Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

Nasterea mult asteptata a micutei noastre! [nastere naturala]

Povestea Mariei participa la giveaway cu numarul 25. Din povestea Mariei realizezi ca din pacate exista medici care nu sunt deloc empatici cu gravidele in niste momente in care femeile sunt extrem de vulnerabile. Prin atitudinea lor, medicii pot transforma o experienta care ar fi trebuit sa fie placuta intr-una neplacuta. Iti multumesc Maria pentru povestea ta!

Buna, ma numesc Maria, am 25 de ani si o minunata fetita de 7 luni. Povestea nasterii mele a inceput in timpul saptamanii 29 de sarcina, cand in urma unui ecograf am fost anuntata ca fetita nu s-a intors si are prezentatie pelviana si e foarte posibil o cezariana. Imi doream foarte mult sa nasc natural si ma rugam mereu la Dumnezeu sa se intoarca fetita cu capul in jos si totul sa fie bine, ajunsesem sa fac si exercitiile ce le vedeam pe internet ca sa ajut putin fatul sa se intoarca.

Dupa 2 saptamani, respectiv in saptamana 31, am avut contractii dureroase neregulate toata noaptea, asa ca a doua zi ne-am prezentat cu burtica la doctor, mai mult ingrijorat fiind sotul ca voi naste prematur. Am fost internata spunandu-mi ca, contractiile se datoreaza faptului ca se intoarce micuta si fiind mare ma vor tine sub supraveghere ca nu cumva sa mi se rupa membranele in timpul asa numitei “culbute fetala”.

Au trecut si cele 2 zile in spital si bucuroasa m-am intors acasa stiind deja ca fetita s-a pozitionat cu capul in jos. Insa n-au trecut nici 3 saptamani si iar m-au luat contractiile, nu stiam ce sa cred, sunt sau nu sunt contractii de nastere. N-aveam nici 34 de saptamani implinite, insa contractiile erau dureroase, ma durea zona lombara, nu puteam sta pe-o parte de durere de solduri si pe langa asta aveam dureri in zona pelviana (eu le descriam ca si cum as avea febra musculara jos).

Dupa doua zile cu dureri neregulate, sotul din nou ma indemna sa mergem macar la urgenta (fiind duminica) si sa vorbim cu medicul care va fi acolo de garda. Am acceptat desi aveam o groaza, sa nu cumva sa ma interneze.

La spital am dat chiar de doctorita care imi monitoriza mie sarcina, care dupa ce m-a urcat pe masa si m-a consultat, m-a certat de numa. Eu si-asa eram necajita si nu mai imi trebuia nimic, iar modul in care s-a comportat doctorita m-a demoralizat si speriat foarte tare.

Problema era ca deja eram dilatata 3 cm si nu aveam decat 33 saptamani si 5 zile. Mi-a spus ca sunt inconstienta si daca se naste copilul prematur poate sa aiba probleme cu respiratia, sau sa faca o hemoragie craniana si ca va fi mic. Astea mi le-a zis fara un ecograf, fara nimic, doar uitandu-se la burta mea, care era intradevar micuta.

Atat de mult am plans! Nu eram o inconstienta! Toata sarcina am avut grija la alimentatie, sa iau suplimentele recomandate de doctor. Doar am crezut ca durerile de nastere trebuie sa fie mai dureroase de-aceea nu m-am prezentat la doctor din primele ore. 🙁

In fine, ma internase, si deja imi administra un medicament, gynipral, pentru a-mi opri travaliul prematur, plus niste injectii cu dexametazona pentru a preveni o embolie pulmonara micutei, in caz de se naste, pentru ca doctorita era convinsa ca nasc cu tot cu tratament in 2-3 zile.

Am stat 10 zile in spital. Tratamentul cu gynipral este foarte agresiv si aveam niste stari de tahicardie urate, insotite de tremur… off. Intr-o zi avusesem un episod de apnee iar bataile fetale erau sub 100, atunci mi-a intrerupt tratamentul perfuzabil si am trecut pe injecti tot cu gynipral.

Multe intamplari neplacute am avut! Chiar si in momentul cand am vrut sa ma externez , doctorita nu era de-acord si a tipat la mine zicandu-mi ca pe semnatura ei nu ies. A semnat sotul si am iesit deoarece nu erau semne ca nasc, iar tratamentul il puteam face si acasa.

Bineinteles, tratamentul nu l-am mai luat, pentru ca imi era foarte rau de la el si ma temeam sa nu cumva sa ii afecteze micutei si desi prognosticurile doctoritei erau altele (rele si infricosatoare 🙁 ), am ajuns si in saptamana 38 la controlul medical.

Acolo din nou am fost facuta in toate felurile (de la inconstienta pana la faptul ca cum de am stat atat cu colul deschis si nu am mai venit la consultatie, si ca poate fata mea se va naste cu purulente pe fata in caz ca s-a “infectat” lichidul amniotic 😮 ) , dandu-mi sa fac niste analize sa vedem daca n-am cumva infectie in sange.

Am iesit plangand din spital si speriata de numa, am hotarat cu sotul , sa mergem la o clinica privata din Iasi (noi locuind in Pascani ) sa mai facem un consult la alt ginecolog. A fost ca o binecuvantare acel consult. Doamna doctor de acolo ma linistit si asigurat ca fetita nu are cum sa fie cu infectii pe corp atata timp cat membranele sunt intacte dar totusi sa fac analizele si apoi sa o resun.

A doua zi, dupa ce au venit analizele  si inainte sa intru la consult la ginecologul meu , intradevar aveam leucocitele muuult peste limita , chiar si pentru o gravida iar sfatul doctoritei de la clinica privata a coincis cu decizia ginecologului meu, a-mi induce travaliul.

Asa m-am trezit internata stiind ca in ziua urmatoare imi va fii indus travaliul si in sfarsit imi voi cunoaste micuta , care ne-a tinut pe jar atatea saptamani , speriindu-ne ca se va naste prematur.:)

A venit si dimineata zilei de 6 martie, dupa 2 clisme si o perfuzie cu oxitocina, timp de 4 ore am avut dureri pe care le descriam ca fiind cele de obicei … suportabile. Ma dilatasem abia 5 cm. Concluzia moasei: de la atata tratament si contractii, colul devenise foarte rigid. Venise doctorita si hotarase sa imi rupa membranele. Lichidul amniotic incolor, deci fara urma de infectie. 😀

Atunci au inceput adevaratele dureri, cele pe care doar mi le imaginam dar nu le traisem niciodata. Contractiile erau din minut in minut, eu nu simteam ca ar fi pauza intre ele, dar o credeam pe moasa. 🙂 Ma plimbam prin salon cu perfuzia in mana ca sa coboare mai repede si sa scap de dureri. Offf … durerile, sa le descriu n-am atatea cuvinte, ci doar simteam ca ma ia cu lesin, imi venea sa vomit, sa imping, toate laolalta.

Sotul era la usa si ma privea (nu avea voie sa intre in sala de travaliu) , o clipa a plecat din raza mea si l-am sunat, parca imi era mai rau daca nu il vedeam, asa mult mi-as fi dorit sa fie langa mine, dar daca nu era macar sa il vad imi doream.

Singurele intrebari ale mele erau, ce dilatatie am, moasa imi zicea sa nu imping. Copilul era coborat deja in vagin dar colul foarte rigid, abia ajunsesem la 7  cm. Mi-au mai bagat un scobutil in perfuzie, apoi un calciu. M-am plimbat o tura de salon si m-am asezat cand parca dintr-o data simteam o nevoie asa acuta sa imping. I-am spus moasei, iar imediat, nici in 5 minute a venit doctorita spunandu-mi sa ma urc pe masa. 🙂 A fost cea mai buna veste pentru mine.

Pe masa eu ma leganam, nu stiam ce sa mai fac ca sa nu tip (ca altfel auzisem ca te cearta moasa si doctorul si dupa toata perioada care o traisem in spital numai atat nu imi doream). Doctorita razand imi spune: “N-ai trecut de prima copilarie?” Off, nu mai conta ca se purta asa. Nu am mai facut nimic. Tot ce imi doream era sa scap … sa scap de dureri, de spital, de doctorita.

Imi spune sa imping. Imping ,simt o durere acuta jos, ma opresc si intreb: “Se vede capul?” Imi spune ca da. 🙂 Atat am vrut sa aud. Am mai impins o data lung cand dintr-o data simt o durere ca atunci cand te tai adanc si zic : “Auuu…” Doctorita tipa la mine si imi zice : “NU TIPA!!!” Realizez ca m-a taiat si imping din nou, simt nasucul cum iese 😀 mai imping o data si gata! In 10 minute a fost toata expulzia! Gata cu durerea, imi vad minunea frumoasa cum plange si o spala, o masoara asistentele! Aveam o fetita frumoasa de 2570 g si 45 cm. 😀 Un buton. 😀

maria-iancu-2

Stau inca o ora pe masa de nasteri, privindu-mi doar fetita de la departare, fara sa imi fie adusa la piept 🙁 asteptand sa se elimine si placenta. Placenta nu am expulzat-o iar doctorita mi-a desprins-o cu mana de pe uter. Groaznic, ma tineam de ochii sa nu plang, sa mai rada de mine. 🙁 Doctorita imi spune: “Doar nu te ia somnul!” Raspund ca Nu 🙁 . Ma chiureteaza apoi.

Pentru mine a fost mai dureroasa desprinderea placentei si chiuretajul decat nasterea in sine. Aflu mai apoi ca de la tratament s-a prins placenta asa. 🙁

maria-iancu-3

A fost traumatizanta perioada petrecuta in spital. Nu mi-as mai dori sa mai nasc la un spital de stat. Am suferit si fizic si emotional din cauza tratamentelor date de ei, fara o investigatie mai amanuntita, dar acum sunt fericita! Alaptez, co-sleep-uiesc si imi port iubirea aproape de sufletul meu!

maria-iancu-1


Maria este o mamica de 25 ani , absolventa in biologie cu master in biologie-biochimie. Acum este in concediu maternal. 😀 Se  ocupa momentan doar cu cresterea micutei Adelina Flavia. Dupa terminarea celor 2 ani de concediu, va lucra ca biolog in laborator de analize medicale.

 

 

16 Comments

  1. Maria, vreau sa te intreb ceva.

    1. Cum te-ai pregatit pentru nastere?

    2. Cum ai facut fata durerilor din timpul nasterii? Pozitii? Tehnici de respiratie? Tipete/Vocalizari? Miscare?

    1. Maria Iancu

      pentru nastere doar repetasem tehnicile de respiratie din timpul travaliului, tot cautasem pe youtube…gasisem ceva eficient in engleza (Belly Breathing for Labor and Coordinated Pushing), moasa imi spunea ca respir bine, cand am intrebat-o. Nu fusesem la nici un curs Lamaze ( de fapt nici nu stiam de el). In timpul travaliului m-am plimbat intr-una, nu am stat in pat, asa auzisem ca ajuta la coborarea fatului mai repede…. Iar in timpul expulziei a existat doar un : Auuu! cand mi-a facut epiziotomia neanuntata in prealabil, in rest am stat “cuminte” sa nu supar:) …

  2. Roxana

    Felictari tie si fetitei si mi se pare incredibil cat ai avut de suportat la nivel emotional, intr-o situatie atit de delicata cum este nasterea.Exista atita indiferenta,insensibilitate,rigiditate si lista ar putea continua ca te face sa te intrebi daca nu cumva a disparut empatia din sfera emotiilor cerebrale si incet incet devin cu totii niste roboti, niste computere uzate si in plus prost educate.Din pacate in momentele nasterii , orice femeie e fragila si in acelasi timp puternica pentru a face fata durerii de nedescris, si singurul lucru care o mentine in lupta e vointa si determinarea care cu siguranta izvorasc din mintea si sufletul ei.Un simplu cuvant de incurajare sau chiar si o tacere sau mai bine spus lipsa unor cuvinte grele, poate face minuni pentru femeia care trece cel mai greu examen din viata ei.De multe ori e doar un pas de la tragedie la final fericit, si din pacate de cele mai multe ori se intampla din cauza personalului nu doar incompentent dar asa cum am mai spus lipsit si de minimul uman necesar.
    Inca o data felicitari pentru ca in ciuda tuturor lucrurilor , esti o invingatoare.Roxana

    1. Maria Iancu

      Multumesc Roxana! Ai dreptate, si simpla tacere e de ajutor in acele momente…De felul meu sunt o persoana sensibila (sau asa eram pe perioada sarcinii), nu stiu, ca acum ce e drept m-am schimbat. M-am facut mai “nesimtita”…stiu sa raspund persoanelor care isi cunosc doar interesele personale si vor sa calce peste mine. Chiar zilele trecute ma certasem cu stomatoloaga, care ma facuse sa astept 2 ore in plus (cu tot cu programare) si a avut nesimtirea sa-mi zica sa ii dau lapte praf , ca sa nu moara de foame, desi stia ca alaptez si o rugasem in prealabil sa coincida ora programarii. Apoi dupa ce i-am zis ca eu nu dau lp , mi-a zis ironic : am zis eu ca sunteti un caz particular! 😮 De parca is extraterestra.

  3. mima

    Inteleg prin ce ai trecut pt.ca o mica parte din” povestea” ce ai trait-o tu , am trait-o si eu cu Timotei.Va pup..mie dor de voi, poate veniti de sarbatori la noi!!

    1. Maria Iancu

      Scumpa , stiu ca tie ti-a fost mai greu! Acum nu imi pot imagina sa stau departe de Ade mai mult de o ora, d-apai o luna 🙁 … Dar si povestea ta a avut un final mai mult decat fericit! 😀 un copil ce nu stia sa suga , a invatat dupa o luna si ceva de despartire de mamica…si ai un copil atasat de tine si scump! Iar referitor la invitatie… nu ma ispiti, ca vin:D!!!

  4. anca23

    Maria draga raman surprinsa(neplacut bineinteles)de povestea nasterii tale:( si eu sunt mamica de un an si cinci luni,am nascut in italia la un spital de stat,dar vreau sa iti spun ca mi se pare ca am nascut in “rai”fata de ce povestesti tu…am avut o nastere naturala,nu mi au facut clisme,nu mi au interzis sa urlu daca simpt nevoia(chiar m au invatat cum sa strig ca sa nu raman cu gusa mai tarziu),sotul a fost tot timpul langa mine,uneori ramaneam singuri in camera de travaliu si apasam un buton cand voiam cva,asistentele au fost asa dragute cu noi(am chiar ramas ff buni prieteni cu una dintre ele),iar cand in sfarsit am nascut,pentru 3 minute mi au luat minunea de pe piept,pana ce i au facut toate procedurile,apoi mi au dat o pentru tot restul spitalizarii.la alegerea mea,o schimbam eu sau o duceam sa mi o schibe asistentele.a fost fff bine…acum sunt din nou insarcinata in 33 de sapt si ma rog Domnului sa fie la fel si nasterea asta!felicitari pentru curaj si te sfatuiesc ca la urmatoarea nastere(daca va fi cazul)daca nu o sa ai ocazia sa nasti peste granite macar sa o faci la o clinica privata!

    1. Maria Iancu

      Multumesc si Felicitari si tie , Anca! Si eu am cumnate ce au nascut in Italia , una a nascut chiar cu 10 zile inaintea mea! mi-a povestit experienta ei frumoasa si imi zicea ca nu ar vrea sa nasca niciodata in Romania. Stiu la urmatoarea sarcina ca nu voi mai alege spital de stat…restul inca nu stiu…mi-as dori acas, clinica privata, dar sa imi respecte dorintele! din pacate in Romania sunt clinici private in care tot nu iti aduc puiul la san in primele ore (stiu pentru ca sora mea a nascut in 14 un baietel de 4150g natural, in schimb s=au comportat foarte frumos!).

  5. maya

    Felicitari pentru fetita si pentru curajul de a naste natural!!! Din pacate in Romania sa alegi sa nasti natural e o groaza intr-un spital de stat si intr-un fel sunt curioasa de ce ai optat pentru un spital de stat cand puteai alege un spital particular. Eu am nascut o luna mai tarziu decat tine dar in strainatate si pot sa spun ca daca ai sti cum e aici ai mai naste si de 10 ori. Nimeni nu se uita urat la tine daca tipi daca vomiti sau pentru orice alta manifestare provocata de durerile nasterii. Si eu am nascut la 38 de saptamani si am avut doar 2 ore de travaliu si dupa legislatia spitalului dupa ultimul control a contractiilor nu ar avea voie sa te bage in sala de nasteri decat dupa doua ore iar eu deja trecusem doar o ora de dureri groaznice in care de la 2 centimetrui cat avusesem si eu inca de la 35 saptamani m-am dilatat pana la 7 centimetri datorita unei asistente care asa binevoitoare a fost incat mi-a sugerat sa fac un dus foarte fierbinte astfel provocand dilatatia mai tare si uite ca asa a fost. Apoi desi mai lipseau inca 15 minute din cele 2 ore de asteptare i.am spus asistentei ca nu mai rezist nici 5 minute si m-au bagat in sala de nasteri unde in jumate de ora am nascut. Pot sa spun ca am vomitat de 3 ori pe pat pe jos peste tot si moasa a sters de fiecare data dupa mine eu si ma incuraja sa nu ma simt jenata caci e normal. (in strainatate nu se face clisma, procedura ce mie una imi da fiori cand ma gandesc) Sa nu mai zic ca sotul meu era mereu langa mine si ma tinea de mana lucru ce mi-a dat putere si incredere plus ca fetita mi-a fost pusa imediat pe piept timp de 15 minute dupa care au luat-o doar pt 5 minute pana a spalat-o si masurat-o apoi mi-au readus-o pana in momentul in care a trebuit sa vina randul placentei. Eu am avut o sarcina foarte grea dar nasterea a fost peste asteptarile mele in sens bun datorita personalului medical care m-a tratat asa de bine in ciuda faptului ca eram si straina. Imi pare asa de rau pentru cele din Romania care trebuie sa treaca prin experiente asa traumatizante. In timpul sarcinii am citit multe articole in care erau descrise momentele nasterii traumatizante din romania si m-am ingrozit de-a dreptul. Sper din inima sa se faca ceva schimbari majore in spitalele din Romania! Doamne ajuta! Felicitari inca o data !!!

    1. Maria Iancu

      Am optat pentru spital de stat din 2 considerente si din cauza faptului ca nu imi imaginam ca va fii asa: in primul rand : ma gandeam ca daca nu am o sarcina cu probleme , sunt competenti si cei de la stat si nu am nevoie de specialist mai bun….iar dupa ce am iesit din spital ne gandeam sa schimbam spitalul dar ma gandeam ca daca am rabdat atat , mai stau cateva saptamani si scap:D Normal, n-aveam sa prevad cum va fii nasterea. Iar in al doilea rand: mi se parea exorbitant costul la privat pentru o nastere naturala in jur de ( 30-35 milioane)…si nu prea ii vedeam rostul sa cheltui atat…Acum consider ca moralul meu merita si mai mult 😀

  6. fely

    Felictari pentru fetita! Sa creasca mare si sanatoasa!

    Imi imaginez prin ce ai trecut, am fost si eu pe acolo, dr care mi-a monitorizat sarcina m-a dezamagit cel mai tare, dupa ce l-am umplut de bani…nici la tel nu i-a raspuns. Am nascut cu medicul de garda si cu moasa, au fost oameni extraordinari, m-au ajutat mult si s-au comportat extraordinar cu mine….insa medicul caruia i-am dat luna de luna bani cand m-a vazut a doua zi dupa nastere pe holul maternitatii a intors capul in cealalta parte si s-a facut ca nu ma vede..
    Cred ca fiecare nastere este unica in felul ei, oricat de greu mi- fost atunci cand mi-am vazut fetita parca mi-au trecut toate, ma gandesc deja la alt bebe….si sper ca la urmatorul sa fie altfel.

    1. Maria Iancu

      Am mai auzit cazuri ca al tau:) si noi dupa ce am tras linie am realizat ca ajunsesem cu cheltuielile aproape cat am fii dat pe o nastere la privat. Sotul ajunsese sa dea la orice asistenta ce imi facea injectii , chiar si infirmiera care a sters pe jos dupa nasterea mea…sa nu mai zic de moasa si doctorita:D

  7. Adriana

    Felicitari Maria…ai o fetita minunata si esti o mamica speciala…multe mame nu vor sa dea san la bebelusi ca sa arate bine,dar ele nu se gandesc la sanatatea bebelusilor…cat despre doctorii din Romania nu am ce zice decat ca nu au bun simt..mi-a povestit o prietena care a nascut in Romania ca moasa sa comportat groaznic cu ea,a tipat la ea sa taca si mai multe vb urate..eu am nascut in londra si pot sa zic ca nimeni nu mi-a zis nimic, desi am nascut destul de greu Si in durerile alea nu ai cum sa nu plingi iar moasa ma mangaia pe frunte Si imi zicea acuma se va termina tot…nu vreau sa nasc niciodata in Romania…Felicitari inca odata pt micuta Adelina

    1. Maria Iancu

      ooo, cu alaptarea am luptat mult dar mi-am dorit si mai mult!!! multe mamici nu alapteaza din lipsa de informare, exceptie de cele ce nu doresc din start acest lucru:D . Eu nu m-am gandit la a arata bine in sensu asta…Stiam ca alaptatul ma va ajuta mai mult la revenirea post nastere, dar doream sa alaptez ca sa ii ofer micutei ce e mai bun si pentru implinirea menirii pentru care am fost create! Sa nastem si sa ne hranim puii cat mai natural:D Si multumesc Domnului ca mi-a dat vointa si am avut in jurul meu persoane competente ce m-or ajutat!

  8. Maria

    Dumnezeu nu isi lasa niciodata copii,chiar daca ii trece prin greutati.Felicitari Maria!

  9. Laura

    Vai ce îngrozitor …oricum felicitări ca ai născut o fetița sănătoasa sa te bucuri de ea! Si eu mai am 6 luni si i-l nasc pe bebe dar mulțumesc lui Dumnezeu ca nu sunt in România ca sa nasc acolo …din ce ai povestit tu acolo este ca si un film horror sincer, incredibil ce se întâmpla acolo! Aici nici bine nu intri in spital si deja se îngrijesc de tine , nu contează din ce țara ești , totul este gratis… Medici foarte amabili medicamente gratis nu mai spun de infermere. Sala de travaliu poate intra tatăl bebelului chiar si in operația de cezariana după o anumită bariera ( aici cezariana se face doar de la jumate in jos ) ! Te suna spitalul sa mergi la controale tu nici nu trebuie sa te stresezi exact cu nimic , nu îmi vine sa cred câta nesimțire exista in spitalele de stat din România noi fiind romani !!!! Țin se Menționez ca de spitalul care V-am menționat mai sus este la fel un spital de stat , dar nimeni nu plătește un leu pentru ca nimeni nu accepta bani si nici cadouri !

Leave a Reply

Required fields are marked*

18 − one =