Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

Nasteti-ma [nastere naturala]

Povestea cu numarul 26 care participa la giveaway este povestea Ecaterinei. Este vorba de ceva mai mult decat o poveste. Pornind de la experienta nasterii sale, Ecaterina face un rezumat minunat despre cum ar trebui sa decurga o nastere in mod normal si cum se intampla de fapt in maternitatile din Romania. Ecaterina, iti multumesc pentru povestea ta si pretioasele informatii din ea!

„Nasteti-ne” spun mai ales mamele care vin in pretravaliu la spital, cu tot bagajelul necesar. Cateva crampe pe ora le-au alarmat si le-au determinat sa-si trezeasca barbatul si sa ia taxiul in cea mai mare graba spre spital. Acolo afla ca sunt in pretravaliu si ca pana la adevaratul travaliu mai sunt poate si 72 de ore. Cu dezamagire, unele cer doctorilor sa le nasca atunci, ca sa nu mai plece acasa. Respectiv sa li se administreze diverse substante care sa grabeasca travaliul sau sa li se faca cezariana. De parca nu ar fi interesul lor ca bebelusul sa stea cat e necesar in burtica, sa asimileze si ultimii nutrienti de care are nevoie pentru a face fata lumii asteia.

Altele, mai rabdatoare, pleaca acasa, unde, daca se mai petrece ceva neobisnuit, cum ar fi pierderea dopului gelatinos, iarasi se alarmeaza, se agita si au impresia ca vor naste in urmatoarele minute. Într-o alta situatie, daca incep sa curga firicele de lichid amniotic, pac, fug la spital, caci asa scriu „astia pe net” sau asa le-au recomandat doctorii care „nasc femei”.

La spital, probabil li se spune ca sunt in travaliu si sa stea linistite in pat ca nu cumva sa se scurga lichidul si sa ramana bebe pe uscat. Cand contractiile incep, intensitatea lor si durerile care vin odata cu dansele fac pe mamica sa se teama, sa fie satula de asteptat in pat, imobilizata, obosita (caci la spital nu-i ca acasa). Nu mai ramane decat sa ceara medicilor s-o salveze, s-o nasca mai repede.

Si asa se ajunge la epidurala. Vai ce fericire urmeaza dupa. A scapat de dureri, acum nu mai simte nimic. Nici macar nu mai stie cine naste. În unele cazuri, multul stat la orizontala in travaliu, la care se adauga epidurala care a amortit-o pe femeie , dar si pe copil, ingreuneaza tot procesul si medicul lui peste constata ca femeia nu se mai dilata.  ( oare de ce? ) Si vestea ca va fi taiata, femeia o percepe ca pe o usurare, o binecuvantare, ca si asa s-a plictisit sa tot astepte copilul, deci de ce nu, sa vina o data pe lume. Nu as vrea sa mai vorbesc de acele cazuri cand se folosesc ustensile greu de imaginat care sa scoata copilul din burta. (forceps,vacuum).

„Nasteti-ne” zic si dragii nostri copii, care tanjesc dupa mama, din clipa cand nu mai sunt in sau langa ea. Cine a fost intr-o maternitate, stie cum zbiara saracii copilasi. Nici o asistenta binevoitoare nu poate sa-i aline pe toti, darmite o alta, mai putin binevoitoare. Copilul a fost luat de la mama si crezand ca copilul este mort de foame (asistentele si medicii cred, nu stiu, ca daca ar sti nu ar mai face asa), ii indoapa stomacelul lui cat o ciresica de mare, cu zeci de mililitri de chimicale (nu-l pot numi lapte praf).

Fireste, situatiile sunt multiple si unice, ca atare eu am vorbit in aceasta introducere, doar de unele, care nici macar nu sunt cele mai rele… dar nici cele mai bune. Aici nu am condamnat mamicile, nicidecum. Condamn insa, desi nu am voie sa judec, sistemul. Sistemul care nu creste doctori, ci chirurgi botanisti. Sistemul care nu vrea binele omului, ci raul . Sistemul care castiga bani grei pentru fiecare pastiluta cumparata de bolnavi.

Micuta Alexandra abia incepuse sa auda, atunci cand maica-sa a inceput procesul de dezmeticire. Rascolind internetul si citind zeci de nasteri, vizualizand zeci de clipuri pe Youtube cu nasteri online (cred ca le-am vazut pe toate, pana la momentul nasterii mele), citind cateva carti cu specific, din librarii am tras linie si am zis: “Vreau sa-mi nasc copilul si nu vreau sa-i dau motive pentru ca el sa tanjeasca dupa mine.”

Am inteles ca toata munca este a mea, eu nasc , nu medicul. Deci trebuie sa fac toate dupa cum dicteaza corpul meu si nu cum dicteaza cartile pe care le citesc medicii. Stiu ca, la fel cum nu eu am creat viata inlauntrul meu, respectiv, cum a crescut singur, singurel (crescut de Dumnezeu) dragalasul poate sa si vada lumina zilei fara sa se dea nimeni peste cap.

Sunt cazuri de femei gravide in coma, care au socat medicii. Ele zaceau inconstiente, iar trupul lor dadea nastere. Uterul se contracta, si cu fiecare contractie, copilul iesea. Nimeni nu tragea, nimeni (vreo moasa cocotata pe burta femeii) nu impingea copilul, si mai ales, nimeni nu spunea femeii cand sa impinga si cand sa nu.

Eram hotarata pentru cazul in care ajungeam la spital, sa refuz orice actiune invaziva: injectii cu oxitocina ( hormon care se elibereaza deja in timpul nasterii) chimica, epiziotomii (taiere a perineului care nu are de ce sa existe, daca nasterea ar fi fireasca, si nu o procedura de scos un pepene printr-un orificiu mic (doctorii nu stiu ca copilul poate iesi fara sa rupa nimic, fara sa distruga nimic)) , epidurale, indicatii de stat la orizontala cand nu e cazul si multe alte parascovenii de inghitit din partea „stuff-ului”.

Si uite asa, am ajuns prin saptamana a 39 –a , asteptand momentul in care bebe va dori sa vada lumina zilei. Luni am mers la ecografie, toate bune si frumoase, desi aveam secretii abundente, si credeam ca fac pe mine. Mai verificam pe la toate toaletele din drum. Urmatoarele zile am avut cateva crampe  de tip menstrual, scaune moi, deci stiam ca trupul meu se pregateste: isi verifica armele (contractiile uterine) si pregatea calea (golea intestinul, pentru a avea cat mai mult loc bebe sa iasa). Iar eu eram pregatita si linistita.

Miercuri, pe 17 aprilie,  am avut ceva mai multe crampe, urmand ca incepand cu ora 23, sa o tin in crampe din 5 in 5 minute pana pe la 8 dimineata. Eram inca in pretravaliu, contractiile nu cresteau in intensitate, desi erau regulate. Nu am putut dormi, decat in cateva reprize. 4 minute dormeam si un minut aveam contractie. De pe la 8 s-au intensificat si s-a scurtat perioada dintre ele. Clar, eram in travaliu.

Alex ( sotul meu ) stia ca vreau sa nasc acasa, dar in urma sfatului de taina avut, asteptam un raspuns privind locul nasterii, exact in ziua cu pricina. La inceput, a fost infricosat de ideea ca eu sa nasc acasa. Tot cauta motive si pretexte, pentru a nu-l supune pe el la groaza. Pe parcursul sarcinii, mi-am dat seama ca pot naste acasa, ca multe alte femei, din lumea aceasta. Nasterea nu este o boala, este ceva firesc, care ni se intampla noua, femeilor.

O nastere nu are nevoie nici macar de supraveghere, daca sarcina a descurs normal. La spital ar trebui sa se nasca doar cu moasa, iar doctorul sa fie trezit si chemat din camera lui , daca apare vreo complicatie. Tara cu cele mai multe nasteri acasa este Olanda. Pur si simplu, ii vine sorocul si gata. Nu face bagaje, nu se streseaza, nu este stresata de nimeni, ca poate nu face bine, ca poate lipseste ceva, sau mai stiu eu. La mine acasa, in linistea, confortul, si cu sprijinul total al sotului meu. Nu sugerez nimanui sa nasca acasa. Doar am subliniat drepturile femeii si anumite aspecte privind o nastere mai usoara.

Puteam sa-mi aleg orice pozitie, fara sa ma simt prost de cineva de la spital, sau care sa se uite chioras la mine. Voiam sa am libertatea sa nasc. Un alt aspect, era pozitia de nastere. Pozitia ideala pentru a naste este cea verticala, folosindu-se de gravitatie. Copilul apasa, scurteaza colul, dilata, se intind toate ligamentele si in cele din urma, iese. Întrebat un obstetrician daca femeia poate sa aleaga sa nasca pe vine, a raspuns ca nu e comod pentru el. Prin urmare, nasterea trebuie sa fie confortabila, intai de toate, medicului.

Dar ei, care sunt medici, nu stiu ca femeia e coplesita de sentimente, hormoni, preocupata de a da nastere, atenta la toate simptomele, stoarsa de puteri, si ca nu se poate concentra la altceva decat la nastere??? Oare nu ea este cea care merita sa stea confortabil?  În loc sa i se scurteze travaliul, i se prelungeste. Pe masa de nastere, femeia sta cu picioarele ridicate, iar copilul trebuie sa se duca in sus. Total nefiresc.

Eu primeam fiecare contractie cu liniste, sprijinandu-ma de sotul meu, de fiecare data. Stiam si intelegeam fiecare moment in care ma aflam. Cu fiecare contractie, ma gandeam cum coboara copilul meu, milimetru cu milimetru,  si cum deschidea calea, milimetru cu milimetru. Facusem din durere un scop. Percepeam durerea in sens pozitiv, parca vedeam cu ochii mintii cum la fiecare contractie, copilul mai coboara un pic, ma mai dilat un pic si ulterior, cum iese caputul, un umar, al 2 lea umar si restul trupului.

Asa o siguranta si o liniste aveam, incat Alex, intre 2 contractii ma intreaba : „Spune-mi draga mea, unde este foarfeca si ce ata e nevoie? ”.A fost cel mai dulce sot din lumea asta. M-a vazut sigura pe mine, calma, si atunci a ramas si el calm.

La 13.30, am inceput sa pierd lichid. Pana atunci, bucati mici de mucus rozaliu se tot desprindeau, acesta fiind dopul. Nu-mi amintesc sa fi mancat ceva mai consistent, in afara de o ciorba, cu pauze de contractii. În rest, doar banane si stafide si lichide multe. Pur si simplu, nu puteam manca, dar nici nu-mi doream.  Pe la ora 14, aveam contractii la 2 minute, iar sfatul de taina a fost sa chem salvarea si sa merg la spital, in urmatoarea ora. Nu era ceea ce-mi doream, dar am avut incredere in Dumnezeu, am hotarat sa primesc orice-mi va da El, indiferent de voia mea.

În aceasta ora, contractiile erau destul de dureroase, unele pana la lacrimi. Îmi doream sa se termine odata, simteam ca nu mai pot. Dar cale intoarsa nu puteam face. Contractiile involuntare despre care vorbeam la inceput, si-au facut aparitia. Efectiv simteam cum trupul meu impinge, si ma obliga si pe mine sa ajut. Împingeam odata cu el. Stiti cum e cu nasterea? Ca mersul la toaleta: cand vine, impingi. De-asta am spus-o mai sus: nu trebuie sa-ti spuna nimeni cand sa impingi, vei stii singura.

A venit si salvarea, nu ne-am inteles cu dumnealor si nu m-au dus la municipal unde ma mai cunostea, de bine de rau , o doctorita. M-au dus insa la maternitatea Bucur.  Hai bine, am zis eu. Va dati seama, in acele clipe , cand eu aveam contractii la minut, numai de munci de lamurire si persuasiune nu aveam eu chef. Exact ce spuneam. Femeia are nevoie de liniste deplina, pentru a se concentra la contractii, respiratie si nastere.

Am ajuns la spital, doctorita de garda a confirmat ca eram in expulzie si m-au dus la sala de nasteri. Parca o vad, o sala rece. Luceau bare de inox. Se vedeau diverse ustensile de inox care parca imi distrageau atentia. La cat de inversunata eram sa nu ma urc pe acea masa, inainte de nastere, acum, nu stiu de ce, cred ca un soi de respect fata de doctori (ca le-as fi dat cu meseria in cap), sau poate o dorinta de a nu ma certa si a putea sa stau linistita sa-mi vad de contractii, habar nu am, dar nu m-am certat.

Ajunsesem la spital pe la ora 16 fara ceva. De cand am ajuns si pana pe la 16:40 (ora nasterii), nu am facut decat sa ma milogesc. M-am milogit sa nu ma urc pe masa. Radeau de mine, ma faceau in toate felurile, cum ca vreau sa-mi omor copilul, ca-l nasc pe jos. Între timp, la fiecare contractie ma mai lasam pe vine si mai impingeam un pic.

M-au pus sa semnez ca pe proprie raspundere nu doresc injectii, sa urc pe masa, epiziotomie, etc. Am semnat. Au fost multe persoane in salon. Eu eram o gravida care faceam probleme si se tot perindau ba cate un alt medic, ba niste asistente. Am vazut ca nu e chip sa ma inteleg cu ele, iar eu nu aveam dispozitie de cearta, m-am urcat. Dar m-am mai dat jos de vreo 3 ori, cand mai stateam pe vine la contractii. Ele tot aplicau diverse solutii, dezinfectau zona (chipurile). Habar nu au ca bacteriile aflate in jurul vaginului imunizeaza copilul si deci este foarte bine sa le prinda. Eu mai puneam mana sa simt cat de aproape e copilul, ele ma dezinfectau din nou cand urcam pe masa  Secventele acelea erau amuzante.

Apoi m-am milogit ca nu vreau epiziotomie. Crezand ca am un copil mare, 3.600 (de fapt nu a fost asa, a avut 3.100) ma tot speriau, spunandu-mi ca va fi greu, ca ma voi rupe si ca vai si vai. Bineinteles ca ma straduiam sa nu le aud. Voiau sa ma tina de maini, eu mi le retrageam. Au vrut sa-mi puna perfuzie, am refuzat. Epidurala … Doctorita m-a intrebat daca am fost internata la boli psihice.

Va dati seama ce lucruri ciudate ceream eu: sa nu nasc pe masa, sa nu mi se injecteze oxitocina, sa nu mi se faca epiziotomie … clar, eram nebuna de legat. Voiam sa-mi ucid copilul. În ce lege scrie ca sunt obligata sa primesc oxitocina, sau perfuzie cu diverse saruri, glucoze (nu erau rele astea, dar nu era nevoie) sau pusa la taiere? Vedeti, cum se scalda doctorii intr-o rutina. Injecteaza pe banda, taie pe banda. Nasc pe banda. Femeia nu are nimic de spus, de intrebat, de acceptat sau refuzat. Prietena mea, care a nascut cu cateva zile inaintea mea, in timp ce se plimba prin salon i-a zis asistentei:

“Dna asistenta, chemati-l pe dl doctor, ca nasc!”
“Nu nasteti dna, stati linistita, acum o jumatate de ora m-am uitat si erati in regula.”
“Dna, va zic, nasc, simt capul copilului.”

Hazliu. Prietena mea a trebuit sa insiste ca naste, pentru a putea fi bagata in seama.

Revenim la povestea mea. Pe masa am avut 4 contractii mari si late. La fiecare din ele, am impins si voluntar si cand se vedea caputul, o moasa a intrebat daca sa ajute, iar doctorita nu a dat un raspuns prea clar, dar la ultima contractie, am simtit-o cum s-a aplecat pe mine si mi-a aruncat bebelusul in mainile doctoritei. Ce sa mai zic. Fapta era comisa.

Mi-am  vazut fetita dupa ce au smucit-o bine ca sa respire, dupa ce au aspirat-o si i-au verificat scorul Apgar. În fine. Doua minute am vazut fetita si am avut-o langa capul meu. Sa va spun de ce nu am putut sa ma bucur total de acele minute. În timp ce ma uitam la fetita, am simtit ca se misca cordonul ombilical. M-am uitat la doctorita, am vazut ca trage de el. Am ruga-o sa-l lase macar 15 minute. (nu trecusera nici macar 5 de la nastere). Ea insa , mi-a spus ca au trecut mai mult de 15. Of.

Expulzia placentei are loc in interval de 15 minute de la nastere, la 8 ore. Femeia fiind perfect sanatoasa, fara ameteli, fara hemoragii. Si iese singura. Are propriile ei contractii, precum a avut copilul. Din nou, nu are nevoie de ajutor ca sa iasa. Nu am induplecat-o si s-a apucat sa traga de ea. „Va rog nu trageti de ea, lasati-o sa iasa singura”. La ce sa fi fost atenta mai intai: la pruncusorul mult asteptat, pe care abia acum il vedeam la fata sau la doctorita care se plictisea, voia sa bea o cafea si trebuia sa termine odata, ca sa scape de mine?

Mi-au spus ca nu se poate, intrucat e risc de hemoragie. Si fiti atenti, era o doctorita cu 14 ani experienta. O nastere nefortata, nu implica nici o complicatie. Daca insa, fortam ceva, atunci o bucatica din placenta poate ramane lipita de uter, iar corpul mamei respinge restul, si provoaca hemoragia. A iesit placenta. Gata. M-au mai curatat ele, si se pregateau sa coasa mica ruptura. Da, tesuturile mele ar fi rezistat traversarii copilului in ritmul lui. Dar din cauza cotului moasei care mi l-a expulzat, au fost fara putere si au cedat. Asistentele mi-au zis ca m-am rupt rau de tot, dar cand am mers ulterior la ginecologie, m-a asigurat dna doctor ca am avut o ruptura chiar mai mica decat se taie de obicei. Nu am putut decat sa ma bucur.

Si cum spuneam, se pregateau ele sa coasa, cand, ce sa vezi, incepuse sa curga niste sange. Eu deja simteam ca e ceva in neregula. „Vai dar de ce curge sangele asta?” au intrebat ele mirate. Eu in mintea mea, deja stiam raspunsul: „Pentru ca a ramas o bucata de placenta. Nu v-am rugat sa nu trageti de ea?” . Din nou, nu mi-am permis sa le dau cu meseria in cap. Stiam ca urmeaza chiuretaj, dar nu am citit prea multe despre ce inseamna aceasta procedura. De fapt stiam ce cuprinde, dar nu stiam ce simti. A fost oribil.

Doctorita a insfacat 2 ustensile mari, late ca niste linguri si reci pe care le-a introdus si a curatat resturile de placenta. Dar mai degraba a „razuit”. Întai de toate, socanta era imaginea: imi vedeam efectiv burta cum era ghiorlanita, vedeam ustensilele alea cum se plimbau in burta mea. Iar apoi, a fost cumplit ce simteam. Parca imi tragea de toate organele, mi le amesteca, nu stiu, dar a fost groaznic. Plangeam, o tot intrebam daca a terminat. A terminat. A cusut si m-au lasat pe patul din acel salon sa-mi revin. Dupa calculele mele, am pierdut cam 1 cana si ceva de sange.  Dar cum o fi fost in realitate, numai Dumnezeu stie.

Sotul meu si prietena mea, asteptau jos, emotionati. În pat fiind, am dat telefon, i-am linistit, si am mai asteptat vreo ora si ceva pana le-au dat voie. Nu pot sa-mi explic de ce nu i-au lasat sa intre atunci cand i-am chemat. Alex era coplesit de emotii, m-a sarutat, eu plangeam, i-am spus doar: ”ce bine era daca ramaneam acasa”. Ulterior i-am explicat ce a trebuit sa indur.

Cu nebunia aceea, uitasem sa mentionez ca nu vreau nici un vaccin copilului. Asa ca saracuta a primit asa zisul „antihepatic”. Mi-a adus cate ceva de mancare , apoi s-a intors cu 2l de ceai pentru lactatie. A fost dus la salonul de bebelusi si a vazut micuta. Mi-a zis ca abia o spalasera si ca avea parul numai carlionti. Daca pentru noi e coplesitor sa ne vedem copiii, pentru tati e si mai si. O spalasera de vernix.

ecaterina-dutulescu-2

Doctorii ( din nou, doctorii) cred ca vernixul trebuie spalat, spalat repede cu sapun, ca si cum ar fi ceva daunator, plin de bacterii. Nu stiu ce invata ei in facultati, dar vernixul este in primul rand o substanta de consistenta grasoasa care ofera o protectie de umiditate in mediul intra uterin. Apoi, fiind un invelis gras, a ajutat la nastere. S-a studiat acest vernix si s-a aratat ca este antioxidant, curata pielea, regleaza temperatura si are proprietati antibacteriene. Acesta se absoarbe automat, in 24-48 de ore, maximum. Pe langa acestea, in alte studii, s-a prelevat lichid amniotic si prin verificarea cu vernixul, s-a gasit in ambele substante imunogene pentru diverse bacterii.

Iarasi stau si ma intreb, ce se preda la medicina. Caci, sunt cam pe langa subiect, bag eu de seama. Nu pot decat sa cred ca au diverse contracte cu industria farmaceutica si ca isi doresc ca oamenii sa se imbolnaveasca, in nici un caz sa-i faca bine. Conform DEX, doctorul este acea persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale. Ce ziceti, dupa tot ce am povestit, mai poate fi numita doctorita cea care m-a trecut prin chinuri cu acel chiuretaj? A prevenit ea vreo complicatie? Cine indica spalarea copilului dupa nastere este de partea omului, sau impotriva lui? Cotul acela al moasei, care mi-a rupt tesutul a fost util? A „prevenit” vreo boala? Urcarea pe masa, nasterea spre cer e utila cuiva, sau doar prelungeste chinurile mamei? As putea enumera la infinit multe si nu neaparat din ograda mea.

Desi eram franta nu am prea dormit in acea noapte,  si mi-am mai vazut copilul abia a doua zi, dimineata, spre ora 10. Am mers la „spalator” unde ma astepta victorioasa doctorita, ca sa-mi mai arunce cateva invective. Nu am vrut sa ma cert, m-am fofilat cat am putut, am rabdat si i-am zis, abia cand am plecat: „ Nu era mai bine daca nu trageati de placenta si nu-mi porneati hemoragie?” .

Am solicitat sa plec in acea zi, am semnat pe proprie raspundere si cam asta a fost intersectia mea cu maternitatea. Cu siguranta, daca ramaneam acasa, in urmatoarea ora, aveam bebita in brate, alaturi de minunatul meu sot. Cu siguranta as fi fost linistita in casa mea si nu m-ar fi batut nimeni la cap. Nefortand trupul, nu as fi avut parte de ruptura perineala. Daca nu tragea nimeni de placenta mea, ea iesea linistita cand avea chef. Dar, cred ca Dumnezeu a avut un plan cu mine. Eu am facut ascultare, lucru care depaseste granitele intelegerii si nu voi regreta, caci stiu ca Dumnezeu, prin glasul parintelui a vorbit. Si atunci, si acum zic, pentru pacate si spre viata de veci sa-mi fie chinul.

Am mers acasa si mi-am inceput viata alaturi de pruncuta si sotul meu. Au trecut 6 luni. Înca nu m-am vindecat de aceasta nastere, si probabil o viitoare nastere relaxata si fara complicatii imi va vindeca cicatricea.  Doamne ajuta!

Sa ma iertati,
Ecaterina Dutulescu 

P. S. : Cred ca a fost mai mult o incredintare a frustrarilor mele, decat o relatare a nasterii.

 

Ecaterina are 24 de ani. S-a casatorit la 23 si imediat a sosit barza cu Alexandra. A terminat facultatea de psihologie, și acum este studenta la master in anul II la un master pe HR , in Politehnica Bucuresti. O pasioneaza electronica, nutritia, natural parenting, natural living etc. 

 

 

 

2 Comments

  1. Ecaterina, spune-mi te rog cum te-ai pregatit pentru nastere. Sunt foarte curioasa ce ai citit, ce cursuri ai urmat, daca ai facut sport etc.

  2. Ecaterina Dutulescu

    Păi de citit, am citit multe. Voi pune câteva linkuri ale cartilor care-mi vin in cap acum.
    http://www.meteorpress.ro/carti-568-Sarcina,_nasterea_si_nou-nascutul.php
    http://www.elenafrancisc.ro/ro/carte/detalii/57-CEZARIANA
    Cartea Mama și Copilul. „Îngrijirea copilului în primul an de viață” de Paula Kelly. Dar primele 2 cărți menționate au fost baza. deci le recomand tuturor celor care vor da naștere. Și nu că le recomand, chiar insist să fie citite.
    Apoi eu am citit mult de pe internet. Încă am niște semne de carte, așa că le voi pune aici.
    Emigranti in Tenerife ( blogul, contul de fb)
    http://www.bbmic.ro/blog/
    http://attachmentparenting.ro/elimination-communication/bebeluii-se-nasc-n-fundul-gol-.html
    http://www.emigrantintenerife.info/2013/01/fara-scutec-e-usor-si-perfect-la-curisor/
    http://www.bbmic.ro/blog/din-prima-zi-fara-scutece/
    http://www.minicalatorii.ro/sfaturi-si-idei/3-lucruri-pe-care-evit-sa-i-le-spun-anei-mai-ales-in-calatorii/
    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2013/02/08/au-inceput-sa-recunoasca-vaccinurile-provoaca-autism-primele-despagubiri/
    http://ligiapop.com/2012/07/18/cartea-lunii-vaccinarea-eroarea-medicala-a-secolului/
    http://en.wikipedia.org/wiki/Home_birth
    http://piersicuta.blogspot.de/2012/08/dr-friedrich-graf-nocivitatea-si.html
    http://www.homebirth.org.uk/labprep.htm
    http://vimeo.com/50212333
    http://rawforbeauty.com/blog/vaccinated-children-have-up-to-500-more-disease-than-unvaccinated-children.html
    http://www.revistatango.ro/body-soul/reportaj/maternitatea-casa-de-nebuni-510-p1.html
    http://www.qbebe.ro/nasterea/maternitati/povesti_de_mamici%3A_maternitatea_de_stat_sau_cea_privata__q__#maternitatea_de_la_municipal:_as_mai_naste_acolo,_dar_mai_rezista_ei__q__de_mamituni_(jurnal-de-mutunau.blogspot.com)
    http://www.videoofbirth.com/unassisted-childbirth-videos/
    http://www.givingbirthnaturally.com/labor-pain-management.html
    http://www.westonaprice.org/
    http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fanthonycolpo.com%2F&h=RAQFJoC0n
    https://www.facebook.com/nourishingthewholechild

    Firește, am citit mai multe, dar am pus semne acolo unde mi s-a părut că voi mai reveni, ulterior. Am epuizat stocul de nașteri online de pe Youtube, cel puțin până la momentul nașterii mele.

    Cursuri nu am luat, nici măcar cele de puericultură din maternitatea unde mergeam la control.

    Sport. 🙂 Nu am precizat în poveste ( căci am uitat), dar eu în travaliu, mai ales spre sfârșit, alergam pe scări ( stăm la etajul 4). Evident, făceam pauze la contracții :). Dansam, mai ales belly dance 😀 .
    În timpul sarcinii, mai ales în primele luni, obișnuiam să alerg după tramvaie și autobuze ( deși se spune că nu e nevoie să alergi după ele, căci vin singure) :), mergeam mult pe jos, nu m-am dat înapoi de la nici o treabă de prin casă. Cel puțin o dată pe zi făceam exercițiile cu Dr Cathy http://www.youtube.com/watch?v=nrpaAfmVzCc&feature=player_embedded , sau exerciții de la Steadyhealth http://www.youtube.com/watch?v=Dv1H8yP06mg , și alteori seriile de pilates de aici http://www.youtube.com/watch?v=2qo_nCKpTcM.

    În unele linkuri pe care le-am menționat în această postare, se cochetează cu yoga, sau vegan food. Acestea două merg pereche. Eu însă nu am făcut yoga și nu recomand yoga nimănui. Am făcut strict exercițiile. În ceea ce privește mâncarea vegan, cei care rezonează cu ea nu au pic de cunoștințe de fiziologie și anatomie. Devin foarte emoționali și atât. Nu aduc argumente solide. O dieta care exclude produsele animale, sau produsele animale grase, este CLAR periculoasa -PERICULOASA, nu doar nesanatoasa- pe termen lung. Așa… am lămurit și asta . Ce mai făceam în sarcină… exerciții kegel, de sute de ori pe zi.
    La capitolul mâncare, nu sunt multe de spus. M-am străduit să mănânc cât se poate de sănătos. Renunțasem de mult la prăjeli, mezeluri sau alte produse cu chimicale din comerț, dar în sarcină cu atât mai mult. Am prins 3 posturi, în sarcina mea 🙂 și le-am ținut pe toate, plus cele din timpul săptămânii. Aici am o specificație de făcut. Am ținut post pentru că analizele mi-au fost bune. Probabil că dacă aveam o carență de proteine, nu puteam posti. Ce-am mai făcut…. M-am ținut de Paraclisul Maicii Domnului.
    Probabil am mai făcut multe, dar dacă voi fi întrebată, voi răspunde. Numai bine!

Leave a Reply

Required fields are marked*

twenty + seven =