai suportam si am spus hotarat: ‘DA, peridurala! Orice, dar nu cezariana!’ si am rabufnit in plans de ciuda ca nu mai pot lupta cu durerea.

Stiam ca in cazul unui VBAC o anestezie nu e recomandata dar poate face si minuni.

Nasterea

Asa a fost cazul meu. Totul a pornit de la faptul ca imediat dupa ce anestezia si-a facut efectul (intre timp au ajuns si dopurile mele de urechi :D), am dormit 1 ora si jumatate. Odihna a facut minuni. M-am trezit zambind si spunand intregii echipe medicale ce bine e sa dormi. Doar despre asta vorbeam. Fizic ma refacusem, aveam din nou ochii deschisi, iar psihic m-am eliberat total cand le-am povestit celor din sala experienta cezarienei mele care mi-a lasat urme neplacute. Am simtit ca Marius si Irina m-au inteles total si parca mi-au dat astfel curaj, relaxare, liniste … un zambet de-un calm indescifrabil..

Ei bine, cei doi factori, odihna si intelegerea de care am simtit ca am avut parte atunci cand mi-am varsat oful, m-au ajutat sa trec de la dilatatia 4 direct la 10. Corpul si psihicul meu au cunoscut o relaxare maxima. Cand l- am auzit pe Marius spunand ‘s-a angajat’ nu stiam daca e de bine sau de rau. In mintea mea zapacita si ratacita de atunci ma gandeam la angajator/angajat, nicidecum ca bebele care este pregatit sa iasa.

Replica ‘i se vede capul’ mi-a oferit un zambet parca pictat cu pensula lent. Toata teama ca mi se poate intampla ceva rau sau ca pot ajunge iar la cutit mi-a trecut deodata. Si imi doream sa nasc mai repede, sa traiesc acel moment mult asteptat!

Am simtit cum ma cuprinde acel sentiment de fericire … si nu mai aveam rabdare. Momentul expulziei a durat putin si aici psihicul m-a ajutat. Putin nervoasa si suparata pe un eveniment trait dupa prima nastere, pe care il povesteam in momentul expulziei, mi-a dat putere sa imping si sa iasa bebele usor. Foarte funny era ca de suparare in timpul expulziei povesteam. Ceva specific mie, sa vorbesc. Irina, un foarte bun psiholog dealtfel, imi punea special intrebari sa ma irite ca sa imping si mai tare. N-am crezut ca expulzia va fi asa usoara; stiam din povesti ca e greu.

Totul a fost o combinatie a psihicului si starii fizice care intr-o dozare buna a dat rezultate pozitive. Pregatirea mea psihica, motivatia, convingerea si cuvintele de incurajare a celor din sala de nasteri au contat 90% sa merg mai departe sau nu.

Trairi si emotii

In momentul in care mi-a fost pus bebele pe piept viata mea a luat o alta turnura. In secunda doi i-am cantat. Erau cantece religioase in italiana care parca te inaltau atunci cand le ascultai. Asta am simtit atunci cand in toata sala s-a asternut o liniste de nedescris. Zambetele pline de emotii si stralucire ale celor din jur imi confirmau ca intr-adevar.. este un vis implinit! Nu exagerez cand spun ca instant s-a oprit bebele din plans, si de atunci nu a mai scos nici un sunet. Bebitza s-a uitat in ochii mei continuu timp de o ora intreaga cand i-am cantat fara oprire. Desi el nu ma vedea, ma auzea si imi cauta cu privirea vocea, atat de cunoscuta lui din burtica. De asa mare fericire, mi-am dat seama ca nici macar nu am plans asa cum ma asteptam.. eram prea fericita..Am varsat cateva lacrimi mai tarziu cand mi-am dat seama ca as fi putut trai aceste momente unice si acum 2 ani … Curajul si lupta impotriva sistemului mi-au adus insa acum recompensa maxima.

o_mamica_fericita_1

Sentimentele pe care le-am simtit nu am cum sa le descriu. Nici un cuvant nu le poate descrie, in nicio limba. Bucuria pe care am simtit-o prima oara cand s-a uitat in ochii mei ma va insoti in fiecare moment al vietii de-acum incolo. Totul pare ca s-a intamplat ieri. Sunt atat de fericita ca am reusit sa-mi implinesc visul si sa ma simt MAMA pana la capat…!

Mi-au trecut frustrarile, am lasat in urma amintirile neplacute ale primei nasteri si am simtit fericirea de a da nastere unui copil.

Recuperarea a fost incomparabila cu cezariana de acum 2 ani, fapt ce contribuie la un psihic pozitiv imediat dupa nastere. Un element foarte important atunci cand intri in contact cu bebe.

Si ca sa inchei intr-o forma usor filosofica … daca am avut o misiune pe acest pamant a fost acela de a naste cum simt. E minunat sa fii femeie, e minunat sa devii mama!

Multumesc din suflet

Multumesc lui Marius fara de care nu as fi avut curaj sa nasc prin VBAC. Un medic si deopotriva un psiholog extraordinar! Am avut incredere totala in el. Un medic calm, sigur pe el care mi-a explicat la fiecare pas absolut tot ce se intampla si asta m-a linistit. Un bun psiholog care m-a ascultat in momentele dificile si a stiut ce sa-mi spuna ca sa iau decizia cea mai buna si sa pot merge mai departe. Mai ales in acele momente cand ratiunea ma parasise si parca nu mai vedeam luminita din capatul tunelului..

Multumesc doulei mele, ingerasului meu pazitor, consultantului meu de suflet Irina, care m-a convins ca alegerea mea de a naste natural este cea mai buna. Ea a fost promotorul meu, de la ea am invatat multe si m-a ajutat sa ma informez cat mai bine si toate acestea mi-au dat curaj. Ea mi-a inlaturat toate temerile unui VBAC. Fara ea nu as fi avut curaj sa nasc natural.

Multumesc sotului care m-a suportat si care a participat cot la cot cu mine la nastere si fara de care poate nu as fi reusit sa lupt atat si sa fiu puternica. Multumesc ca ai avut curajul sa participi activ alaturi de mine!

Nota

Scriu acest articol pentru a incuraja alte viitoare mame ca atunci cand iau decizia de cum vor sa nasca, sa sa se informeze bine, din timp si nu la oricine. La persoane specializate si dornice sa le asculte dorintele legate de nastere, si sa nu tina cont de ‘gura lumii’ sau de povestile ingrozitoare ale unor mame care nu-si dau seama cat de mult rau pot face prin povestile lor. Sa nu renunte in a lupta cu propriul psihic atat de sensibil in perioada sarcinii, pentru ca suntem puternice … mai puternice decat credem noi. Sa nu renunte in a lupta cu sistemul care din pacate nu incurajeaza VBACul. O nastere, mai ales un VBAC ne poate schimba viata. Sa nu uitam..nasterea, cea mai importanta amintire din viata unei femei, cel mai fericit moment al vietii unei femei.

Si ce am invatat din aceasta experienta unica a fost sa fac lucrurile asa cum simt. Sa nasc cum simt..! Si de atunci ma calauzeste acest moto in fiecare clipa a vietii.

Semnat,

o mamica fericita 

o_mamica_fericita_3
“Sunt mama a doi baieti, unul de 3 ani si unul de 1 an. Primul nazdravan nascut prin cezariana, al doilea prin nastere naturala. Sunt pasionata de un stil de viata sanatos si de o educatie de tip Montessori, in care copilul se dezvolta puternic si independent. Cred ca un copil are nevoie de afectiune asa cum are nevoie de aer, apa si soare, pentru a creste armonios.”

 

Daca ai intrebari pentru “mamica fericita” 🙂 , lasa un comentariu mai jos si iti va raspunde cand va putea.

6 Comments

  1. Felicitari pentru reusita unui VBAC si pentru bebe! Sa fiti sanatosi! Ma bucur ca aceasta nastere te-a ajutat sa iti vindeci “ranile” de la prima.

    Mamica fericita, spune-mi te rog cum te-ai pregatit pentru nastere. Ce ai citit? Ce ai facut si ce nu ai facut? 🙂

  2. Mamica fericita

    Iata ce am facut:

    1. Cartea de referinta pt mine: ‘Cezariana’ de Michel Odent.
    Are statistici pe tari despre rata de succes a VBAC-urilor, argumentat medical din prisma unui medic obstretician cu experienta in toata lumea.

    2. Discutiile cu Mara Popescu, prietena mea draga, Educator Prenatal Lamaze si Doula. O recomand cu drag tuturor mamicilor 🙂

    3. Orice site bine argumentat cu sursa relativ credibila.

    Un exemplu de astfel de site: http://americanpregnancy.org/labornbirth/vbac.html

    4. Discutiile cu Irina Popescu pe care am bombardat o efectiv cu intrebari 🙂 si care mi-a impartasit din experienta ei in urma multor vbac-uri la care a participat.

    5. Participarea la cursurile Lamaze care m-a facut sa mi dau seama si mai mult de beneficiile nasterii naturale.

    6. Am luat legatura cu mame care au nascut prin vbac (una din persoana nascuse chiar cu dr. Marius Romila) si mi-au impartasit din experienta lor.
    M-am asigurat ca medicul si doula au destula experienta in VBACuri.

    7. M-am rugat mult la Dumnezeu! Oricat m-as fi pregatit moral, fara ajutorul Lui nu este nimic posibil!

    8. M-am asigurat ca persoanele dragi mie ma sustin. Suportul moral e f important!

    9. M-am asigurat ca planul meu de nastere va fi si respectat.

    Ce nu am facut:

    1. Nu am dat curs discutiilor de genul ‘nu poti sa nasti natural dupa cezariana’.
    Mi s-a intamplat din pacate sa mi se spuna chiar pe patul din sala de nasteri..
    Replica mea: ‘va rog sa ma incurajati!’

    2. General vorbind, nu mi-am planificat nimic. Am lasat lucrurile sa se intample de la sine 🙂

    1. Super idee cu remarca “va rog sa ma incurajati!”. Super, super!!!!! 🙂 Bravo!

  3. Mamica fericita

    Haha!! 🙂 E singura replica cu care cred ca am facut-o sa nu mai spuna nimic… de regula nu se pot abtine sa nu porneasca o polemica.. Nasol e ca si in momentele cand ai nevoie de incurajare maxima se gaseste cineva sa comenteze.. D-asta si trebuie sa fii foarte convinsa, ca altfel e f usor sa te descurajezi.

  4. mara

    Eu as vrea sa stiu unde ati nascut. Banuiesc ca in Bucuresti, dar la ce spital? Multumesc!

  5. Mamica fericita

    Da, in Bucuresti, la Regina Maria.

Leave a Reply

Required fields are marked*

ten − 1 =