Pregatire prenatala

Nasterea de la origini si pana in ziua de azi – partea I

Zilele trecute am vazut pe facebook o poza cu o femela gorila care isi imbratisa puiul nou nascut intr-o gradina zoologica. Este o poza superba care transmite prin fiecare pixel emotia primei intalniri dintre mama si puiul ei. Daca ai nascut ai simtit si tu cu siguranta acea emotie din plin.

gorila-and-baby-bonding

Fie ca e vorba de ursi panda, gorile, foci, zebre sau capre, toate mamiferele imediat dupa ce nasc isi inconjoara puii cu muulta muulta atentie (ca sa nu zic dragoste desi cam asta e in termenii nostri). Este o perioada speciala in care se descopera unul pe altul, se ataseaza unul de altul si alaptarea este initiata. Stiai ca daca imediat dupa nastere omul incearca sa ii ia puiul, mama devine agresiva si incearca sa il protejeze? Iar daca omul reuseste totusi sa il ia, mama il refuza daca il primeste ulterior, nu il recunoaste ca fiind al ei si poate chiar sa il si omoare?

mamalls-bonding

Desi si noi – femelele speciei Homo Sapiens – suntem mamifere, nu mai protestam daca bebelusii ne sunt luati imediat dupa nastere. Noi ne vedem bebelusii dupa ce ne odihnim chiar daca nu simtim nevoia, dupa ce asistentele si medicii isi termina protocolul lor, dupa ce bebelusul este eventual hranit cu lapte praf si in unele cazuri dupa ce asistentele isi fac somnul!

Cum am ajuns sa acceptam sa ne fie luat bebelusul de langa noi imediat dupa nastere? Cum am ajuns sa acceptam sa ne fie hranit bebelusul cu lapte praf sau glucoza inca din primele ore de viata indiferent ca am nascut prin cezariana sau nastere naturala? Cum am ajuns sa acceptam sa dureze chiar si o zi pana sa ne tinem in brate bebelusul?

Nu am fost asa mereu. Acum zeci de mii de ani nu am fi lasat pe nimeni sa ne ia bebelusul din brate. Ce s-a intamplat de atunci si pana acum de ne-am schimbat asa de mult? Raspunsurile la aceste intrebari le-am gasit in doua carti pe care le-am citit recent, “Childbirth and the future of Homo Sapiens” de Michel Odent si “Hypnobirthing” de Marie F. Mongan. Articolul l-am impartit in doua parti pentru ca a iesit cam lung.

Asadar, cum nasteau femeile in trecut?

La inceputuri, pe vremea cand oamenii erau vanatori, pescari sau culegatori, femeile se izolau pentru a da nastere, ca orice mamifer. Aceasta teorie este confirmata de scrierile celor care au studiat viata diverselor triburi de vanatori/culegatori din zilele noastre: !Kung San din Africa, Efe Pygmies din Zair, Eipos din Noua Guinee si altele.

La primele semne ca travaliul s-a declansat, femeia parasea in liniste satul si isi alegea un loc la umbra in padure sau pe malul unui rau si nastea neasistata stand pe o parte sau pe vine. De multe ori nastea in urma unui reflex de ejectie al fatului care inseamna expulzia fatului dupa o scurta serie de contractii puternice si irezistibile (un subiect pentru alt articol). La nasterile moderne reflexul de ejectie al fatului este foarte rar intalnit, el fiind inlocuit cu stagiul 2 al nasterii in care femeia impinge ghidata de cele mai multe ori de medic/moasa. Michel Odent nu exclude totusi prezenta unei alte femeie din sat, care sa protejeze gravida de animale salbatice sau de barbatii care colindau prin zona.

In singuratate, femeia isi “aude” mai usor instinctul si ii este mai usor sa opreasca activitatea neocortexului, adica sa intre in transa. Neocortexul se activeaza prin vorbire, auzit de voci/tipete, lumina, stres, uitat la televizor, chiar si prin miscare exagerata. Atunci cand femeia este in transa, adica neocortexul este redus la tacere, hypotalamusul este lasat sa secrete nivelul optim de hormoni necesari pentru o nastere in siguranta, usoara si rapida. Mai multe despre hypotalamus, neocortex si hormoni intr-un articol viitor.

Cand oamenii au descoperit domesticirea animalelor si agricultura, adica revolutia Neolitica in urma cu aproximativ 10.000 de ani, teritoriul si proprietatea au devenit motive de conflict intre triburi. Astfel ca agresivitatea a devenit o trasatura de caracter dorita si cultivata pentru ca triburile care reuseau sa le domine pe altele aveau mai mult teren si astfel sanse mai mari de supravietuire si o viata mai buna. Triburile de vanatori/culegatori erau pasnice si traiau in comuniune cu Natura.

Conform lui Michel Odent, cu cat un trib domina mai multe triburi (adica era mai agresiv) cu atat credintele si ritualurile din jurul nasterii erau mai agresive si mai intrusive. Capacitatea de a iubi (pe semeni, pe sine, natura) si de a fi empatic la varsta adulta este afectata in mod negativ de o nastere dificila si de ritualuri invazive in prima ora dupa nastere (asta se traduce printr-o secretie mai scazuta de oxitocina – hormonul dragostei – in timpul travaliului si imediat dupa nastere).

Socializarea nasterilor, adica participarea unor persoane alaturi de mama la nastere, a inceput chiar in aceasta perioada. Primul pas in socializarea nasterilor a fost aparitia moasei care a devenit cea care controla tot procesul (si nu gravida!) si care transmitea credintele si ritualurile de la o generatie la alta. Dintre masurile invazive folosite de moase in timpul travaliului erau: dilatarea manuala a cervixului, compresia abdomenului sau folosirea de ierburi.

Ritualurile imediat dupa nastere, desi sunt aparent diferite de la un trib la altul, de pe un continent pe altul, au toate un punct comun: evitarea atasarii bebelusului de mama si amanarea initierii alaptariii (adica o secretie mai scazuta de oxitocina!). Exemple de astfel de ritualuri sunt: aruncarea colostrum-ului (primul lapte al mamei) pe motiv ca nu este bun, taierea timpurie a cordonului ombilical pentru a fi luat bebelusul cat mai repede de langa mama, deschiderea usilor sa intre aerul rece, imbaierea imediata in apa a bebelusului, intampinarea bebelusului cu tipete/cantece etc.

In prima ora dupa nastere mama elibereaza un impresionant cocktail de hormoni ai dragostei (endorfine, estrogeni, prolactina si oxitocina) in cantitati foarte mari cu conditia sa isi tina bebelusul in brate, piele pe piele, si sa nu fie deranjati de lumina puternica, temperatura scazuta, voci, tipete, intrebari, persoane straine etc. Mama trebuie sa ramana in continuare in transa, adica neocortexul sa ramana in repaus si hypotalamusul sa fie lasat sa secrete cantitatea optima de hormoni. Tocmai aceste cantitati foarte mari de hormoni sunt cele care o fac pe mama sa devina foarte protectiva si chiar agresiva atunci cand i se ia bebelusul din brate.

Cuibarirea in bratele mamei imediat dupa nastere este o nevoie pentru bebelus, nu un moft, rasfat sau alint. La fel, tinerea in brate a bebelusului sau imediat dupa nastere este o nevoie pentru mama, nu un moft, rasfat sau alint.

Atunci cand o nevoie nu este indeplinita, raman urme adanci in suflet care vor iesi la suprafata la un moment dat. Mama poate avea stari depresive la putin timp dupa nastere (cu siguranta ai auzit de depresia post-natala) iar bebelusul poate ajunge la varsta adulta sa aiba stari depresive sau tendinte violente/agresive. Abandonul si agresivitatea parintilor asupra copiilor pot fi o consecinta a acestor nevoi neimplinite. Nu voi intra in mai multe detalii aici. Dar iti pot recomanda cartea “Conceptul Continuum” de Jean Liedloff unde poti citi multe lucruri interesante despre acest aspect.

Si uite asa, au trecut anii si am ajuns azi sa credem ca despartirea mamei de bebelus este ceva normal si sa nu ripostam in nicun fel! Iar acele mamici care simt ca ceva este in neregula cu aceste proceduri nu indraznesc sa isi ceara drepturile. Este greu sa fii altfel in ziua de azi. Ai nevoie de multa incredere in tine si sa nu iti pese de ce cred altii! Viitoare mamica, o data ce ai primit bebelusul in brate, nu ii mai da drumul, chit ca ai nascut natural sau prin cezariana! Fii agresiva daca este nevoie! Tine-l langa tine, pune-l pe pieptul tau piele pe piele si atasati-va! Este spre binele amandurora!

mama-and-baby-bonding

O data ce tatal a inceput sa realizeze rolul lui in reproducere a inceput o noua etapa, cea de dominare a femeii si a copiilor de catre barbat. A inceput evolutia patriarhatului. Credinta in zeitati, figuri feminine, a fost inlocuita de credinta in Dumnezeu, o figura paterna. Treptat barbatii s-au implicat si in procesul nasterii, ca medici si inventatori de diverse instrumente/aparate pentru “siguranta” nasterii. De la o experienta divina, usoara si fara complicatii, nasterea a devenit o experienta traumatizanta, extrem de dureroasa si riscanta.

In a doua parte a acestui articol iti voi povesti despre cum am ajuns sa ne fie frica de nastere si cum am ajuns sa nu mai avem incredere in propriul corp ci in medici (majoritatea barbati!) ca sa ne nasca copilul!

 

10 Comments

  1. Diana Paunescu

    Multumesc Andreea pt articol. Si eu imi doresc o nastere naturala si bebelusul aproape inca din prima clipa de dupa nastere, insa sunt constienta ca am mult de luptat cu mentalitatea noastra. Voi naste in iulie anul acesta si cred ca voi fi nevoita sa merg la Eva Medlife in Brasov, aici in Bucuresti nu am gasit absolut nicio maternitate care sa imi accepte planul de nastere asa cum mi-l doresc eu. Numai bine!

    1. Diana, ai vorbit cu Marius Romila de la Regina Maria? Eu am auzit multe lucruri bune despre el. El poate fi persoana care sa iti respecte dorintele. Iti recomand sa vorbesti si cu Irina Popescu. Este moasa si o gasesti pe http://www.nastecumsimti.org. Ea a reusit sa fie “gardianul” dorintelor multor mamici chiar si in maternitatile din Bucuresti.

      Nastere asa cum iti doresti! Si mi-ar face placere sa imi povestesti cum a fost – daca si tie iti face placere bineinteles.

  2. ioana

    eu am nascut prin cezariana de nevoie,si mia venit laptele dupa 4 zile,daca nu aveam lapte cu ce era hranit puiu meu nu cu lapte praf?

    1. Buna Ioana. Inainte sa iti raspund am vorbit cu o prietena, consultant in lactatie in formare, Toma Ioana Daniela. De ce am simtit nevoia sa vorbesc cu ea? Pentru ca in spitalele din Romania sunt niste practici care inhiba lactatia mai mult decat operatia de cezariana in sine. Am vrut sa am o confirmare de la cineva cu mai multa experienta decat mine.

      Uite ce mi-a raspuns:
      “Lactatia se instaleaza atunci cand este eliminata placenta, asa ca, teoretic o nastere prin cezariana nu ar trebui sa influenteze lactatia. Insa acolo intervin alti factori de ordin psihologic mai ales cand cezariana e una de urgenta sau e traumatizanta pentru mama.

      Laptele se formeaza incepand cu ultimul trimestru de sarcina, el este acolo si asteapta “semnalul” de la corp dar mai ales de la bebe. In primele 4-5 zile exista laptele de inceput, adica COLOSTRUL, lapticul magic plin de anticorpi, hrana completa si perfecta pt nou nascut. Numai ca, intr’adevar, el este in majoritatea cazurilor in cantitati mici, dar asta se intampla si pt ca stomacelul nou nascutului este f mic in primele zile de viata, are 10 ml. Ora magica ajuta foarte mult, la fel ca si contactul piele pe piele si pusul bebelusului la san cat mai des.

      Mamica nu are ce sa faca sa faca mai mult decat sa stea cu bebe cat de mult poate, stimulentele pt lactatie ajuta, dar mai ales sa stie ca nou nascutul nu plange numai de foame, el este traumatizat (mai ales daca nu a venit natural pe lume), multitudinea de stimuli si faptul ca mai sta si separat de mama nu i fac deloc bine. E foarte greu sa-ti vezi bebelusul plangand, sa-l simti crescand 9 luni in burtica iar atunci cand il ai langa tine sa nu stii de ce plange, de ce nu-i asa simplu cum ai vazut in filme, un bebe linistit care suge la sanul mamei. Eu asa am simtit la Mariuca (nascuta prin cezariana), iar cand la spital mi-au spus ca plange de foame m-am simtit ca ultimul om … nu am reusit sa o nasc natural, nu pot nici sa o alaptez. La Stef (nascut natural) lucrurile s-au schimbat pt ca l-am avut langa mine mereu si l-am pus la san de cate ori a cerut.”

      Nu stiu toate detaliile povestii tale ca sa pot sa iti raspund la intrebare. Dar vorbind la modul general, o mamica indiferent cum naste, trebuie sa aiba bebelusul langa ea imediat dupa nastere (da se poate si la cezariana!), chiar piele pe piele, sa il puna la san cat mai des (cand vrea el), sa fie intr-un mediu familiar, sa aiba pe cei dragi alaturi de ea si sa aiba incredere in abilitatile ei de a-si alapta copilul. Din pacate, in maternitatile de stat din Romania si chiar si in majoritatea celor private, nu prea este posibil asa ceva. Pana acum am aflat de o singura maternitate din Romania in care bebelusul este pus un pic pe pieptul mamei dupa nasterea prin cezariana si apoi luat pana mama este cusuta, iar dupa terminarea operatiei mama este dusa la salon unde i se aduce si bebelusul langa ea la scurt timp.

      Eu cred cu tarie ca noi mamele avem lapte suficient pentru bebelusii nostri. Dar din pacate inca de la nastere intampinam diverse piedici din partea sistemului: bebelusii sunt dusi la neonatologie, asistentele de multe ori spun mamelor ca ele nu au lapte in primele zile, bebelusii sunt hraniti cu lapte praf chiar si fara consimtamantul mamei si atunci cand bebelusul este pus la san nu mai suge pentru ca nu ii este foame si tot asa. Sunt multe lucruri care se intampla si nu ne ajuta.

      Alaptarea necesita multa informare din partea mamici inca inainte de nastere. Am trait aceasta lectie pe pielea mea si din pacate si pe pielea fetitei mele care nu a avut cea mai fericita si linistita experienta de alaptare. Nu m-am informat, nu am stiut de puseele de crestere si am alunecat foarte usor pe panta stresului ca “nu am lapte”. 🙁

      Iti multumesc pentru mesajul tau. Am mai invatat si eu cate ceva despre alaptare. Pana la urma unul din scopurile acestui site este sa ma ajute sa aflu cat mai multe informatii, sa ma pregatesc mai bine pentru a doua nastere.

  3. Ancalaura

    Laptele este secretat in funcție de Cerințe. Cu cât pui bebe mai des la sân, cu atât corpul va face lapte mai mult. La început este greu, dar bebe trage cand ii este foame. Si o data deschise canalele, iese. Importantă e răbdarea si muuuult calm in primele ore. Restul vine de la sine. Natura încă știe ce are de făcut. De aia nu mi se pare rea ideea de pe vremuri de a te retrage linistita undeva. Rudele si vizitatorii si tamtamul, astea distrug liniștea dintre bebe si mama.

    1. Bine punctat Ancalaura. Multumesc!

  4. Madi

    In principiu sunt de acord cu multe aspecte din acest articol. Sunt de acord ca nasterea naturala, fara interventii medicale, intr-un cadru prietenos, intim este de dorit. La fel cu alaptarea, multe mamici renunta din pricina neinformarii si a lipsei oricarui sprijin in maternitati.

    Insa articolul mi se pare putin prea categoric. Adica riscam sa ajungem in cealalta extrema, ce se intampla acum in maternitati este o extrema, dar nu cumva ne indreptam catre cealalta?

    Ce se intampla cand lucrurile merg prost, cum ne dam seama ca lucrurile merg prost, pana la ce punct avem incredere in propriul organism? Si sunt situatii in care “shit happens” si din pacate nu sunt putine. Unele pot fi declansate de “tratamentul” din maternitate insa nu toate…

    Referitor la comentariul cu nasterea in trecut…in trecut femeile nasteau acasa intr-un mediu relativ intim insa care era mortalitatea la nastere atat in randul copiilor cat si in randul mamelor? Ca un exemplu bunica mea a avut 11 frati dintre care 4 au murit la nastere… Sunt de acord ca in ziua de azi lucrurile stau altfel, se poate naste acasa in siguranta, insa … cum spuneam mai sus “shit does happen”.

    1. Madi, si bunica mea a nascut acasa 10 copii din care primii 5 nu au supravietuit. Desi doua cazuri singulare nu sunt relevante statistic, este bine stiut ca pe vremea bunicilor mortalitatea la nastere era mai ridicata decat acum. Iar mutarea nasterilor la spital, cel putin in SUA si UK, au facut ca aceasta mortalitate sa creasca pentru o perioada din cauza infectiilor datorate lipsei de igiena in spitale. O sa povestesc despre asta in partea a doua a acestui articol.

      In prezent, au tot aparut diverse studii despre siguranta nasterilor la spital versus cele din afara spitalului si in termeni de mortalitate la nastere a mamei sau a fatului, nasterile la spital sunt mai sigure. Adevarul este ca “Shit does happen” si la spital si acasa pentru un procent mic din nasteri. Sunt constienta ca atunci cand ti se intampla tie procentul nu este nici pe departe mic.

      Insa mortalitatea la nastere este un criteriu suficient pentru a imparti nasterile in nasteri sigure si nasteri nesigure? Michel Odent propune in cartea lui “Childbirth and the future of homo sapiens” sa ne uitam la mai mult. Sunt multi copii nascuti cu autism si unele studii releva o legatura intre nasterile augumentate cu oxitocina de care au avut parte. Sunt multi copii nascuti cu probleme respiratorii, alergii etc din cauza ca s-au nascut prin cezariana si sistemul lor imunitar nu s-a dezvoltat normal (bebelusii nu au intrat in contact cu flora vaginala a mamei care este premisa unui sistem imunitar puternic). Sunt multe mame cu depresii si traume din cauza nasterilor traumatizante din spitale. Cu alte cuvinte o nastere traumatizanta poate avea ca rezultat o mama si un copil in viata dar nu neaparat sanatos fizic si/sau psihic.

      In general mamicile care aleg sa nasca acasa se informeaza foarte mult despre acest aspect si prefera sa isi asume niste riscuri mai mari pentru o experienta mai placuta, pentru un psihic mai linistit dupa nastere, pentru un bebe mai linistit si netraumatizat. Si am observat ca multe mamici aleg spitalul la prima nastere din cauza fricilor si pe urma la a doua nastere nu vor sa mai treaca prin ororile prin care au trecut prima oara si atunci aleg nasterea acasa. Pana la urma ar trebui respectate alegerile fiecare femei.

      Eu nu cred in ideea ca exista aceeasi solutie buna pentru toti. Imi este clar ca nasterea acasa nu este potrivita pentru toate femeile. Nici nu cred ca am spus asta vreodata pe undeva. Insa pentru foarte multe femei sanatoase cu sarcini normale si bebei sanatosi nasterea acasa este o optiune mult mai “sanatoasa” decat nasterea la spital din toate punctele de vedere: fizic, psihic. Si mai cred ca o femeie poate avea o nastere acasa in siguranta daca are o moasa calificata langa ea si daca se pregateste nu doar fizic ci si mental pentru asta. Sunt multe de spus si aici: sa invete sa se relaxeze, sa invete sa isi elimine fricile, sa invete sa gandeasca pozitiv si sa vizualizeze o nastere reusita (din categoria: “de ce ti-e frica nu scapi”), sa faca miscare fizica, sa se manance sanatos si tot asa.

      Eu m-as bucura sa apara in Romania spitale in care mama sa poata sa nasca ca acasa. Michel Odent a lucrat intr-un astfel de loc in Franta. Ideea este ca se poate dar inainte de asta medicii din Romania trebuie sa mai invete despre fiziologia normala a nasterii si despre cum este ea afectata de diversi factori, chiar si factori aparent mici cum ar fi: voci, lumina prea puternica, frig, frica, intimitate etc. Nu mai vorbesc de grabirea nasterii prin ruperea membranelor sau prin administrarea de oxitocina de la intrarea in spital, sau de controalele facute de diversi doctori, rezidenti si alti necunoscuti, de imaginile horror cu mamici care urla si tipa ca din gura de sarpe de durere si asa mai departe. Cati medici din Romania stiu oare despre toate aceste lucruri pe care Michel Odent le striga in gura mare de zeci de ani de zile?

      Ar trebui sa scriu si un articol pe tema asta. Multumesc mult pentru comentariu. 🙂

  5. Madi

    Andreea, eu sunt de acord cu ceea ce spui tu. Mi-a placut cum ti-ai argumentat pozitia, se vede ca ai citit foarte mult si esti o femeie informata. Sunt convinsa ca pentru tine lucrurile vor merge bine si vei lua deciziile in cunostinta de cauza si nu vei risca atunci cand nu este cazul.

    De ce am adus in discutie cazul bunicii? Pentru ca eu cred ca exemplul bunicilor si inaintasilor nostri nu este unul din cele mai bune pentru a convinge o mamica sa prefere o nastere naturala. Si asta din motivele pe care le-am expus, mortalitatea la nastere. Pe cei mai sceptici dintre noi i-ar speria putin perspectiva. In ziua de azi situatia este complet diferita…atat de diferita incat aproape ca nu merita sa compari. Daca ceea ce vrei sa transmiti este faptul ca femeia a fost construita sa nasca natural atunci este alta poveste si da, in acest context, accept exemplul cu inaintasii. (desi organismul nu s-a adaptat atat de repede nasterii unor bebelusi mai mari 🙂 )

    In ceea ce priveste maternitatile de stat din Romania nici nu merita discutia, este o mare bataie de joc si sincer mi se pare imposibil sa nasti in astfel de conditii. Nu e de mirare ca Romania e destul de sus in top-ul mortalitatii la nastere. Nici macar nu au un protocol pe care sa-l urmeze, pur si simplu cum i se nazare medicului curant si in functie de ce animozitati sunt prin spital. Am auzit destul de multe povesti horror. Si de multe ori mamica ce a avut o nastere traumatizanta asociaza nasterea in sine cu experienta neplacuta nestiind ca se poate si altfel. De aici si numarul foarte mare de operatii de cezariana.

    In strainatate lucrurile stau putin altfel insa nici acolo nu e “totul roz”. Sunt maternitati care satisfac o parte din criteriile mentionate de tine, dar marea majoritate au niste protocoale standard pe care le urmeaza. Iar relatia medic – pacient este destul de unilaterala, destul de greu sunt acceptate parerile pacientului. Si au tendinta uneori sa ajunga in cealalta extrema, de exemplu nastere naturala cu orice pret si atunci “shit happens…” Spun aceste lucruri avand in cap experienta unor amici de prin vreo 2 tari din Europa, si a experientei personale (dar in cazul meu nu legat de nastere).
    Iti dau un exemplu: o amica din Belgia, i-au indus travaliul (aici e o alta discutie, eu personal prefer cezariana inducerii travaliului deoarece nu cred ca organsimul este pregatit pentru coctailul de hormoni artificiali si probabilitatea ca lucrurile sa nu mearga bine e mare). Sa spunem ca inducerea travaliului era necesara: 41 saptamani, bebe cu retard de crestere, lichid amniotic putin. In timpul travaliului bebe a intrat in bradicardie insa nu se angajase inca pe canalul de nastere deci avea 2 optiuni: cezariana de urgenta sau nastere naturala fortata. Au optat pentru nastere naturala, ca urmare au marit doza de oxitocina si au folosit pompa de vid. Bebe a iesit destul de sifonat…in final totul a fost ok insa ea nu a avut niciun cuvant de spus, ea optand pentru cezariana in momentul crizei. Ulterior bradicardia s-a dovedit cauzata de o malformatie a coordonului ombilical, aceeasi malformatie fiind responsabila si pentru retardul de crestere, malformatie care a scapat la ecografie.

    Cert este ca trebuie sa fii informata, sunt de acord ca trebuie sa iti imaginezi nasterea perfecta, dar trebuie sa iei in considerare toate aspectele chiar daca sunt putin probabile si sa te gandesti ce vrei sa faci intr-o astfel de situatie. Ca in momentul in care ti se intampla oricum esti sub influenta hormonilor iar gandirea este in mod cert afectata. Oare daca toate gandurile si eforturile prenatale merg in directia nasterii naturale si din motive medicale nu se poate…nu te indrepti cu pasi siguri spre depresia postnatala?

    Hei, iti doresc din tot sufletul ca la urmatoarea nastere sa fie asa cum vrei tu si sa iti citim povestea pe site.

    1. Madi scuze ca iti raspund cu intarziere … a fost un weekend aglomerat.

      Legat de bebelusii mari, Michel Odent are o pozitie interesanta. Si anume din cauza aparitiei cezarienei, gena responsabila de bebelusi cu craniu prea mare este transmisa mai departe iar intr-un viitor nasterea naturala nu prea va mai fi posibila. Este doar o viziune …

      Asa e Madi, imi doresc sa spun ca femeia a fost construita sa nasca natural si fara dureri sfasietoare. Insa in acelasi timp vreau sa atrag atentia si asupra faptului ca pentru asta tot procesul nasterii trebuie sa se desfasoare cu totul diferit fata de cum se desfasoara acum in maternitatile de stat tocmai pentru a facilita o experienta frumoasa la nastere. Si desi ne inspiram de la inaintasii nostrii (nu de la bunici ci mult mai in urma … de pe vremea cand omul inca traia in triburi pentru ca atunci nasterile erau experiente frumoase, firesti) nu inseamna ca trebuie sa mergem sa nastem ca ei in padure. Dar trebui sa stim ce avem nevoie ca sa stim ce sa cerem de la un medic, sa stim ce loc sa alegem ca sa nastem. Religia a dat un mare “ajutor” femeilor bagandu-le in cap ca nasterea trebuie sa fie extrem de dureroasa, ca ele trebuie sa sufere pentru ca Eva a facut ce a facut. Sper sa reusesc sa public mai repede urmatorul articol din aceasta serie in care vorbesc despre acest aspect …

      Legat de depresia postnatala, da e foarte posibil sa se intample cum zici tu. Desi daca toate femeile s-ar informa si s-ar pregati pentru o nastere naturala blanda si ar avea un medic si o maternitate care sa le sustina planul de nastere, numarul de cazuri de depresie postnatala are fi cu muuuuuult mai mic decat este acum. Si eu sunt pro cezariana cand nasterea naturala nu este posibila din motive medicale clare. Insa nu sunt pro acele cezariene care apar din cauza ca medicul foloseste oxitocina ca sa grabeasca nasterea si copilul intra in brahicardie, sau pentru ca mama cere epdiurala din start din lipsa de informare/pregatire si atunci travaliul nu mai decurge normal, sau pentru ca mama vrea pur si simplu cezariana si tot asa.

      Iar mamicile care se intampla ca din motive medicale sa ajunga la cezariana pot fi sustinute cu o cezariana facuta cu blandete (bebe pus pe mama imediat ce e scos), cu consiliere la alaptare (de multe ori reusita alaptarii o ajuta pe mama sa depaseasca faptul ca a fost cezariana si nu nastere naturala), cu cateva vorbe bune de genul “toate se intampla cu un rost si intr-o zi vei intelege care a fost”, “slava domnului ca fost inventata si cezariana”, “poti atenta si a doua oara la o nastere naturala” etc. Si probabil ca multe din aceste motive medicale (vezi diabetul si nu numai) ar fi putut fi evitate printr-o alimentatie sanatoasa, viata fara stres, gandire pozitiva si exercitiu fizic. Din pacate viata moderna cu toate capcanele ei nu ne ajuta prea mult pe noi femeile ca sa avem o nastere naturala usoara si frumoasa. Dar asta e un subiect lung si suficient de incapator pentru un articol viitor. 😉

      Si tu gandesti ca Michel Odent: decat o nastere naturala medicalizata mai bine o cezariana. 😉 El sustine ca oxitocina folosita la o nastere naturala este mai daunatoare pentru bebelusi (vezi rata crescuta de autism la copii) decat o cezariana (copii nascuti prin cezariana au sistemul imunitar mai slab decat cei nascuti natural din cauza ca nu intra in contact cu flora vaginala a mamei).

      Madi mie imi face placere sa discut despre acest subiect. Stii cum e, discutiile te ajuta sa iti faci ordine in idei, sa ti le clarifici, sa le reajustezi acolo unde e cazul. Asa ca iti multumesc mult ca ai rabdare sa discuti cu mine. 🙂

      Multumesc pentru urari. Am sa povestesc cu mare placere cum a decurs urmatoarea mea nastere. 🙂

Leave a Reply

Required fields are marked*

eighteen − 4 =