Nastere la spital, Nastere naturala, Nastere naturala medicalizata

Mi-au rasturnat toate prejudecatile despre nasterea in spital de stat

Abigail, „bucuria tatalui” – prima noastra comoara de fetita

Abigail, care a fost inca din momentul conceptiei o bucurie pentru noi si mai ales pentru taticul ei, s-a nascut in Iasi, la maternitatea de stat “Cuza Voda”, in data de 18 noiembrie 2010. Eu aveam pe atunci 25 de ani si toata sarcina fusesem monitorizata de domnul dr Lazar. Deja de la controlul de la 36 de saptamani, dr sesizase niste schimbari ale colului si ma instiintase ca voi naste in vreo doua saptamani maximum.

Cum schimbarile cu pricina avusesera loc in urma unui contact sexual, ne-am prins cum sta treaba si, dupa doua saptamani, am repetat smecheria, mai mult sau mai putin constienti ca va declansa nasterea. Asadar, ne-am facut de cap si apoi ne-am gandit sa ne uitam la un film. Era ora 20.00. Imi amintesc ca era “Nevasta predicatorului”, dar nu-mi amintesc nici doua cadre din film. Ma foiam si ma zvarcoleam incercand sa-mi gasesc o pozitie comoda. Dupa vreo jumatate de ora, sotul isi da seama ca ceva nu e in regula cu mine, dar, fiind prima sarcina, nu prea stiam cum se manifesta contractiile. Durerile erau ceva mai intense ca la menstruatie, de spate. Nici prin gand nu ne-a trecut ca ar fi contractii, pentru ca citisem si auzisem ca durerile facerii sunt la burta. Tot intrebandu-ne si miscandu-ma prin camera, au trecut vreo doua ore. Apoi, fiindca durerile erau mari, totusi, si nu cedau, am sunat-o pe nasa mea sa-i spun cum sta treaba si sa-i cer un sfat. Ea m-a trimis direct la spital, pregatindu-ma pentru nastere, pentru ca, in experienta ei similara, astea erau contractii.

Am ajuns la spital in jur de ora 23.00 si, din fericire, de garda era chiar doctorul care ma vazuse in timpul sarcinii. Aveam dilatatie 3 cm, deci crampele acelea fusesera productive. Imi amintesc ca m-a instalat intr-un salon cu doua paturi, unde avea grija de mine o moasa tinerica si draguta. Mi-a facut clisma, mi-a pus aparat de monitorizat bebelusa, mi-a dat un agocalmin sau doua si mi-a facut o perfuzie cu oxitocina. Intre timp, fiind singura in salon, am vorbit la telefon cu sotul aproape non-stop, mi-a cantat, m-a linistit etc. Plecasem de acasa in mare graba si nici nu-i anuntasem pe ai mei ca sunt la spital, in mare parte pentru ca dormeau si ii astepta o zi de lucru, iar eu nu eram sigura ca nasc.

In fine, pe la ora 1.00, dilatatie doar 4 cm. “In ritmul asta, nasti dimineata la 7,” mi-a zis doctorul, apoi s-a dus la somn. Dar imediat dupa controlul acesta, n-am mai avut dispozitie sa vorbesc la telefon cu sotul si ma tot plimbam cu perfuzia dupa mine pe culoar, cu niste dureri tot mai mari. Imi amintesc ca, pe la 1.30, m-a cuprins o disperare crancena, pentru ca abia mai suportam durerile si ma intrebam cum aveam sa rezist pana la 7. Pana atunci nu ma vaitasem deloc si fusesem foarte linistita, incat abia ma credea moasa ca eu sunt in durerile facerii. Peste vreo zece minute, ma indrept hotarata spre baie, mirata ca ma trecea treaba mare dupa clisma. Noroc ca m-a intalnit moasa si mi-a taiat calea. “Unde te duci?” “La baie, sa fac treaba mare.” “Nu, nu, vino sa te controlez intai.” Si ma urca pe un pat. Abia atunci mi s-au rupt membranele si o aud, spre fericirea mea, pe moasa: “Vai, dar tu ai dilatatie maxima. Trebuie sa nasti. Nu-i de mirare ca iti venea sa impingi.”

Il suna de urgenta pe doctor de pe telefonul meu, ma urc pe masa si, in vreo 10 minute, o vad pe minunea mea mica in brate la neonatoloaga. Imi amintesc doar ca avea falcute mari si doua linii in loc de ochi. 3 kg si 50 cm, sanatoasa, dar un pic somnoroasa. Moasa mi-a acordat mie nota 10 pentru nastere, iar eu am fost foarte mandra de mine, ca reusisem sa nasc natural si cu demnitate. Toata sarcina ma pregatisem temeinic pentru o nastere cu dureri insuportabile, pentru un travaliu lung si eram hotarata sa exersez tehnici de respiratie si toate cele. Din fericire, n-a fost cazul decat foarte putin. Cand durerile au devenit insuportabile, am si nascut. In total a durat cam 6 ore, cu expulzie cu tot.

simona_mereu_2

Stiu acum ca se putea mult mai bine, poate fara oxitocina si intr-un mediu mai prietenos. Totusi, eu I-am multumit lui Dumnezeu la vremea aceea pentru cum aranjase totul pentru mine ca sa am parte de o nastere cat de cat linistita. Intr-un spital asa mare, cu multe nasteri pe zi si noapte, eu fusesem singura in salon si singura in sala de nasteri si avusesem parte de doctorul meu (care n-ar fi venit de acasa doar pentru mine) si de o moasa care mi-a facut masaj pe spate si a apreciat ca nu am urlat si nu m-am vaicarit, ci am cooperat omeneste cu ea.

Neajunsurile au fost mari, chiar si asa, pentru ca a fost nevoie de epiziotomie si inca de una pe tot perineul, care s-a vindecat foarte greu si mi-a pus rabdarea la mare incercare. Abia pe la 5 luni am reusit sa reluam raporturile sexuale normale. De asemenea, conditiile din spital dupa nastere au fost groaznice, am fost cazata intr-un salon cu 6 paturi, iar bebelusii erau la cateva saloane distanta de noi. Cat am stat in spital, de miercuri seara pana duminica la pranz, n-am inchis ochii decat vreo 3 ore, intr-o noapte in care una din asistentele de la copii si-a facut mila de mine si m-a trimis sa dorm, lasandu-ma sa sar peste o masa a bebelusei. Am fost foarte anemica si abia ma tineam pe picioare, nu puteam sta in sezut sa alaptez si stateam cate o ora la fiecare doua ore in picioare cu Abigail in brate, doar pentru ca voiam sa fiu cu ea. Bineinteles ca le dadea supliment si cand veneam eu cu sanul, fetita dormea dusa. In orice caz, cand am ajuns acasa ne-am inteles de minune, a fost un copil docil si am alaptat-o pana la aproape 9 luni, nu pot zice ca experienta laptelui praf din spital a stricat-o. Ce regret enorm insa este ca am stat despartite una de alta dupa nastere si am vazut-o abia pe la 9 dimineata, desi nascusem la 2 noaptea.


Eva Dorothea, un dar de viata de la Dumnezeu – a doua noastra comoara de fetita

Eva Dorothea a venit in familia noastra dupa ce am pierdut o sarcina gemelara in 16 saptamani si este, cu adevarat, un dar de viata de la Dumnezeu, dupa cum ii spune si numele.

Eva Dorothea a avut o nastere cu totul diferita, la spitalul municipal din Tarnaveni, jud. Mures, in data de 28 februarie 2014.  As putea zice ca am nascut intr-o alta cultura, daca nu chiar intr-o alta tara. Inca din saptamana 39, tot in urma unui contact sexual, avusesem niste crampe minore care imi pregatisera colul si produsesera o dilatatie de 4 cm (“doua degete” cred ca asta inseamna). Pe toata sarcina ma monitorizase doamna dr. Rolinschi, dar de fiecare data venisem la spital si nu cheltuisem mare lucru cu ecografiile si analizele, spre deosebire de sutele de lei pe care le cotizasem la dr Lazar la cabinet. Sarcina a fost normala, fara probleme si fara analize sofisticate sau inutile (precum dublul si triplul test, de exemplu, care sunt teste statistice, nu de diagnostic, si nu sunt chiar ieftine, mai ales daca mai ai un copil acasa) si cu ecografii lunare si o comunicare doctor-pacient mult mai accesibila.

Intr-o vineri seara, la 39 sapt si 6 zile, aceeasi rutina de sfarsit de saptamana. Dupa o seara romantica, ne-am gandit sa ne uitam la un episod din “Mentalistul” parca. Era ora 21.00 cand m-am dus la baie si am vazut mucus si cateva firicele de sange pe chilot. M-a sunat mama si i-am zis ca am pierdut dopul gelatinos, dar ca poate dura inca o saptamana pana nasc. Ea nu a fost convinsa si mi-a zis sa fiu pe faza ca asa s-a intamplat si la ea si a nascut in urmatoarele 24 de ore. In orice caz, filmul m-a prins si nu mi-am dat seama decat dupa vreo 30 de minute ca de ceva vreme aveam crampe ca la menstruatie. Stiam acum ca sunt contractii si,  pusa in garda de doctorita, am sunat-o imediat sa-i spun. Dumneaei mi-a zis sa astept vreo 10 minute sa vad daca se intetesc si apoi sa vin la spital, ca deja eram dilatata. Dupa vreo 15 minute, ma suna sa-mi spuna ca a aranjat cu colegii ei sa ma primeasca si sa merg de urgenta la spital. Noroc ca facusem dus si toate cele chiar in seara aceea, ca nu mai apucam. Am sunat persoana care trebuia sa ma duca la Tarnaveni, un drum de vreo 30 minute cu masina. Prietenul nostru s-a prezentat foarte repede, mi-am luat bagajul, am chemat-o pe soacra sa stea cu ABigail peste noapte si am plecat. Era 21.50 cand am urcat in masina. Sotul si prietenul lui faceau glume, eu abia stateam pe scaun, contractiile incepusera sa fie serioase si foarte dese, dar suportabile. Am ajuns la spital in 20 minute, la 22.10, si dupa ce am dat buletinul si datele personale, mi s-au rupt membranele in fata asistentei si a dr de garda. M-am schimbat si am urcat pana in sala de nasteri sa ma controleze moasa. Imi amintesc totul ca prin vis, se petrecea asa de repede, durerile erau mari, eu incercam sa urmez instructiunile lor lente si sa-i fac sa inteleaga ca sunt foarte aproape de nastere. Ei nu ma prea credeau din cauza ca nu ma vaicaream.

In orice caz, totul a fost contracronometru. La 22.20 m-am urcat pe masa de nasteri si o moasa unguroaica tinerica si draguta, care primise instructiuni de la doamna dr sa-mi faca un antibiotic pentru streptococul betahemolitic de grup B, se straduia sa-mi gaseasca o vena. In sfarsit, a gasit cele necesare si a trecut la control. Dilatatie 7 cm. “Poti sa cobori de pe masa acum,” mi-a zis cand a terminat. Dar eu nici gand. “Eu nu cobor pana nu nasc, doamna.” Totusi, nu stiu ce-a mai facut pe acolo, cred ca m-a dat cu iod. Am auzit-o apoi spunand ca lichidul e verde si m-am panicat. Eu simteam ca se scurge ceva din mine pe toate partile, si lichid din vagin, si fecale. Mi-am cerut scuze si toti au ras, asigurandu-ma ca era ceva normal. Am intrebat daca bebe e bine daca lichidul e verde. Nu mai stiu ce mi-au raspuns. Apoi am rugat-o pe moasa sa mai verifice odata dilatatia pentru ca imi venea sa imping. Dupa ceva ezitari, moasa m-a ascultat si mi-a zis surprinsa: “Ai dreptate, poti sa impingi.” Dupa durerea de foc de rigoare, la 22.35 o vedeam pe Eva Dorothea, 3150 g si 53 cm, cam rosie-vinetie si botita dupa nastere, dar a mea:) Am strigat de pe masa sa nu o vaccineze, apoi domnul doctor de garda, Razvan Mihaileanu, s-a apucat de cusut la epiozotomia care fusese, se pare, necesara, din cauza travaliului atat de accelerat. Domnul dr a facut o treaba excelenta, pentru ca in 3 saptamani m-am vindecat complet, fara niciun fel de complicatii.

simona_mereu_3

Apoi, moasa cu pricina nu m-a scapat din ochi, de m-am simtit singura pacienta din spital (desi nu eram, dar cu toate se purta la fel). S-a ocupat atat de bine de mine, a vorbit atat de frumos, a aranjat sa stau intr-un salon cu inca 2 mame romance cu bebelusii in salon, baie proprie cu apa calda, paturi cu saltele odihnitoare, geamuri de termopan, mari, luminoase (cum sunt, de altfel, toate saloanele spitalului).

Conditiile din spital au fost excelente, cred ca in genul celor din spitalele private care te lasa cu buzunarele goale. Diferenta este ca nu a trebuit sa dau niciun ban si ca toti, cu doua exceptii, poate, s-au purtat deosebit de omeneste cu noi toate. Mancarea ne-a fost adusa la pat si a fost chiar ok, infirmierele veneau si dezinfectau zilnic baia si salonul, asistentele de la copii erau mereu disponibile si veneau in fiecare seara sa ne ajute cu imbaiatul si sa cantareasca bebeii, dr neonatolog se purta cu atata gingasie cu copilasii de parca ar fi fost ai ei. Pe moment am fost socata, comparand totul cu experienta primei nasteri. Sincer, purtarea lor si conditiile spitalului mi-au rasturnat toate prejudecatile despre nasterea in spital de stat, dar sunt constienta ca nu e peste tot la fel. Da, sotul nu a putut asista la nastere sau ramane cu mine in salon, dar a fost un inconvenient pe care l-am acceptat usor. Copilul mi-a fost adus sa-l pun la san pe cand eram la reanimare, vreo jumatate de ora, apoi am vazut-o dimineata, dupa un somn binevenit.

Am stat in spital 7 zile pentru ca Eva a avut nevoie de antibiotic din cauza lichidului verde. Dar pot spune ca m-am odihnit in acele zile, am dormit cu Eva, am alaptat-o in tihna, a stat practic doar in patul meu fara sa ma certe nimeni pentru asta. Per total, nu am niciun repros pentru aceasta a doua nastere intr-un spital de stat si chiar imi amintesc ca soacra mea imi spunea ca Dumnezeu imi va da o experienta mai buna decat la prima nastere si eu nu intelegeam cum ar putea fi mai buna, pentru ca, pe atunci, credeam ca nasterea lui Abigail a fost o experienta buna.

Acum asteptam o a treia fetita, Eliza Gabriella, care se va naste tot la Tarnaveni. Am ceva emotii sa nu ajung sa nasc acasa, dat fiind ca si acum colul e scurtat si am dilatatie de ‘doua degete’. Daca la Eva travaliul a fost de 1 ora si 30 minute, fara injectii de oxitocina, ma gandesc ca si acum va fi o experienta tot atat de fulgeratoare. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate ajung sa o povestesc si pe aceasta, dupa ce o traiesc.

 

simona_mereu_1
Ma numesc Simona si am 30 de ani. Sunt casatorita de opt ani si impreuna cu sotul meu am trei fete nazdravane. Sunt licentiata in sociologie si detin un masterat in traducere si terminologie engleza si franceza. Colaborez cu diverse edituri, indeosebi crestine, incepand din 2008.

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

one × four =