Cezariana

Nasterea copilului meu! [cezariana]

In articolul de azi, Irina ne impartaseste nasterea ei de poveste, o nastere fara frica si mult asteptata. 

Buna. Sunt Irina. La rugamintea colegei mele Andreea, am fost de acord sa mai traiesc o data momentul nasterii copilului meu.

Implinesc 38 de ani peste o luna si am devenit mama la 31, dupa ce intr-un an, chiar de ziua mea, am facut aproape o depresie pe fondul “infertilitatii”. Am crezut ca acest lucru mie nu-mi este permis cu toate ca faceam tot posibilul sa se intample: nu am facut nici o intrerupere de sarcina niciodata, nu am luat anticonceptionale dar abia acum imi dau seama ca nu eram pregatita si nici chiar sotul meu!! Pana atunci am trait mental toata viata, de atunci traiesc cu sufletul!

Si acum, dupa atata timp, cand imi aduc aminte de testul de sarcina, ma incearca aceleasi emotii si mi se umplu ochii de lacrimi. Minunea s-a intamplat dupa 11 ani de relatie, dupa ce ne-am schimbat viata complet, schimband casa, servici, tara (ne-am mutat in Spania). Ulterior am cunoscut un cuplu de spanioli, carora medicii le-au sugerat sa faca schimbari majore in viata lor pentru a putea deveni parinti, iar noi am fost in masura sa le spunem ca da, se poate!

Am avut o sarcina toxica si mi-a fost rau pe toata perioada. Altfel, totul a decurs minunat! Nu mai tin minte in ce luna eram cand mi-au spus ca e posibil sa-mi faca niste analize ale lichidului amniotic. Eu le-am refuzat din start! Stiam ca voi avea un copil perfect sanatos: corp, minte, suflet!

Ceea ce nu stiam era ca va fi baiat, iar eu mi-am dorit o fata (pe care urma s-o cheme Annelis). Cand sotul meu mi-a zis ca a visat o fetita atat de frumoasa mi-am dat seama ca este baiat. Si alta intamplare haioasa care mi-a “aratat” ca-i baiat: mergeam in Cordoba cu un grup de englezi si ei jucau un joc cu premii, am zis sa ma bag si eu, si am castigat 3 sticle de gin!!

Pe 12 decembrie parea ca se va intampla evenimentul numai ca s-a petrecut pe 13, la ora 1 si 20 de minute, noaptea. Am mers la spital asteptand sa se intample lucrul care prevesteste nasterea. A durat in jur de 6 ore, timp in care m-au lasat in salon. In momentul ruperii apei m-au dus in sala de nasteri, iar acolo pentru 2 centimetri care mai trebuiau ca el sa poata iesi am mai stat 7 ore.

Eu am observat ca bebe in loc sa coboare se tot ducea intr-o parte, nu puteam sa-mi controlez respiratia si stiam ca asta ii va dauna si lui.  M-au intrebat daca vreau sa-mi administreze calmante si eu am intrebat de avantaje si dezavantaje. Avantajele erau pentru mine, pe el aveau sa-l moleseasca. Nu am vrut sa-mi administreze nimic.

In tot acest timp, am avut parte de tot sprijinul psihic. Moasele si asistentele foarte dragute mi s-au adresat tot timpul cu “regina”, mi-au spus sa ma misc, sa ma asez cum ma simt confortabil, sa fiu in largul meu.

Nu am intrebat pe nimeni cum este la nastere, cum decurg lucrurile, am citit un pic, nu foarte mult si ce sa vezi: nu m-a interesat alaptarea cu lapte praf (intotdeauna am fost purtatoarea unor sani (prea) generosi si ma gandeam ca n-o sa fie nevoie) si nici operatia de cezariana!! Doua lucruri de care am avut parte!!

Intre timp mi-au adus la semnat o hartie, in cazul in care nu-mi recunosc copilul (ca se incurca copiii). Doctorul venea regulat sa verifice personal cum decurg lucrurile. La un moment dat, cand durerile deja devenisera insuportabile si simteam ca nu ma mai pot controla si ca voi incepe sa urlu, am auzit: pregatiti de urgenta sala de operatie! M-am panicat la maxim cand am auzit asta, mi-am dat seama ca ceva nu-i in regula.

M-au intrebat daca vreau anestezie generala sau locala. Am insistat sa nu se atinga de coloana mea. Cineva tot insista sa fac injectie in coloana si i s-a spus ca inteleg si vorbesc perfect limba si ca mi-am expus deja punctul de vedere. Am ales-o pe cea generala, nu voiam sa-mi expun coloana mai mult decat o facusem deja – ma ingrasasem 35 de kg. Eram si epuizata de la atatea contractii dese, de durere, de febra (eram racita), de greata care m-a facut sa vomit in aceste ore bune de vreo patru ori… ce sa  mai, au fost destule.

Motivul operatiei a fost caz de prezentatie frontala (bebe a incercat sa iasa cu fruntea inainte, fiind diametrul cel mai mare al capului). A vrut dragul mamei sa iasa cu fruntea sus in lumea asta!!

Mom-and-Dad-After-Cesarean-e1351823513268

Am stat 12 ore fara sa-mi vad copilul (6-7 la reanimare si restul pana mi l-au adus in sfarsit), timp in care mi l-au hranit artificial. Cu toate chinurile si tertipurile folosite, alaptarea nu a functionat. Copilul se obisnuise sa i se umple gura cand sugea si la piept nu se intampla asta. Nici n-am simtit cand s-a retras lactatia!

L-am trecut pe lapte praf dupa trei luni de chin cu o durere sufleteasca groaznica (in spital umpleam camasile de noapte de lapte si el nu voia sa suga). De atunci mi-am dat seama ca voi avea un copil cu o personalitate puternica si chiar asa este, o spun astazi, cand puiul meu are 6 ani jumate.

Draga femeie care te pregatesti sa nasti, ia in calcul ca toate se pot intampla. Daca simti ca-ti este frica informeaza-te, daca nu pregateste-te sufleteste pentru calatoria minunata ce urmeaza s-o parcurgi cu puiul tau.

Eu asta am facut, nu mi-a fost frica nici macar o clipa si abia am asteptat sa-mi intampin cu bratele deschise mica mea minune! Am avut suport de toate naturile posibile dar cel afectiv este cel mai important!

Asta va doresc viitoare mamici: sa fiti iubite si intelese in aceasta perioada atat de frumoasa si de asemeni si in cea imediat urmatoare!

Iar tie Andreea, iti multumesc pentru ca mi-ai dat ocazia sa mai (re)traiesc acele clipe minunate!

Mult succes tuturor!

 

Irina este autoarea blogului http://www.parintidesucces.ro/, o comunitate a parintilor liberi in gandire si-n suflet, care-si doresc sa-si lase copiii sa se dezvolte asa cum SUNT si nu cum TREBUIE!

 

 

 

4 Comments

  1. iti multumesc Andreea, pentru posibilitatea de a spune povestea mea cititoarelor blogului tau.
    (re)traiesc totul cu aceeasi intensitatae de parca s-a intamplat ieri!
    Mult succes in ceea ce ti-ai propus!

  2. Multumesc si eu Irina! Spune-mi te rog daca ar fi sa nasti a doua oara ce ai schimba?

  3. Andreea, tot ce a depins de mine am facut, asa ca eu nu as schimba absolut nimic!
    In timp ce eu eram la reanimare si pe sotul meu l-au trimis acasa (zicandu-i ca nu are ce sa faca acolo, cel putin 8 ore), asta dupa ce i-au aratat copilul si i-au explicat de ce nu se mai nastea – el n-a avut acces decat in sala de nasteri, in cea de operatie nu l-au lasat sa intre. In tot acest timp, deja am scris asta si-n articol, mi l-au tinut la neonatologie si l-au hranit artificial.
    Acesta ar fi un lucru pe care l-as evita daca s-ar putea, dar chiar nu a depins de mine!

  4. Felicitari Irina si iti mulțumim ca ai împărtășit experiența ta cu noi !

Leave a Reply

Required fields are marked*

eighteen + 7 =