Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

Nastere cu nuanta violet [nastere naturala]

Povestea nasterii Violetei participa la giveaway cu numarul 50. Ana-Maria a nascut natural intr-o maternitate de stat si stiind cum sta treaba cu laptele praf, a avut grija sa aiba fetita langa ea mereu si sa o puna la san pentru a avea un start bun in alaptare. Iti multumec Ana-Maria pentru povestea ta!

Nasterea Violetei, fetita noastra de 3 luni si jumatate, a fost nasterea pe care o doresc oricarei femei , a fost momentul meu de glorie si, desi nu a fost primul, a fost unic. Spun ca nu a fost primul pentru ca Violeta mai are un fratior, pe Stefan, in varsta de 3 ani si 5 luni, iar nasterile lor au multe in comun, se aseamana si vor ramane amintiri placute pentru mine toata viata.

Violina, asa cum o alinta fratiorul ei, s-a nascut pe 16 iulie, dimineata la ora 9:00, de ziua tatalui ei si a sotului meu drag. A fost asa cum si-a dorit el, a primit cadoul la care spera, desi eu am avut mereu dubii ca lucrurile vor sta chiar asa. Cu o zi inainte am fost la cumparaturi, am facut tort, planuri pentru musafirii de a doua zi, pregatiri si toate astea erau doar pentru el, insa petrecerea a avut o alta tema …

Povestea este cam asa: 16 iulie, dimineata ora 5:00, ma ridic din pat, dau sa ies din camera si aud: “mergem?” Sotul care dormea iepureste si care era patit de la prima nastere cand spitalul a fost doar un spatiu pentru expulzie pentru ca travaliul mi l-am petrecut acasa, acum era inarmat si pentru ca aflase ca a doua oara este mai rapid, dormea cu cheile de la masina sub perna pentru a putea lua un start bun. “Nu mergem nicieri, la multi ani si culca-te!”

Ma intorc in camera, adorm, ora 6:15, ma ridic din nou din pat, ies din camera, nicio voce nu ma mai opreste, dar … oops, de data asta trebuia sa mergem. Se rupsesera membranele si din acel moment am stiut ca e gata cadoul pentru ziua lui. I-am spus si lucrurile au intrat pe un fagas firesc, ne-am pregatit, el si-a baut cafeaua, eu mi-am facut dusul, am luat bagajul si am pornir. Era o stare fireasca, ne simteam bine, stiam ca ceea ce urmeaza e prea frumos.

Am ajuns la spital, la maternitatea Nicolae Malaxa, unitate de stat, in mai putin de 10 minute, pentru ca este foarte aproape de casa noastra iar asta a fost o pura intamplare. Decizia de a naste acolo am luat-o doar pentru ca acolo se afla doctorita mea de suflet, dna Maria Popescu.

La camera de garda medicul mi-a spus ca este inceput de travaliu, dilatatia era 3 si am mers intr-un salon de travaliu. Desi era a doua nastere, pentru mine asta era ceva nou, prima data travaliul a fost facut in canapeaua confortabila din sufrageria mea. Ajunsa acolo, a inceput monitorizarea, culturi de col, control, contractii foarte putin dureroase, proba de sange, asteptare, nimic iesit din comun, doar ca aparatul de monitorizat contractiile la care eram conectata batea gongul.

Nu au trecut 20 de minute si una din asistente a venit sa-mi spuna ca ne mutam….Ne mutam??? Unde??? Era bine acolo, patul confortabil, lumina multa. Ne mutam in sala de nasteri, zise ea … Pen’ ce, ma rog? gandeam eu in sinea mea. Dilatatia era deja 7 si prea mult pana la nastere nu mai era.

Si din acel moment, contractile au devenit foarte dureroase, dese si intr-o fractiune de secunda mi-am adus aminte de nasterea lui Stefan. Stiam ca nu mai dureaza mult, transpiram de emotie si incercam sa-mi pastrez cumpatul. Am reusit. A fost si sotul meu langa mine, l-au chemat si l-au lasat sa stea cu mine pana in momentul expulziei.

In doar 10 minute a venit si doctorita si, desi nu constientizam ca sigur voi naste in acel moment, cand am vazut ca si-a pus manusile si masca si mi-a zis “Pe prima contractie, scoatem papusa afara” acela a fost momentul meu. Asa  a fost, pe prima contractie, cea mai dureroasa dintre ele, a iesit goanga afara, a tipat ca din gura de sarpe si in doar 2 minute era lipita de fata mea. Linistea aceea care s-a asternut cand au apropiat-o de mine e ceva divin.

A urmat partea mai putin placuta pentru mine, partea de “reparatii”, cusut, brodat. Tot acela a fost momentul in care am aflat ca ma pricopsisem si cu o frumusica ruptura de perineu. Mi s-a facut epiziotomia si nu-mi pare rau. Nu stiu daca ar fi fost mai bine sau mai rau fara ea. Am fost pregatita sa o fac, stiam de la prima nastere ca nu e dureros, ca nu mai simti nimic si nu pot spune ca e cel mai rau lucru care ti se poate intampla.

Am fost de acord si cu asistenta care a apasat pe burta, dar care mi-a ascultat dorinta de a astepta sa inspir, iar pe expiratie poate apasa. Stiam tehnica de la prima nastere, cand am facut gimnastica prenatala cu o alta persoana draga mie, Cerasela Radu, asa ca toate astea pentru mine au fost firesti.

Cusut, brodat, decorat, incheiat, m-am  ridicat frumusel in picioare, am mers cu infirmiera la salon si acum tot ce-mi doream era sa-mi aduca papusa sa o pun la san. De data asta stiam ca fetita va sta lipita de mine si ca va fi hranita cu laptele meu. Ma asteptam sa nu se opuna prea mult asistentele stiind ca era a doua nastere. La prima, ele sunt cele care baga biberonul in gura copilului dar eu am refuzat.

In mai putin de doua ore, mi-au adus-o pe Violeta si de atunci e numai langa mine. I-am dat sa suga, iar momentul a fost magic … nu vroiam sa o mai iau de acolo! Au fost, insa, doua nopti albe. Am pus-o cat am putut de mult la san, am luat-o langa mine in pat si am primit cateva mustruluieli, dar nu mi-a pasat. Stiam ca asa era cel mai bine pentru noi. Durerile mele erau uneori insuportabile si nu gaseam o pozitie in care sa ma asez, din cauza rupturii de perineu, sanii mei au fost rana si carne vie doua zile, dar a meritat. Violeta inca nu stie ce este un biberon, iar eu sunt atat de fericita…

ana-maria-dimulescu-1

Am fost externate dupa 3 zile si viata noastra in 4 acum e tare frumoasa. Nu-i usor deloc si uneori nu e liniste si nu e odihna, dar ne luam puterea de undeva, cumva. Violeta  este purtata de cele mai multe ori in wrap, e mangaiata mult, rade deja copios, cred ca o sa aiba un dintisor destul de repede. Fratiorul ei o iubeste mult  si a primit-o asa cum nu mi-as fi imaginat vreodata. Este un baietel intelegator si pentru asta il iubesc nespus.

Asta este povestea nasterii ei, as mai face-o inca o data si inca o data la fel si n-as avea niciun regret.

Povestea nasterii lui Stefanut o gasesti aici si povestea nasterii Violetei aici.

ana-maria-dimulescu-2
Ana are 32 de ani si este mama a doi copii minunati, Stefan si Violeta. Cand nu uita, este si sotie si femeie si iubita unui om deosebit, profesorul ei preferat de matematica si taticul gagalicilor. Vorbeste limba chineza si asta ii era meseria pana sa apara copiii in viata ei. De atunci se ocup de ei, este in concediu de maternitate si n-ar renunta la asta pentru nimic in lume.

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

6 + 7 =