Nastere la spital, Nastere naturala, Nastere naturala dupa cezariana (NVDC), Nastere naturala nemedicalizata

Nu renunta la ceea ce iti doresti! [NVDC, nastere naturala nemedicalizata]

O nastere pentru care m-am rugat, am crezut, am sperat si la care am visat dinainte sa raman insarcinata.

Acum 2 ani si 10 luni am nascut o fetita minunata, pe care ne-am dorit-o si pe care am asteptat-o mult. A fost o cezariana la rece, datorita lipsei mele de informare ☹ . Motivul a fost prezentatie pelviana. Am acceptat data la care ne-a chemat medicul, ca mai apoi, pe biletul de iesire din spital sa constat ca scrie: ”Pacienta se interneaza cu contractii dureroase….”.

Dupa aceasta nastere am inceput sa ma informez, sa ma documentez si sa citesc mult despre nasterea naturala, nastere pe care mi-o doream. Si am aflat, spre surprinderea mea si a multora ca se poate NVDC. La un moment dat evitam sa spun ca imi doresc NVDC deoarece eram privita ca o ciudata care nu stie la ce riscuri se expune (dar nimeni nu spune ca sunt mai mari riscurile de operatie dupa operatie), dar pentru toti aceia care nu credeau si nu m-au sprijinit m-am ambitionat si mai tare.

Si citind mult, iata ca am gasit si ”doctorul potrivit” care m-a incurajat, a crezut in mine si care m-a sustinut pana la controlul de la 40 de saptamani fara 2 zile cand mi-a spus, printre altele “Trebuie sa il scoatem peste 2 zile”. What?!? Si uite asa am avut incredere in mine, in sotul meu care m-a incurajat enorm si nu m-am prezentat la operatie. Nimeni de la clinica privata, clinica la care dadusem si o parte din bani, nu s-a interesat sa vada de ce nu m-am prezentat.

Am hotarat impreuna cu sotul meu ca nu trebuie sa ramanem aici la spital, ci sa plecam, unde inca nici noi nu stiam.

Multumim mamicilor din grupul NVDC Romania de pe pagina de Facebook, grup pe care il recomand cu toata caldura si Dittei  Depner care ne-a sfatuit si incurajat.

Alegerea ce am facut-o a fost sa ne indreptam spre Tg Mures. Nu stiam medic acolo, nu stiam daca ma baga cineva in seama (aveam 40 de saptamani), nu stiam unde vom sta si nici cand va debuta travaliul. Ne-am rugat si Dumnezeu ne-a raspuns si ne-a deschis porti largi acolo. Am ajuns la spital si toti ne-au primit, spre surprinderea noastra, cu zambetul pe buze. Minunat! Medici rezidenti, asistente, doctori; toti s-au purtat exemplar.

Doctorul de garda, cel cu care am si nascut si care mi-a inspirit incredere de la inceput, a fost de acord sa asteptam sa debuteze travaliul. Era ceea ce imi doream cel mai mult. Vroiam macar o cezariana la cald, daca era nevoie de cezariana, vroiam doar sa incerc, eram pregatita psihic si de operatie; dar multumim lui Dumnezeu pentru cat de frumos, minunat si natural a decurs totul.

La 41 de saptamani si 5 zile (dupa o sapt si jumatate de cand eram veniti la Tg Mures si toti de acasa si de pe grup asteptau deznodamantul) iata ca dimineata, la ora 7 ma trezesc inundata : “mi s-a rupt apa”, la cateva minute dupa au inceput contractile cam la 3 min dar usoare. Mi-am facut o baie, mi-am trezit sotul si am mancat micul dejun impreuna. Am facut foarte bine ca am mancat deoarece la spital nu am avut voie (era riscul de cezariana si trebuia sa se intervina in caz de ceva).

Am hotarat sa ne pornim spre spital (eu as mai fi asteptat, dar sotului ii era teama sa nu nasc deja). Ajunsi la spital, mi s-a facut control, apoi m-au internat.  Sotul a putut sta cu mine tot travaliul si m-a masat pe spate continuu …mi-a fost sprijin si de mare ajutor. Am fost dusa intr-un salon de travaliu, dotat cu 3 paturi si o baie. Incet, incet durerile au devenit tot mai mari, momente in care moasa si in special sotul ma incurajau foarte mult, iar eu incercam sa fiu calma si cat mai pozitiva. Imi repetam ca sunt curajoasa, ca pot si mai ales eram convinsa de corpul meu ca stie ce trebuie sa faca (chiar a stiut pana la capat). Ma gandeam ca mi-am dorit foarte mult macar sa simt contractiile pe pielea mea, nu din auzite si stiam ca fiecare contractie ma aduce tot mai aproape de micuta mea (3850 g si 57 cm…nu tocmai micuta).

Dupa ce am fost dilatata de 3-4 cm m-au dus in sala de nasteri, o sala in care eram doar cu sotul, uneori mai venea moasa si cand era nevoie medicul. Nu m-a stresat nimeni cu nimic, nu mi s-au dat medicamente, era tocmai ceea ce imi doream si anume sa imi las corpul sa lucreze. Apoi m-am dilatat foarte repede ca deja ii simteam capul lui bebe cu mana. Aproape toate contractile le-am dus in picioare si la toaleta. Asa ma simteam cel mai bine.

Au urmat ultimile contractii (foarte dureroase, chiar insuportabile, dar le-am facut fata) care lucrau efectiv singure. Corpul tot impinge copilul. In acest moment, moasa si doctorul mi-au sugerat sa ma sprijin de marginea patului si cand am contractie sa imping cat pot de tare. Am impins pe cateva contractii dar nimic. Am asteptat si iar am impins, dar de data asta foarte hotarata si deodata ii simt capsorul cum iese, moment in care ma opreste moasa, cheama toata echipa si ma urca pe masa…eu as fi nascut acolo si eram pregatita sa prind copilul. Asta cred ca a fost singurul minus ca m-au urcat sus pe masa unde, la urmatoarea contractie m-au si taiat, apoi a iesit la lumina minunea noastra.

Va incurajez spre nastere naturala, chiar daca este dureroasa tare. Travaliul meu a durat 15 ore cu contractii dureroase, iar ultimele ore foarte dureroase si insuportabile. Si da, se poate si in spital de stat. Toti s-au purtat exemplar:  doctori, moase, asistente…toti! Un spital frumos, curat, nou, cu oameni speciali si deosebiti.

Aveti incredere in VOI si in alegerile pe care le luati. Fiti curajoase! Indrazniti sa sperati, sa credeti si sa visati! Si un motto care mi-a ramas in minte de la Tg Mures “NU RENUNTA LA CEEA CE ITI DORESTI!!! E greu sa astepti, dar si mai greu sa regreti!” …. se potriveste in foarte multe situatii din viata noastra, insa pentru mine a fost exact pentru momentul mult asteptat al nasterii.

 

Sunt Lorena Rusu, o mama si o sotie fericita, iubita si implinita. Impreuna cu sotul meu suntem binecuvantati ( deocamdata 🙂 ) cu doua printese minunate: Karina (2 ani si 11 luni) si Melissa (1luna). Am 26 de ani, sunt casatorita din 2012 si sunt o fire calma, vesela si rabdatoare. In urma acestei minunate experiente a nasterii am invatat ca nu trebuie sa ma incred in orice dr si in spusele lui (chiar daca este foarte renumit si cu “experienta”). Acum, cel mai important pentru mine este ca in familia mea sa fie sanatate, pace, bunatate si dragoste.

Leave a Reply

Required fields are marked*

nineteen − nine =