Nastere acasa, Nastere naturala, Nastere naturala nemedicalizata, Povesti despre nastere

Nasterea ca vindecare [nastere naturala nemedicalizata]

O nastere naturala asa cum trebuie sa fie: in liniste, in intimitate, intr-un mediu familiar, alaturi de persoane cunoscute si care iti respecta dorintele, cu rabdare si calm, cu incredere deplina in procesul nasterii, cu constientizarea blocajelor emotionale pentru a putea progresa, cu multa iubire si respect pentru noua fiinta care se naste. O poveste emotionanta spusa de Alexandra, o mamica puternica care stie ce vrea! Iti multumesc Alexandra pentru ca ai impartasit cu noi aceste momente speciale! Nasterea Sofiei povestita de tatal ei o poti citi aici,

Toata viata am mers oarecum contra curentului. Am facut lucrurile cum mi se parea mie firesc, chiar daca asta a insemnat sa-mi atrag critici sau grij ale celor din jurul meu.

Cand am ramas insarcinata ma numaram printe femeile absolut ignorante cu privire la ce se intampla cu corpul ei in timpul sarcinii. Bagajul cu care am inceput calatoria in doi a fost mic, insa stabilit cumva inconstient cu mult timp inainte: vroiam sa nasc in apa si vroiam sa evit cu orice pret medicamentele in timpul sarcinii si la nastere.

Astea fiind spuse, cu inima plina de bucurie ca in sfarsit un sufletel s-a lasat convins sa vina la noi, am mers la prima vizita la ginecolog. “Care este problema?” m-a intrebat flegmatic “doamna” doctor … moment in care am simtit cum imi creste presiunea in urechi. “Nici o problema, sunt insarcinata.” Ma asteptasem ca persoanele care ma vor insoti pana la nastere sa fie in ton cu mine: bucuroase, optimiste, blande. Am facut cu aceasta persoana doar ecografia de constatare a sarcinii si apoi n-am mai vazut-o niciodata.

Am mers in schimb la colega ei, o doamna doctor recomandata cu multa caldura de o prietena. De data asta, cand i-am spus ca vreau sa nasc in apa mi-a ras in nas si mi-a spus ca ea nu crede in asa ceva si ca probabil am gresit doctorul. Nu probabil, spun eu acum, sigur. In orice caz, am ramas cu aceasta ginecoloaga pana la ecografia de 3 luni, pentru ca lucrand in afara tarii intr-un proiect n-aveam timp sa gasesc o alternativa. Asa ca au urmat alte 4 ecografii pana la varsta fatului de 3 luni. La ultima vizita mi-a spus ca, dat fiind ca am colul uterin putin curb, sunt 80% sanse sa nasc prin cezariana. Si asta a fost cireasa de pe tort.

Dupa aceasta a doua dezamagire universul mi-a scos-o in cale pe Ditta Depner, si al ei blog si curs de Hypnobirthing. Si a fost ca descoperirea Americii pentru mine. Articol cu articol, simteam ca ma apropii intuitiv de ceva ce stiam ca e corect. M-a convins sa nu mai fac ecografii si astfel nu stiam ce vom avea. Iar intr-o seara i-am propus sotului meu, plina de entuziasm: “stii, iubire, am citit despre asta, cum ar fi sa nasc acasa?”. A urmat o saptamana de discutii aprinse incheiata cu “over my dead body”. Cu toate astea, ne-am inscris la cursul Dittei si primul weekend a fost revelatoriu pentru sotul meu, i-a raspuns la toate intrebarile si l-a convins indubitabil pentru nasterea acasa.

De ce am ales sa nasc acasa?

De frica. Toti mi-au spus ca am fost curajoasa, dar sincer, mi se pare mai mare curajul sa te lupti la spital cu toti ca sa poti sa duci la bun sfarsit un plan de nastere. Si eu vroiam asa: sa nu-mi faca epiziotomie, sa nu ma anestezieze, sa nu-mi dea oxitocina, sa nu-mi dea coate-n burta, sa nu-mi controleze dilatatia, sa nu taie cordonul ombilical al copilului cat timp inca pulsa, sa-mi puna copilul imediat pe burta, sa nu-l curate, sa nu-i puna nimic in ochi, sa nu-i dea vaccinuri si alte vitamine… Era o lista lunga. “A, voi sunteti din aia, naturisti!” mi-a spus un prieten investment banker.

Nimeni nu-mi putea garanta toate astea in Bucuresti, oricat eram pregatita sa platesc, si stiam ca pentru a monitoriza ca se indeplineste ce ceream trebuia sa fiu pe picior de razboi tot timpul, sa ma “apar” constant. Asta m-ar fi distras de la momentul pe care vroiam sa-l petrec relaxat, in meditatie daca s-ar fi putut, si 100% in conexiune cu bebelusul meu. Acasa mi s-a parut cel mai sigur loc, in care puteam controla viteza cu care nasc – sau, mai exact, nu trebuia sa controlez nimic.

Cum a decurs? Cum a diferit fata de asteptari?

Trebuia sa nasc pe 7 martie conform calculelor celor mai relaxate. Nu s-a intamplat, nici in ziua urmatoare, si nici pentru inca o saptamana. A fost o saptamana de maxim stres, de suisuri si coborasuri emotionale, de suspendare in spatiul “fara asteptari” pentru a nu-l influenta pe bebe; a fost o saptamana in care am avut febra 39.5 timp de doua zile si doua nopti, in care dormeam ziua si noaptea dardaiam si tuseam. In tot acest rastimp doula a fost alaturi de noi. Retrasa, neintruziva, dar pregatita la blockstart.

Apoi, in a saptea zi de asteptare, cu echilibrul emotional praf, m-am certat cu sotul meu din nimic la cina. Intorsi acasa, gata de culcare, mi s-au rupt membranele. Eram in pat si din cearta n-a ramas decat un zambet mare pe fata mea: in sfarsit incepe!

Am ramas de la miezul noptii pana pe la 7am in pat, am dormit printre contractii, si dupa 6 am inceput sa le cronometram cu sotul meu. Cand erau la 4-5 minute am hotarat sa intru in bazin. Fusese pregatit de doula noastra minunata, alaturi de lumanari si flori. Piulita, pisica noastra, incerca sa pescuiasca termometrul plutitor. Am intrat deci in apa, cu o dispozitie fantastica, gata de treaba. Am imbratisat fiecare contractie cu drag, respirand cum ne-a invatat Ditta. Si a functionat, am avut cel mult doua contractii de dilatatie dureroase, au fost cele in care m-am lasat distrasa de ce se intampla in jurul meu.

Apoi, la un moment dat, am simtit ca respiratia lunga nu mai facea fata, contractiile erau mai puternice si ma luau prin surprindere. Simteam nevoia sa imping usor, iar doula mi-a spus ca am trecut in expulzie. Asta pe la ora 8.

Contractie cu contractie, am trecut intr-un spatiu paralel cu timpul. Intre contractii eram ca intr-un vis: aici dar nu aici. Dupa nu stiu cat timp a intrat si sotul meu in piscina si a fost cel mai bun suport, a fost un stalp de care sa ma agat, mut pentru prima data in viata lui, dar puternic si sigur, exact ce aveam nevoie.

Trebuie sa recunosc ca scenariul meu cu nasterea fara durere n-a functionat pe deplin. Contractiile mi-au dat peste cap orice intentie de autohipnoza, am uitat tot ce stiam si ce-mi propusesem. Am inceput sa simt o durere ca din alta viata, o suparare ca tatal meu se astepta ca eu sa ma nasc baiat. Expulzia nu mai inainta, eu imi pierdusem vlaga. Nu mi-l puteam scoate din minte si nici desprinde de amintirea dureroasa, era asa de reala ca si cum o traiam din nou. Si iata ca asteptandu-ma ca bebelusul meu sa fie baiat ii generam exact trauma prin care am trecut eu. Simteam ca nu vroiam sa ma nasc, nu vroiam sa continue procesul… Nasterea copilului meu m-a adus din nou la trauma nasterii proprii, un blocaj pe care trebuia sa-l depasesc daca vroiam sa termin sa nasc. Doula a fost un real ajutor in momentele acelea, prin fina-i sensibiliate mi-a spus sa-l iert pe tatal meu si sa-i multumesc pentru tot ce mi-a daruit, ca sa pot trece peste.

Apoi a urmat momentul in care simteam ca nu mai pot, momentul despre care invatasem ca vine, si tot i-am cazut in capcana. Doula a fost insa geniala: “Lasa contractia asta sa treaca, nu trebuie sa nasti imediat, ia-ti timp si odihneste-te, o iei pe urmatoarea.” O gura de oxigen si-am pornit din nou. Am simtit o presiune mare, si ratiunea imi spunea ca nu poate iesi fara sa rupa … si-a aparut frica, alaturi de o pudoare inexplicabila, nu vroiam sa scape nimic altceva pe langa. Orice asigurare a doulei ca “asa fac toate femeile, e normal” a fost in zadar, impingeam si ma abtineam in acelasi timp. Mama ei de ratiune …

Ultimele trei contractii au fost insa asa de irezistibile, incat m-au ajutat sa ma pierd din nou in proces. Au declansat o mare bucurie de nicaieri, simteam ca sunt in fata unui miracol pe cale sa se petreaca, eram deja acolo… sotul meu imi spunea ca se vede exact trandafirul pe care il vizualizasem in sarcina… ca vede capul. L-am atins! E acolo! Hai! Si-a iesit capul… ce euforie! Ce fericire! Ce durere?! Uitata! Aveam puterea acum sa mai nasc de 10 ori. Am simtit frumusetea de copil, al carui cap il vedeam intre picioarele mele, cum se intoarce inauntrul meu, se pune pe pozitie si asteapta sa fie impins afara. Inca doua-trei impingeri si a iesit si trupsorul. “E fetita!” a strigat doula, fara sa se poata abtine… crezusem amandoua ca va fi baiat. Tatal avusese dreptate sa creada in 50-50% tot timpul. 13:55… aproape 6 ore in expulzie… suficient timp sa se dilate si sa se lubrifieze totul bine, astfel incat totul a ramas intreg.

alexandra_de_sacco_2.jpg

In doi timpi si trei miscari, fetita noastra era pe burta mea, acoperita de tricoul sotului meu. Mi-am adus aminte ca prin vis: “Avea cordonul ombilical in jurul gatului?” “Da, mi-a spus doula, de doua ori”. Minune! Multumesc doamne ca e totul bine! Nici un moment de panica, nici o problema. Fetita se uita in ochii mei cu curiozitate, cu calm. N-a plans, a spus un “Aaaaaahhh!” o fractiune de secunda, de recunoastere. Dupa 15 minute mormolocul cauta deja sanul, miscandu-se ca un puiut de caine din aproape in aproape, dupa miros. Cu putin ajutor de la doula ne-am cuplat, si ce implinire s-o vad ca se hraneste, natural, singura, fara ajutor.

Discutasem saptamani de-a randul ce nume de baiat sa alegem, iar pentru o fata aveam un singur nume. “Ce-am zis? Sofia? E bun, ne place, ramane!”

Apoi au reinceput contractile. Eram deja in apa de 6 ore. In asteptarea placentei, desprinsa de realitate de frumusetea din bratele mele, am mai stat doua ore, pana cand am simtit ca asa nu va iesi niciodata. “Un alt blocaj emotional” mi-a spus doula din nou. “O tii pe sora ta legata de tine ca printr-un cordon ombilical. Da-i drumul si va iesi si placenta!” Am iesit din apa, m-am asezat pe bide’, cu Sofia in brate, si placenta a iesit in doua minute. In acel moment, doula mi-a spus: “Bravo, ai facut tot perfect. Acum du-te si fa un dus cat mai ai putere.” Am lasat-o pe Sofia si placenta cu ea, atasate inca – facusem lotus birth, si vroiam sa le lasam atasate pana la desprinderea naturala.

Dupa dus, plutind inca pe norisor, m-am bagat in pat si doula mi-a adus-o pe Sofia, pe care am pus-o imediat pe pielea mea, la san, si-am stat asa, uitandu-ma la ea cu mirare, plina de energie si putere. Placenta a fost imbalsamata cu pudra de rozmarin si asezata intr-un bol. Am rezistat doua zile pana am taiat cordonul uscat deja, dar ma bucur ca am incercat. Placenta asteapta primavara viitoare in congelatorul nostru, pana va ajunge la radacina unui copac plantat in cinstea Sofiei.

As mai face-o o data?

Absolut, daca universul ingaduie sa fie sarcini normale, toti copiii mei vor fi nascuti acasa. A fost cel mai bine si pentru ea si pentru mine. N-a plans la nastere, a plans foarte putin de-atunci incoace, si simt ca a contat ca am evitat posibile traume de neocolit in spital.

Apoi, eu m-am refacut in timp record. In primele zile, cand alaptam, odata cu eliberarea oxitocinei incepeau din nou contractii care mi-au adus uterul in pozitie normala in 2-3 zile. Restul organelor s-au reasezat pana la sfarsitul primei saptamani, si astfel, la 7 zile dupa nastere am iesit cu Sofia in parc.

Eram gata sa zic “mai facem unul” chiar atunci. Data viitoare cu mai putine frici, lasandu-ma mai mult pe val, avand si mai multa incredere in mama natura.

 

alexandra_de_sacco_1.jpgConsultant de management la cea mai mare firma in domeniu din lume in momentul in care am ramas gravida, am trecut prin cateva tari si job-uri pana sa ma conving ca locul meu e in Romania. Desi foarte focusata pe cariera pentru o vreme, in ultimul timp atentia mea merge exclusiv inspre sanatatea spirituala si corporala, spre intoarcerea la natura si la natural. Practic inforenergetica de cativa ani si visul meu este de a ajuta oamenii sa isi vindece bolile constientizandu-le si intelegandu-le.

 

 

5 Comments

  1. Felicitari Alexandra pentru nastere si pentru bebe! Sa fiti sanatosi!

    Povestea ta imi aduce aminte de multele povesti citite in cartea lui Ina May Gaskin … nasteri asistate doar de moase si care ajutau mamicile cu sfaturi pentru a-si depasi blocajele emotionale din timpul travaliului. Dupa parerea ta, de ce are nevoie o mamica ca sa poata sa isi constientizez blocajele in timpul travaliului? Ce te-a ajutat pe tine sa fii constienta de aceste blocaje si sa le asociezi cu stagnarile din timpul travaliului?

  2. florentina

    buna dragele mele ,eu am nascut acum opt luni,am un baiat sanatos,are patru dintisori si cred ca deja ii da iar,ca e cam plangacios.e o perioada minunata dar in acelasi timp de munca forte mult,atentie mare ,curiozitatati,griji.va pup si astept mesajele voastre ca ma simt cam singura

    1. Buna Florentina. Felicitari pentru bebe si sa va bucurati de fiecare moment impreuna! Daca as fi sa dau timpul inapoi, in primul an alaturi de bebe m-as bucura mai mult de el si m-as stresa/ingrijora mai putin. Aceste momente unice trec asa de repede … 🙂 Te pup, Andreea

  3. Corina

    Salut Alexandra 🙂

    imi zici si mie cum o contactez pe doula asta ?

    multumec mult anticipat 🙂

  4. Alexandra da Sacco

    Draga Corina, Andreea lucreaza in ultima vreme doar in Cluj.

    Iti recomand, daca esti in Bucuresti, dar nu numai (se plimba pe unde e nevoie de ea) sa iei legatura cu Tatiana Suliman. O gasesti pe facebook ca Rumi Sema Sufia.

    Urmeaza sa nasti in curand? Iti tin pumnii!

Leave a Reply

Required fields are marked*

seven + 14 =