Nastere la spital, Nastere naturala dupa cezariana (NVDC), Nastere naturala nemedicalizata, Povesti inscrise la giveaway

Nasterea Mariei-Sophia – renasterea mea [NVDC]

Povestea Adinei participa la giveaway cu numarul 57. Adina si-a ascultat instinctul de mama si a facut tot posibilul ca sa nasca natural dupa cezariana. Si a reusit! Sper ca povestea Adinei sa inspire si alte mamici care isi doresc sa nasca natural dupa o cezariana. Iti multumesc Adina pentru povestea ta!

Doarme in pat, langa mine. A implinit doua saptamani si trei zile si e o minune de fetita. Inca nu ne-am lamurit de unde a luat ochii mari si frumosi, gurita conturata delicat, parul pe care-l suspectam ca este ba castaniu, ba negru, dar stim sigur ca este a noastra si ne implineste. Iubirea noastra capatase cu patru ani in urma chipul lui Matei. Acum, Maria vine sa ne invete si bucuria de a fi parinti de fetita si sentimentele noastre se contopesc cu uimirea, cu recunostinta, cu nerabdarea de a descoperi lucruri noi si de a retrai perioada aceasta superba a intalnirii cu ingerul care a ales sa vina la noi.

Dupa o sarcina pierduta, Matei venise sa umple un gol si vindecase durerea aceea imensa pe care nimic altceva nu paruse sa o aline. Nasterea lui a stat, insa, sub semnul emotiilor noastre de parinti pentru prima oara, speriati ca puiul atat de dorit ar putea pati ceva. Cand medicul a insistat ca bebelusul este mare (s-a nascut cu 3,800 kg) si ca eu sunt prea in varsta (aveam 33 de ani), am acceptat sfatul lui si am facut o cezariana la rece, desi imi dorisem sa nasc natural si imi fusese teribil de frica de operatie. Ii si spusesem medicului ca ma stiu mai sensibila, alergica la diverse medicamente, dar nu am reusit sa fiu suficient de convingatoare. Rezultatul a fost un bebe venit exact la termen, desi el ar mai fi stat in burtica, si niste complicatii post-operatorii care m-au lasat cu o spaima teribila, cu groaza ca puteam muri si puiul meu ar fi crescut fara mama.

Mi-a trebuit ceva timp sa ma hotarasc sa risc, ziceam eu, si sa mai fac un copil. Imi dorisem mereu cel putin doi copii. Perspectiva unei noi cezariene mi se parea un cosmar iar incertitudinea in care traiam de la prima nastere nu ma ajuta deloc. La intrebarea mea legata de ce se intamplase la cezariana, la ce reactionase organismul meu, primisem replici vagi de genul “ – Ati facut reactie la anestezie.” sau “- S-a intamplat ceva? Sunteti bine!” sau replici spontane ale altor medici care stiau cazul si vorbeau de greseli intraoperatorii. Oricum, nu prea multe idei care sa ma incurajeze.

Dupa aproape patru ani am hotarat sa nu las timpul sa lucreze in defavoarea noastra. Mai ales ca nu stiam cat puteam astepta pana va veni un alt prunc. Intamplarea (sau altceva, mai important) a facut ca dupa doar doua-trei saptamani de la momentul in care ne hotarasem sa incercam sa am deja confirmarea faptului ca sunt insarcinata. Mi s-a parut un miracol. Pe Matei il asteptasem trei-patru ani. Acum eram insarcinata si testul mi-a confirmat acest lucru la doua zile de la data la care ar fi trebuit sa se instaleze menstruatia. Pe paisprezece februarie, de ziua indragostitilor, sotul meu primea cel mai original cadou: un test de sarcina cu doua liniute rosii.

Perioada imediat urmatoare a fost agitata. Bagajul de emotii negative trebuia gestionat astfel incat pruncului sa-i fie bine iar sarcina sa decurga normal. Teama ca s-ar putea intampla ceva iremediabil, ca cezariana ar putea avea iar consecinte negative nu ma lasa sa dorm. Treptat, mi-am impus sa ma impac cu ceea ce a fost si sa accept rezultatul final, un copil sanatos, frumos, care-mi bucura fiecare clipa. Apoi, am facut pace cu mine, cu medicii mei si mi-am zis ca voi accepta orice incercare imi va fi data si voi merge pana la capat. Discutii lungi cu duhovnicul meu, cu prieteni, cu femei care traisera experiente similare m-au ajutat sa inteleg ca aceasta este realitatea spitalelor romanesti, ca durerea se impleteste deseori cu bucuria aducerii pe lume a unui copil, mai mult decat ar fi nevoie, mult mai mult.

A urmat, apoi, o sarcina cu manifestari  mult mai blande decat la prima, cu decizii care deveneau din ce in ce mai curajoase. Am renuntat la Utrogestan si mi-a fost mai putin rau, am calatorit cat de mult am putut (cu No-spa dupa mine, ce-i drept) si m-am bucurat de fiecare clipa. Si undeva pe la saptamana 28 am inteles ceva esential. Ca nu mai vreau sa nasc in spitalul de stat. Nimic din ce se petrecea pe acolo nu ma ajuta sa nasc natural, asa cum imi doream.

Medicul meu imi spusese ca nimeni nu ma poate obliga sa fac cezariana daca nu vreau. Teoretic, nu spusese nu nasterii naturale dupa cezariana, dar practic imi spusese: “ – Data ei probabila este 15 octombrie, dar eu cred ca va fi o cezariana pe 10 octombrie.” Si, obsesiv, orice medic intrebam despre posibilitatea de a naste natural, imi dadea acelasi raspuns: este prea periculos, e risc mare de ruptura uterina, puteti muri, dumneavoastra sau copilul, e risc de histerectomie… O perspectiva mai vesela decat alta.

Clipa in care m-am hotarat sa nasc in apa, natural, a fost si momentul de rascruce in care m-am linistit si am inceput sa ma pregatesc cu si mai multa hotarare pentru ceea ce urma. Fusesem vreo luna plecata la munte, apoi la parinti. M-am intors in Constanta si am inceput sa citesc si mai mult despre nasteri naturale dupa cezariana, nasteri naturale obisnuite, am facut miscare cat de multa, am discutat cu cei dragi, pentru ca aveam nevoie de sustinere, aveam nevoie sa creada si ei in visul meu, sa ma sustina si sa fie ei fermi daca, mai apoi, as fi putut ezita. Apoi am inceput un curs Lamaze. Liliana, cea care ne-a devenit prietena draga intre timp, ne-a ajutat sa obtinem informatii, sa ne lamurim temerile, sa gestionam emotiile. Alaturi de fetele din grup, discutiile se prelungeau mult peste cele doua ore de curs. Am simtit ca as fi facut inutil efortul de a naste intr-o clinica privata fara acel curs. La final, stiam mult mai bine ce ma asteapta, stiam ca de mine si de voia lui Dumnezeu depinde ca totul sa decurga normal, eram pregatita ca pentru cel mai frumos si mai dificil examen din viata mea si frematam de nerabdare sa traiesc momentele acelea prin care trece orice femeie, de milenii, inainte de a-si tine pruncul in brate.

Ca si in facultate, am discutat cu cele care traisera momentele acestea inaintea mea. Hotararea Crinei, cea care-si nascuse puiul in intimitatea caminului, curajul Melei, care nascuse natural, dupa cezariana, un pui de 4 000 g, puterea mamei care adusese pe lume, natural, al patrulea  copil, dupa trei cezariene, toate au fost modele de reusita care mi-au dat si mie putere. Asa cum o forta extraordinara imi dadea fetita mea. Simteam ca ma ajuta, ca sarcina aceasta, mai blanda, ma vindeca de ceea ce traisem trecand printr-un avort spontan, urmat de un chiuretaj facut pe viu, printr-o cezariana urmata de complicatii. Copila mea era mereu activa, vesela, parca, asezata cu capusorul in jos, ca si cum ar fi stiut ca imi doresc sa o nasc normal. Eu ma simteam excelent. Da, aveam 37 de ani, dar aveam energie cat sa intorc muntii in loc. Si stiam ca trebuie sa reusesc, pentru ca acasa ma astepta si Matei si avea nevoie de toata atentia mea.

Mi-am dorit sa o nasc in saptamana 38 si in saptamana 38 cea mica a dat semne ca este pregatita. Am stat in pretravaliu trei zile, calma, acasa, discutand cu Liliana, cu Mela, cand ceva mi se parea necunoscut. Apoi m-am internat la sfatul doctoritei de la clinica. Aveam un uter cicatricial si lor le era teama sa ma lase acasa, era clar ca se apropia momentul. Am facut ascultare, desi banuiam ca mi-ar fi priit mai mult mediul intim de acasa. Travaliul a progresat mult mai lent in clinica, poate si din pricina deselor controale, monitorizari ale fatului. Dar aveam toata rabdarea din lume si in minte imaginea fetitei mele, pe care urma sa o tin in brate atat de curand.

Pe 9 octombrie contractiile au devenit mai serioase, atingeau acel maxim de 100 pe care ajunsesem sa mi-l doresc, dar nu erau atat de constante cum ar fi trebuit. Glumeam cu asistentele care ma intrebau daca facem cinste in cursul zilei si le spuneam ca noua ne place nota zece, cu noua nu ne prea impacam. Stiam ca se apropie clipa cea mare, eram hotarata sa nu o grabesc pe cea mica si nerabdatoare sa vad ce mai urmeaza. Era, totusi, primul travaliu din viata mea si era unic, in felul lui.

In camera am pus in practica tot ce stiam de la curs, din carti. Pe masa aveam lampa de aromoterapie, din boxele calculatorului se strecura in camera cea mai relaxanta muzica pe care o gasisem (Gheorghe Iovu), ma plimbam, respiram, eram in stare sa stau in orice pozitie necesara pentru a gestiona cat mai bine durerea. Radeam cu sotul meu si faceam planuri, derulam ultimele amanunte ale planului de nastere, pentru ca el urma sa fie mintea limpede in momentele in care eu eram concentrata strict pe travaliu.

Orele au trecut ca in vis. Am urcat pe la 2 dimineata in sala de nasteri, am stat pe minge (ce usurare), ne-am facut fotografii, am ascultat muzica, totul printre TNS-uri care-mi aratau ca mica e bine, inima bate bine, totul era sa respir corect, indiferent cat de puternice erau contractiile. Pe la 3 dimineata aveam mai bine de 12 ore de travaliu serios si aparea primul moment mai neplacut.

Ne-am mutat in alta sala, travaliul meu progresa lent, iar echipa avea nevoie de cada pentru ca mai era o graviduta care nastea. Sala rece in care ne-am mutat m-a facut sa dardai de frig. Aveam dilatatie abia 6 si durerea devenea insuportabila. Am stat asa in frig vreo ora si jumatate. Mai tarziu am aflat ca se putea face repede cald, dar deja simteam ca trebuie sa imping si ca nici macar celebra respiratie “ hi-hi-hu” nu ma mai ajuta.

Am revenit in sala care avea si cada si lucrurile sau derulat de aici cu repeziciune. La un tuseu vaginal, doctorita imi rupsese membranele (asta a remarcat sotul, eu nu intelesesem exact ce face). Mi-au umplut apoi cada cu apa si m-am bucurat ca ma pot linisti un pic, apoi mi-au spus cum sa stau in cada ca sa pot impinge mai eficient si fara sa pierd contractiile. Stiam ca ar fi trebuiet sa mai astept vreo doua ore, dar, cu o epiziotomie si cateva impingeri eficiente, nu a trecut nici jumatate de ora si minunea mea iesea si facea primele ei miscari in apa. Era 5 si 5 minute, 10 octombrie 2013.

Apoi am prins-o si am asezat-o pe piept, vinetie, cu cordonul pulsand, invartit in jurul gatului (se pare ca el fusese motivul progresiei lente a travaliului). Tati le-a rugat sa lasam cordonul sa pulseze cat mai mult, apoi l-a taiat si a fost pensat. Primul ei tipat m-a facut sa uit de toate. Am alinat-o putin, apoi  le-am lasat pe doamnele mele sa o ia si sa o evalueze. Am iesit din apa si, in timp ce asteptam expulzia placentei (mai bine de jumatate de ora, fara sa o grabim), o auzeam cum striga viguros din sala alaturata (vreau sa cred ca se bucura de primul 10 din viata ei, cel de la scorul Apgar, nu ca protesta ca le-am lasat sa o ia).

In timp ce era cusuta epiziotomia, Maria mea a poposit la san, l-a apucat hotarata si a ramas acolo pana aproape sa coboram la salon. Am mai stat in sala de nasteri doua ore, sub supraveghere, pentru a fi sigure ca suntem bine (si noi, si uterul cicatricial care era vedeta). Maria a adormit la san, satula de laptic si linistita.

BF2-A002

Desi dormisem printre picaturi in ultimele zile, am fost euforica toata ziua, am vorbit la telefon, m-am plimbat cu mica in brate, am atipit doar vreo ora. Era prima zi din viata mea de mamica a lui Matei, dar si a Mariei, si eram fericita ca imi vazusem visul implinit. Ca reusisem sa trec peste toate temerile si nascusem natural, fara niciun fel de complicatii.

Azi am implinit trei saptamani si ne descoperim clipa de clipa, fericite, linistite, puternice. Intre noi exista o legatura care pare sa fie de cand lumea iar micuta mea are pe chip o pace care pare sa ascunda o forta fantastica si o intelepciune care ma copleseste. De aceea i-am spus si Sophia, “cea inteleapta”.

BF2-A002
Adina este in primul rand mama a doi copii doriti și foarte iubiti, Matei-Ștefan si Maria-Sophia. Sotia lui Laur, jumatatea mea. Profesor, om cu mare drag de frumos si de oameni, de bine, mereu in cautarea absolutului. Fiica unei mame extraordinare, care mi-a dat mereu puterea sa merg mai departe, sa ma autodepasesc.

23 Comments

  1. Elena

    Poti sa-mi spui te rog cu ce dr ai nascut? Tot din Constanta sunt si am avut o cezariana si se pare ca toti dr se feresc de o nastere naturala dupa cezariana. Multumesc.

  2. Adina

    Eram pacienta dr. Zaher, dar el nu a ajuns în acea seară. Am născut cu dr. Buda Ioana, pe care apucasem să o cunosc la vreo două controale și la un tratament pe care îl făcusem în săptămâna 36 (Maria a fost la un pas de a se naște prematur, în urma unui accident de mașină în care am fost implicați). A fost de excepție.
    Pe de altă parte, am încercat să fac tot ceea ce depinde de mine, să aibă medicul cât mai puțin de “lucru”. M-am g\ndit că eu nasc, nu medicul.
    Mi-a ajutat enorm cursul Lamaze făcut cu Liliana Tudose la BBcenter și relația cu celelalte fete,pe care le-am avut model.

  3. Elena

    Iti multumesc Adina ptr raspuns! Nu ne-am hotarat inca daca vom mai deveni parinti, dar eu am zis k indiferent ce va fi, eu numai vreau cezariana… De aceea te-am intrebat.

  4. Adina

    Când va veni vremea, scrie-mi aici și mesajul îmi va fi transmis pe mail. Sunt multe de discutat. Nu e o decizie ușoară dar, dusă la capăt așa cum trebuie, poate aduce mari satisfacții.

  5. Elena

    Cu siguranta asa voi face. Sunt ferm convinsa ca merita riscul asumat. Multumesc.

  6. elisabeta

    Buna mami, in primul rand felicitari pentru curaj si pentru cele doua comori :)vreau sa te intreb in legatura cu mamica care a nascut natural dupa 3 cezariene, cati ani au trecut de la ultima nastere cu cezareana pana la nasterea naturala ?multumesc din suflet !

  7. Adina

    Doi ani. Nu o cunosc f. bine. Am reținut ideea. Cred că a ajutat-o mult și faptul că este foarte credincioasă.
    Intr-un alt context, o doamnă îmi spunea că sora ei a născut natural după cezariană acum ani buni (copiii au în jur de 30 de ani). Deci se putea și înainte.

  8. Elena

    Ma scuzati ca ma bag si eu in seama :), dar poate te ajuta spusele mele: Da se putea si inainte – bunica mea – mama tatalui meu a avut 2 nasteri naturale, apoi o cezariana, apoi nastere naturala, apoi iar cezariana si abia dupa cea de-a treia cezariana I-au interzis doctorii sa mai nasca normal (ei au fost 13 frati). Pe cand acum se interzice dupa prima cezariana…doar de catre unii doctori. Tin sa mentionez ca dupa fiecare cezariana a avut un interval mai mare de un an pana la urmatoarea nastere. Deci nu cred ca intre timp s-a schimbat elasticitatea pielii sau intervalul de timp in care corpul se recupereaza dupa o operatie cezariana.

  9. Adina

    Eu nu am avut informații atât de încurajatoare. In spital, pe oricine întrebam, se uita la mine ca la una nu tocmai normală. Cum să naști natural după cezariană? Am crezut că e vreo lege, vreun protocol care interzice. Mai apoi am aflat că, teoretic, poți naște natural, după cezariană, în spital de stat. Dar cred că nu prea ești încurajată. Și nu am vrut să risc, să ajung la o altă cezariană.

  10. Elena

    De aceeasi problema m-am lovit si eu. Nu stim sigur daca vom mai deveni parinti curand, dar cand i-am spus dr meu ca in niciun caz numai vreau cezariana, voi lupta pana in panzele albe pentru nastere naturala, reactia lui a fost una categorica: “NICI NU SE PUNE PROBLEMA, trebuie sa faci cezariana. Dupa o nastere prin operatie cezariana numai poti naste normal!” Si am inceput sa intreb in stanga si in dreapta daca este asa, apoi bunica mi-a zis: “Mama eu am nascut si dupa 2 cezariene normal, abia dupa cea de-a treia nu m-au mai lasat!” Deci parerea mea – strict parerea mea – este sa stai linistita ca nu se va intampla nimic rau, corpul nostru isi revine dupa cezariana, cam la un an. Curaj caci totul va fi bine!!! Si in plus: CONTEAZA foarte mult si gandirea pozitiva! Mult succes si nastere usoara.

  11. Elena

    Cred ca ar trebui sa le spalam creieri doctorilor care prefera cezariana in loc de nasterea vaginala si celor care interzic total o nastere naturala dupa o cezariana. Nici nu merita sa fie dr cei care incurajeaza cezariana, fara sa fie optiunea mamici. Un dr trebuie sa incurajeze ce este mai sanatos ptr copil si mamica…asa mi se pare normal.

  12. Adina

    Au și ei motivele lor, protocoale, spaime personale. Din păcate, presiunea f.mare este pe graviduță, atât de mare încât poate determina ruptura de uter despre care se vorbește. Din păcate, știu și această variantă. I s-a întâmplat unei prietene. Deci, pregătirea psihică a mamei este esențială. Dar un rol important are tatăl și relația cu medicul este o altă cheie.

  13. Adina cred ca este un exemplu, daca nu de urmat, macar de luat la cunostinta de catre toate mamicile care au nascut prin cezariana si vor si-un al doilea copil! Se poate, clar se poate si e normal sa se poata. Si eu, in calitate de educator prenatal, am sustinut cursul Lamaze unei prietene care a nascut natural dupa cezariana…a fost extrem de fericita si implinita! Si n-a existat niciun moment in care sa se fi pus problema unei rupturi uterine! Pai nici nu e de mirare…riscul este mai mic de 1% de a se intampla asa ceva in cazul unei NVDC si este singurul risc muuult adus in fata viitoarei mamici de catre medici!
    Acum mai depinde si de cat de mult iti doresti sa nasti normal :)!
    Felicitari, Adina!

  14. Adina

    Mulțumesc!

  15. Elena

    Da, asa este. Sambata a nascut sora mea, natural, dupa ce a facut un curs Lamaze cu doamna Liliana si dupa ce a vazut prin ce am trecut eu s-a incapatanat sa nu lase pe nimeni sa o influenteze si a reusit. A ajuns la spital cu dilatatie 10 dupa ce a stat in cada acasa in apa calda. Probabil dupa ce isi va reveni va posta si ea povestea ei. Vroiam sa va spun ca dupa aceasta reusita a ei, m-am simtit eu implinita de parca as fi nascut eu natural. Mi-a umplut un gol din suflet. Am felicitat – o pentru ca a reusit sa nasca fara niciun fel de interventie din parte medicilor (oxitocina, anestezie, etc).

    1. Elena, felicitari pentru sora ta! Ma bucur muult de tot pentru ea! Abia astept sa ne povesteasca cum a decurs travaliul acasa.

      1. Elena

        Si eu abia astept sa va povesteasca 🙂 Multumim!

        1. Si stii ce mi se pare minunat? Ca nu s-a speriat de nastere naturala dupa ce a auzit povestea ta ci s-a informat cum sa faca sa evite neplacerile in timpul unei nasteri naturale. Alternativa nesanatoasa era sa opteze pentru cezariana din start … se intampla destul de des in Romania din pacate … 🙁

  16. Adina

    A, ce frumos! Acum îmi dau seama că o știu pe sora ta, Elena. Este Lăcrămioara, mămică de puiuț băiețel. Ne-am întâlnit la BB Center și cred că a auzit o parte din povestea mea live. Și eu mă bucur de reușita fetelor ca de a mea. Sărbători luminoase tuturor!

  17. Elena

    Da ea e sora mea 😛 si sunt mandra de reusita ei!!! Nu…nu s-a speriat, din contra a ambitionat-o sa demonstreze ca se poate. Si ma bucur ca a avut ambitia, puterea si hotararea sa puna piciorul in prag impotriva vointei medicilor si sa refuse orice injectabil. Asta as fi facut si eu dupa ce as fi auzit povestea mea 😛 La noi medicii inca incurajeaza cezariana, (si daca nu o incurajeaza incearca sa te influenteze psihic ca nu poti naste natural sau ca vor fi probleme…sa-ti induca tie sa ceri cezariana) dar sa speram ca odata cu trecerea timpului se va schimba gandirea si se va incuraja nasterea fara nicio interventie.

  18. Ana

    Buna!Pareri noi despre dr Ioana Buda?

  19. Adina

    Aceeași, dacă mă întrebi. tocmai a mai născut o prietenă NVDC cu ea. Bun profesionist. te poți baza pe ea. Zic că-i necesar și să ai bine făcute temele.

  20. Ana

    Eu nasc prin cezariana,si ea mi-a urmarit toata sarcina.Am incredere dar au aparut niste pareri mai rele din gura lumii ca ea e buna numai pe nasteri naturale iar la cezariana isi bate joc….

Leave a Reply

Required fields are marked*

one × 4 =