Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

Nu vroiam sa renunt la a o aduce pe lume natural [nastere naturala]

Povestea Oanei participa la giveaway cu numarul 60. Oana a reusit sa nasca natural dupa ce i se propuse in timpul travaliului sa nasca prin cezariana. In cazul ei combinatia de epidurala si oxitocina au ajutat-o sa progreseze in travaliu. Iti multumesc Oana pentru povestea ta!

Povestea noastra a inceput cu o saptamana inainte de a veni pe lume, cand la controlul ginecologic de rutina doamna doctor a hotarat sa ne puna pe burtica un plasture. Rolul lui a fost de a sensibiliza colul pt ca usor, usor sa vina dilatatia si implicit contractiile. Urma sa nasc, lucu care ma si speria pt ca nu vroiam sa renunt la burtica, dar si pt ca in sinea mea ma temeam de nastere, de faptul ca fetita noastra scumpa putea sa pateasca ceva. Nasterea m-a speriat inca de la inceput, de ce sa nu recunosc? Insa vroiam sa fac asta pt mine, pt bebelina si stiam ca pot sa merg pana la capat desi multa lume m-a tot descurajat in decursul acestei saptamani. Si sa revenim la poveste …

Urmatorul control de la cel cu plasturele a fost peste 4 zile, de la care ne-am intors cu vesti bune: dilatatie 3 cm, colul moale si scurtat. Pierdusem dopul cu o zi in urma iar la eco rezultatele erau si ele in regula: puiuta mea nu prea mai luase in greutate, in 10 zile pusese doar 30 g si la 38 sapt si 5 zile avea masuratori de 37 si 4 zile. Doctoritza a propus sa grabim lucrurile si am fost de acord, chiar daca poate voi fi judecata pt asta. Am facut ce mi-a spus inima, in acord cu ce zicea doctoritza. Atata timp cat stiam ca este bine, dezvoltata normal si pregatita sa vina pe lume, am considerat ca merita sa grabim totul si s-o avem in brate mai repede de 40 sapt.

In acea dupa amiaza am luat o jumatate de pastila pe baza de prostaglandina, ce avea sa-mi provoace contractii. Tot ziceam “pana maine nasc” si eram foarte fericita, in decursul a cateva zile totul devenise greu, sa dorm, sa mananc, sa merg erau lucruri banale care pe mine ma solicitau la maxim. Contractiile au inceput la vreo ora dupa ce am luat pastila. Spre seara am inceput sa le monitorizez, erau dese (la inceput una la 5 min, apoi la 2-3 min) insa nu erau prea dureroase si eram constienta ca nu pot sa ma duc la spital cu asa dureri, mi-ar fi trebuit o saptamana sa nasc.

La miezul noptii m-am imbracat, aranjat, mi-am pregatit bagajul si dupa o portie de plans am zis eu ca merg macar sa ma vada gineco de garda de la maternitate privata unde urma sa nasc. Mai bine ca nu m-am dus, mi se facuse somn si am zis ca dorm o ora si mergem apoi. Ne-am intins in pat imbracati, cu valiza langa noi, pe picior de plecare in caz ca ma apuca. Dar nimic, m-am tot trezit si contractiile disparusera. Fals travaliu …

Dimineata am sunat la doctorita, m-a chemat la un nou control. Verificarile astea pe capra ma speriau, ma dureau atat de tare tot verificand dilatatia ca simteam ca o sa nasc. Nu se schimbase mare lucru, usor modificata dilatatia mea, dar nesemnificativ oricum. A urmat o noua jumatate de pastila, si inca o jumatate 6 ore mai tarziu. Efectul a venit spre seara, contractii puternice dar neregulate rau, uneori una dupa alta si durau putin, alteori una la 8-10 min si cu durata de aproape un minut. M-am bagat in pat sa dorm, am zis ca de e ceva ma trezesc oricum cu dureri si ma duc la spital. M-am trezit din ora in ora, fara contractii evident. La pranz ne-am dus din nou la control. Aceeasi verificare, acelasi raspuns. Dar de data asta continuarea a fost altfel …

Doctorita a sunat la maternitate, la o prietena care era de garda. Si m-a trimis la ea sa ma vada, sa-si dea cu parerea. La ora 3 eram la spital, mi-am facut internarea, nu aveam la mine nici o hartie nimic, bilet de trimitere, analize, toate erau in bagaj, ca deh, eu nu plecasem de acasa pregatita sa nasc. Doctorita m-a verificat si ea, a mai venit una, credeam ca nu se mai termina, ma dureau ovarele, burta… Raspunsul era altul, col rigid, dilatatie 4 cm. M-au condus in rezerva, mi-au dat camasa de noapte si mi-au pus perfuzia cu oxitocina care avea sa produca miracolul asteptat.

Contractiile au inceput sa apara usor, la inceput fiind intinsa nici nu le simteam, dar fiind monitorizata stiam ca le am, apoi s-au intensificat si au devenit tot mai puternice si mai altfel. Insa la control acelasi raspuns, nu ma dilatasem decat 5 cm. Devenise un chin inutil parca, nu-mi venea sa cred, imi facusera si calmant poate, poate se vad modificari la nivelul colului, mi-au rupt membranele poate o ia bebe la vale, dar in zadar.

Doctoritza de garda mi-a propus cezariana. Nu se stia daca o sa ma dilat ca sa pot naste natural si la cum se prezenta colul meu, riscam sa nu o pot naste pe bebelina si, mai mult decat atat, s-o expun la niste riscuri. Am asteptat-o pe doctorita mea sa vedem ce zice ea. Mi-a propus cezariana in aceeasi idee, chiar daca era in prezentatie craniana bebelina putea sa nu se fi pozitionat cum trebuie si sa ramana blocata in drumul ei spre lumea reala. Am zis ca ma sfatuiesc cu sotul si luam o hotarare.

II dadeam dreptate si doctoritei, dar nici nu vroiam sa renunt la a o aduce pe lume natural. Aproape acceptasem ideea de operatie cand a venit doctoritza la mine. Mi-a propus o nastere naturala cu epidurala, in ideea ca anestezia ma va ajuta sa suport stimularea cu oxitocina in cantitate mult mai mare si sa vedem ce rezulta. Am acceptat sa mai asteptam 2-3 ore sa vedem ce se intampla.

Mi-au facut clisma, contractiile erau puternice rau si ma durea de-mi venea sa plang. Sotul meu se plimba cu mine, imi ducea suportul cu perfuzia peste tot si nu mai stia ce sa-mi faca sa uit de durere. Vorbeam si ziceam amandoi ca ce ne e scris, asta se va intampla, ba chiar ne amuzam ca pronosticul lui legat de data nasterii fusese 10 februarie si cu cezariana avea sa se adevereasca. La 10 jumatate seara m-au dus la blocul operator. Am uitat telefonul in rezerva, ceea ce ma speriase oarecum pt ca nu puteam sa-i dau nici un fel de veste sotului. Mai ales ca ultima noastra discutie fusese despre cezariana, nu altfel de nastere.

La ora 11 eram cu cateterul in coloana, cu contractii puternice si lungi (cea mai lunga a avut 1 min si jumatate iar intensitatea n-a putut-o masura nici aparatura lor, a ajuns la maxim si la mine durerile inca mai cresteau). Mi-au pus masca de oxigen, insa usor usor anestezia si-a facut efect si contractiile devenisera suportabile. Oxitocina primeam cu portia, din cand in cand mai opreau perfuzia, ii dadeau iar drumu sa mearga.

La o ora de la anestezie aveam dilatatie 8 cm. Bucurie mare pe mine, dar si pe doctora. Acum asteptam sa ma dilat complet si sa nasc. Mi-era foame, nu mancasem nimic in acea zi decat putin la micul dejun, lesinam de sete si primeam doar cat sa-mi umezesc buzele. In schimb eram linistita si asteptam momentul nasterii. Timp de o ora m-am leganat si topait in fel si chip pe o minge medicinala, radeam chiar si povesteam cu doctorii care erau in sala de nasteri.

La ora 1 m-au urcat pe masa, eram pregatita in sfarsit sa nasc. Dar n-a fost deloc usor, bebelina cobora milimetric si devenise periculos si pt ea de acum. Au inceput sa ma impinga pe burta (ce vanatai am avut, nu va imaginati, si nu mai spun de dureri). Aproape ca incepusem sa plang, ma durea groaznic si cand ma apasau (credeam ca mor asfixiata) ziceam ca nu rezist. Deja spuneau sa pregateasca forcepsul ca s-o scoata si cand am auzit m-am speriat si mai tare amintindu-mi ce orori am citit despre asta.

Ma panicase gandul ca din cauza mea ar putea pati ceva si ma rugam la Dumnezeu sa-mi mai dea putina putere. Numai n-am lesinat, mi-au pus din nou masca de oxigen si le-am rugat sa ma lase sa imping singura, deja coborase mult si simteam nevoia sa imping non stop. Tot n-am reusit singura, m-au mai impins si pe burta, dar ma descurcam mult mai bine acum. Am simtit-o cum aluneca din mine, incurajata de cei din jur sa mai imping o data, si inca o data, si inca o data…Era 1:55, m-am uitat la ceas ca sa-mi ramana intiparita in minte ora.

Au inceput s-o verifice, nu auzeam nimic si ma tot rugam sa planga. Secundele au trecut ca niste ore pt mine timp in care am asteptat s-o aud. Si-a inceput sa planga. Au curatat-o, mi-au zis ca seamana toata cu tati si mi-au adus-o s-o vad. A stat la pieptul meu putin, n-as mai fi lasat-o sa plece dar doctorita mai avea treaba cu mine. Pe bebelina au dus-o la neonatologie cred, unde a vazut-o si sotul. Luase nota 9 la nastere (iar eu ramasesem corigenta), 2990 g si 47 cm, avea o manuta vanata din ce mi-a zis sotul si i-au pus si o perfuzie. Alte detalii nu-mi amintesc, eram doar fericita ca era bine.

rusu-oana-maria-1

Intre timp am eliminat placenta, stimulata de oxitocina si impinsa pe burta, doctorita a prelevat celulele stem din placenta si cordon, m-a cusut (sau cum a spus ea “mi-a tesut perineul” care a fost traumatizat in urma expulziei). Anesteziata fiind, n-am simtit nimic, intrau acele in picioarele mele si eu le simteam de piatra.

M-au mutat mai sus pe pat, mi-au adus sa mananc ceva ca stiau ca-s flamanda (iaurtul, branza de vaci si marul mi s-au parut cele mai bune din toate care le-am mancat pana acum), mi-au adus ceai mult si cald ca ma luasera frisoanele si m-au tinut de vorba sa nu adorm. Abia pe la 4:45 am adormit, m-au trezit la 5:30 ca trebuia sa-mi golesc vezica (de la anestezie nici asta n-am putut, ca nu ma simteam de la jumatate in jos), apoi m-au mutat in rezerva. Am reusit sa adorm greu, mai mult motaiala. Inca nu ma durea nimic ca nu trecuse anestezia, doar la picioare ma tot cautam si pana dimineata am tot miscat din degete sa vad daca le simt.

Recuperarea in spital a decurs bine, mi se facea toaleta de 2 ori pe zi cu betadina si baneocin, sambata a fost mai greu ca abia ma miscam si cand am inceput sa-mi revin in simtiri, au inceput si durerile si disconfortul. Dar pana sa plec acasa deja ma miscam repede, stateam putin si-n fund, puteam sa ma dau jos din pat.

Am iesit din spital 2 zile mai tarziu, acasa inceputul a fost cumplit de greu pentru noi, mai ales prima noapte in care am dormit pe rand, cate o ora, timp in care celalalt legana si se plimba prin casa incercand s-o linisteasca pe micuta. N-am sa uit niciodata cum priveam pe geam fulgii imensi care cadeau, erau troienele de jumatate de metru.. iar eu eram epuizata… Acum sunt cea mai fericita, am o familie frumoasa si nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu pt minunea pe care a trimis-o in viata noastra, pt faptul ca e sanatoasa iar pe mine ca m-a intarit s-o aduc pe lume cu bine!

rusu-oana-maria-2
Oana are 29 ani si este mama a doi copii: Antonia are 1 an si 10 luni, cel de-al doilea creste in burtica inca. Meseria de mama o defineste cel mai bine, si-a dorit enorm 2 copii, o fetita si un baietel, si a fost binecuvantata fara ca macar sa ceara sa i se indeplineasca dorinta. Este mama si sotie si se simte implinita si foarte fericita !

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

13 + 20 =