Nastere la spital, Nastere naturala dupa cezariana (NVDC), Nastere naturala nemedicalizata, Povesti despre nastere

O experienta magica intradevar! [nastere naturala nemedicalizata, NVDC]

Ultima zi din cele 40 de saptamani de sarcina. Simt ca mi se contracta usor burta de cateva ori. Or fi contractiile Braxton-Hicks. Sunt primele pe care le simt in aceasta sarcina. “Bebe, te pregatesti sa vii? Daca esti si tu nerabdator ca surioara ta, maine ar trebui sa te tin in brate. :)”

Ma culc. Pe la 2:30 ma trezesc sa merg la baie. Ma intorc si ma culc la loc. Ma asez pe o parte si dintr-o data simt o durere, ca o lovitura, in partea de jos a burtii. Imediat dupa simt ca se scurge un lichid cald … mi s-a rupt apa! Ma ridic si ma duc la baie.

Inima incepe sa-mi bata tare. Da am emotii. Imi spun: “Andreea fii calma, in curand il vei tine pe bebe in brate. Totul va fi bine. Ai incredere. Bebe, impreuna vom reusi. Abia astept sa vii!” Zambesc si inima se linisteste.

Nu se mai scurge lichid asa ca ies din baie si ma duc in camera. Incepe si prima contractie. Simt o durere usoara, scurta in spate, in zona sacrumului. Ma duc sa iau alezele din camera in care doarme Cosmin cu Diana. Se trezeste si Cosmin si vine si el. Il rog sa imi aduca o salteluta de gimnastica pe care sa o pun pe jos langa pat si sa imi umfle mingea ca o sa am nevoie de ea. Imi aduce salteluta si cand sa se pregateasca sa umfle mingea se trezeste Diana, asa ca se duce la ea.

Dupa inca vreo 2 contractii usoare si scurte simt nevoia sa merg la baie. Corpul meu face loc pentru bebe. Stau pe WC si vine prima contractie serioasa. Ma ia prin suprindere o durere puternica in spate, jos. Mi se face greata, simt ca ametesc si incep sa transpir. Imi spun: “Andreea concentreaza-te, nu vreau sa pici pe jos pe aici!”.  O mica pauza, si urmeaza alta contractie. Abia reusesc, intre doua contractii, sa urc in cada sa-mi fac un dus.

Simt ca lucrurile devin serioase asa ca decid sa o sun pe Irina. E ora 4:12 dimineata. Ma duc in sufragerie si ma asez pe jos pe genunchi si cu coatele sprijinite pe pat. O sun pe Irina. Ii zic ca mi s-a rupt apa. Ma intreaba ce culoare are. Ii zic ca e ok. Abia reusesc sa articulez o propozitie intre doua contractii. Simt ca nu am pauze intre ele. Pe urma ma intreaba daca uterul se relaxeaza. Nu imi dau seama. Nici nu stiu cand incepe si se termina o contractie. Abia vorbesc. Irina mi-a zis ca o suna pe Raluca si ii spune sa vina. O sa vina si ea dupa aia.

Dupa 5 minute ma suna Raluca sa ma intrebe ce fac si sa imi spuna ca vine. Abia pot vorbi cu ea intre contractii. Inchid si ii trimit un sms cu adresa. Simt ca nu ma pot relaxa, nu pot respira. Trebuie sa fac ceva. Ma duc in baie si dau drumul la apa calda in cada. Intru in cada … dar cada e ingusta si nu-mi gasesc nicio pozitie in care sa ma simt bine.

A ajuns si Raluca. E jos. “Uff abia am intrat in cada … acum trebuie sa ma dau iar jos si sa ii dau drumul la interfon.” O astept in baie. Are la ea un aparat de masurat bataile inimii bebelusului. Incearca de cateva ori intre contractii dar nu reuseste. Pauzele sunt prea scurte (nu cred ca exagerez cand zic ca sunt de cateva secunde). Stau in genunchi langa cada si ma sprijin cu coatele de ea. Imi zic cu voce tare: “Andreea relaxeaza-te! Relaxeaza-te!”. Sunt prea incordata. Ii zic Ralucai ca nu mai pot sa stau pe jos si ca trebuie sa intru in apa, trebuie sa ma relaxez. Intru in apa dar parca apa e cam calaie … as fi vrut sa fie mai calda. Dupa cateva contracti in cada uterul meu incepe sa impinga. “Ce naiba? Imping deja? Asa repede?”. Nu impingeam eu. Uterul meu impingea cu o forta incredibila.

Raluca iese. In apa apar primele firicele de sange. Se intoarce Raluca si imi zice ca trebuie sa plecam la spital. Uterul nu are o forma ok si nu se relaxeaza intre contractii. “Ok mergem.” Raluca se duce sa sune la ambulanta iar eu ma dau jos din cada.

Apare si Cosmin. A auzit-o pe Raluca sunand la ambulanta si vrea sa stie ce se intampla. Ma ajuta sa ma imbrac si merg in bucatarie. In picioare imi este foarte greu sa stau pe contractii. Ma asez in genunchi si il strang pe Cosmin de mana pe contractii. “Bebe da-mi un semn ca esti bine!”, ii spun in gand. Incerc sa ma asez in pozitia ursului polar ca sa mai incetinesc travaliul dar ma doare foarte tare in zona ciactricii de la cezariana. Asa ca revin pe genunchi, cu calcaiele sub fund.

“Ce face Diana?” il intreb pe Cosmin. “Inca nu a adormit. I-am zis ca ma duc la baie si ma intorc”, imi raspunde. “Uff, tocmai acum nu a adormit la loc … a simtit ea ceva!”, imi zic in gand.

Suna la usa echipajul de pe ambulanta. Doctorita ma intreaba: “Ce faceti pe jos?”. “Ma distrez!”, zic eu in gand. Ma ridic si in drum spre usa ma opresc pentru o contractie. Se termina si imediat dupa il simt pe bebe cum misca. “Stiam eu ca esti bine! O sa fie bine!” ii spun eu lui bebe, in gand. Plec impreuna cu Raluca si cu medicii de pe ambulanta (noroc ca mergea liftul ca daca trebuia sa cobor pe scari de la etajul 9 cred ca nasteam pana la parter.  Cosmin ramane acasa cu Diana.

Incep sa am pauze intre contractii … Oare pozitia ursului si-a facut efectul? In ambulanta doctorita nu vroia sa o lase si pe Raluca sa intre. Insa ii spun ca eu fara Raluca nu plec nicaieri asa ca a acceptat in timp ce bodoganea ca o sa ii facem necazuri. In ambulanta contractiile vin la 2 minute si uterul meu impinge pe fiecare contractie spre disperarea doctoritei care incearca sa imi tina genunchii lipiti ca sa nu nasc langa ea. :))

Am ajuns la maternitate. Este 6 dimineata. Doctorita de garda verifica pozitia lui bebe si bataile inimii. Sunt pe expulzie (“Nu zau?”) si bebe este foarte bine (“Ce bine!”). Contractiile erau si mai dureroase pe spate. Mergem direct in sala de nasteri.

O camera care imi transmite multa caldura. Din scaunul cu rotile ma urc direct pe “fotoliul de nastere”, e lat, e verde, e moale, are spatar inalt si cu manere (este de fapt o masa de nastere dar seamana cu un fotoliu). Ma asez in singura pozitie in care ma simt confortabil, pe genunchi, cu fundul pe calcaie. Mi-au obosit picioarele dar nu ma pot opri. Apare si Irina. O rog sa ridice spatarul mai mult ca sa ma pot sprijini cu mainile de el.

Cineva ma intreaba daca sunt de acord sa imi puna o branula. “Nu vreau!”. Imi spune ca daca se intampla ceva nu o sa poata sa-mi mai puna. “Nu se va intampla nimic. Totul va fi bine!”, ii zic. Il monitorizeaza pe bebe intre contractii. Este foarte bine.

Mi-e frig si o rog pe Irina sa dea drumul la caldura. Imi este extrem de sete dupa ce se termina o contractie. Irina imi da sa beau apa in fiecare pauza. Simt nevoia sa ma ridic in timpul contractiilor, stand tot pe genunchi. Picioarele mi-au obosit si ma ajut agatandu-ma cu mainile de manerele de la spatar. Irina ma maseaza la spate si contractia e mai usoara. In pauza cobor si ma odihnesc pe genunchi.

Cineva (aflu mai tarziu ca era moasa) imi sopteste la ureche “Bravo mami! Te descurci minunat!”. Imi maseaza umerii si gatul. “Vaai ce bine e! Ce tensionata eram!” imi zic in gand.

Apare si doctorul. Aud ca prin vis ca sa ma asez pe spate. “Eu nu nasc pe spate!” zic cu voce tare. Irina imi spune ca doar sa ma asez pe spate un pic sa vada si doctorul cum e pozitionat bebe si pe urma ma intorc iar pe genunchi. (Mai usor de zis decat de facut. Simteam capul lui bebe intre picioare si mi se parea destul de greu si de dureros sa ma misc. Dar am facut-o si pe asta.) Rasuflu usurata cand revin in pozitia mea.

La un moment dat Irina imi spune ca se vede capul lui bebe. “Inca 2 contractii si iese”. Imi sugereaza sa mai departez picioarele ca sa aiba mai mult loc sa iasa. Imping si pe langa durere simt si o usturime puternica. Pauza. Ustura in continuare. Astept urmatoarea contractie. Nu mai suport. Vreau sa se termine. Vine contractia si imping cu putere.

Si a iesit cu totul dintr-o singura contractie. Se aude un buff urmat de un plans de bebelus. Ma uit in jos. Bebele meu picase pe scaun, pe burta, cu fata in jos. Era movuliu deschis si lucea. (Aici am singurul lapsus din toata aceasta experienta. Nu mai tin minte cum a ajuns bebe pe burta mea. Imi place sa cred ca l-am luat eu in brate. :)) )

Este 7 si un pic. Ma asez pe spate. Si bebe e pe burtica mea. E umed si cald. E moale si catifelat. Si miroase minunat. Plange un pic si pe urma se linisteste. Cineva il acopera cu un scutec alb si incepe sa il frece. Ii zic sa nu il mai frece. Era neonatoloaga. Mi-a zis ca il ajuta sa se coloreze mai repede. Incerc sa il acopar cu scutecul ca sa stea mai la intuneric. Dar neonatoloaga vrea sa-l vada cum se coloreaza. Ii asculta inima si cum respira. E ok si pleaca.

andreea_rusu_1

E brunet cu ochi negri. Seamana leit cu Diana cand se nascuse si ea. Timpul parca sta in loc. Cineva intreaba ce e. Atunci ma uit. E baiat. Imi vine sa plang si ii soptesc: “Bine ai venit! Esti acceptat! Te iubesc!”. Bebe se impinge cu picioarele. Cauta sanul. Iar eu il las sa ajunga singur la san. E un miracol.

La un moment dat iese si placenta. Medicul mi-o arata. Apoi doctorul face inspectia. M-am rupt. Ruptura de gradul 2. A pocnit o labie iar perineul este intact. Trebuie cusut. Dar eu sunt absorbita de Matei. Ii urmaresc fiecare miscare, fiecare gangurit, fiecare privire. Nu ma mai satur sa-l privesc.

Termina si doctorul de cusut si sunt transferata in salon. Matei a stat pe pieptul meu in tot acest timp. Abia in salon reuseste si Matei sa prinda sfarcul si incepe sa suga. I-a luat o ora. O ora magica intradevar. Il miros. Miroase dulce si suav. Cel mai placut parfum.

Mi-e foarte sete si beau multa apa. Ma doare spatele in zona sacrumului foarte tare ca abia ma pot misca. Si totusi ma simt de parca sunt drogata. Sunt fericita, entuziasmata. Zambesc continuu. Ma simt implinita si sunt plina de admiratie pentru Matei. Totul e perfect si nu simt nici cel mai mic regret. Am reusit!

Multumesc sotului meu pentru ca a fost si imi este mereu alaturi, mosei Irina si doulei Raluca pentru ajutorul lor din timpul nasterii si dupa, doctorului Marius Romila pentru ca a acceptat sa ma asiste la o nastere naturala dupa cezariana, Dittei Depner pentru cursurile de Hypnobirthing, moasei Tatiana pentru incurajari si tuturor mamicilor care au acceptat sa faca publice povestile lor pe acest blog, povesti din care am avut multe de invatat si care m-au ajutat sa gasesc oamenii potriviti care sa imi fie alaturi la a doua nastere.

 

andreea_rusu_2Ma cheama Andreea si am creat acest blog, www.nasteridepoveste.ro, ca sa ajute femeile, inclusiv pe mine, sa aiba parte de nasteri implinitoare, de nasterile pe care si le doresc. Mi-am dorit foarte mult sa nasc natural si cu ajutorul unor oameni minunati am si reusit acest lucru la a doua sarcina. Prima nastere a fost o cezariana care mi-a adus multe frustrari si am scris despre ea aici. Sper ca povestile mele si restul povestilor de pe blog sa ajute viitoarele mamici sa fie mai informate si sa aleaga in cunostinta de cauza felul in care vor naste.

 

2 Comments

  1. Iulia

    Te rog spune-mi Andreea la cat timp ai ramas insarcinata dupa prima nastere. Prietena mea a ramas la 1 an si 2 luni dupa cezariana si i se spune ca nu e bine si sa faca avort. Tu ce povesti ai mai intalnit in legatira cu asta? Mersi

    1. Buna Iulia. Am ramas insarcinata la 2 ani jumate dupa cezariana. Dar am auzit si de femei care au ramas mai devreme. Eu as cere parerea si altor medici. Oricum eu nu as face avort.

Leave a Reply

Required fields are marked*

four × five =