Nastere la spital, Nastere naturala, Nastere naturala nemedicalizata, Povesti despre nastere

Magic si de neuitat! [nastere naturala nemedicalizata]

Mi-am promis demult ca iti voi scrie despre experienta mea, deoarece inainte de a naste am petrecut multe ore citind povestile celorlalte mamici fapt care m-a incurajat si ajutat enorm! Pe langa faptul ca m-au emotionat la maxim si am bocit o gramada in consecinta gandindu-ma la intalnirea cu fetita mea.

Sunt o fire optimista, asa ca atunci cand am aflat ca sunt insarcianata, dupa ce a trecut socul initial :), am pornit pe acest nou drum increzatoare si fericita. Aripile mi s-au taiat insa o data cu documentarea riguroasa pe internet. Ca dreptate are englezu’ – ignoranta este binecuvantata! Si asa am inceput sa imi fac o gramada de griji care dintre care mai irationale. Chiar si cei mai binevoitori dintre doctori, si am avut sansa sa ma indrume doamna doctor Musetescu, vorbesc despre riscuri, teste si analize peste analize, care bineinteles sunt optionale, dar cine isi asuma riscul de a nu le face.

Norocul face ca sa fiu din Brasov si sa o cunosc pe Ditta Depner de multi ani. Inca dinainte de a ramane insarcinata stiam ca vreau sa particip la cursul ei, asa ca m-am programat si am participat cand nici nu aveam 3 luni de sarcina. Acest fapt m-a ajutat enorm si mi-a schimbat atitudinea la 180 de grade, nu neaparat din prisma informatiilor primite (v-am spus ca am devorat cam tot ce se putea pe acest subiect) dar prin faptul ca am primit uneltele necesare pentru a ma inconjura cu lucruri pozitive legate de nastere si sarcina, mi-am recapatat increderea in corpul meu, si am costientizat faptul ca sansele de a avea probleme sunt foarte scazute.

Am avut o sarcina usoara si frumoasa, fara prea multe simptome neplacute, m-am bucurat din plin de concediul prenatal, si asta recomand oricarei viitoare mamici! Timpul acesta l-am folosit pe cat s-a putut sa ma relaxez, sa ma odihnesc sa ma rup cu totul de stresul cotidian. Am petrecut 2 luni in Delta la Sfantu Gheorghe, inotand, citid, dormind si mancand cantitati colosale de pepene rosu.

Cu toate acestea, cu cat se apropia data probabila, cu atat crestea starea mea de neliniste si pe cat de bine informata am fost, tot nu am constientizat ce se intampla cu mine si evenimentele m-au luat prin surprindere. Evident ca imi doream sa nasc cu medicul care mi-a supravegheat sarcina, dar intamplarea face ca doamna doctor Musetescu sa fie in concediu in perioada aceea. Aveam data probabila pe 17.09 iar dansa se intorcea pe 15.09 la serviciu. Am sperat ca se va intoarce la timp, dar nu a fost sa fie asa.

In dimineata zilei de 12 septembrie ma pregateam sa ma duc la reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului si deja ma bucuram sa imi revad colegii si profesorii. M-am imbracat frumos, m-am aranjat si ma agitam prin casa cu ultimele pregatiri. Am simtit niste dureri usoare dar nu le-am dat importanta, cu o noapte inainte nu prea dormisem din cauza stomacului deranjat, habar nu aveam … corpul meu deja se pregatea pentru marele eveniment.

Chiar inainte sa plec din casa mi-am dat seama ca acele dureri prea veneau la un interval regulat de timp si m-am apucat sa le cronometrez, erau la approx. 2, 3 minute. Fiindca nu erau prea dureroase si pentru ca eu stiam ca adevaratele contractii apar intai la intervale mai mari de timp, nu prea le-am dat importanta. Nu aveam nici un alt simptom. Totusi m-am gandit ca cel mai bine este sa imi iau cu mine bagajul de spital, mai ales ca era prima oara cand le simtem si eram la 30 de km de oras.

Pe drum durerile s-au intetit un pic, era clar prima oprire nu avea sa fie liceul meu ci spitalul pentru control. Nu m-am gandit nici o clipa ca nu voi ajunge la reuniunea cu colegii, chiar avem de gand sa ma duc cu contractii cu tot :)). Chiar daca nu am ajuns, tot am participat intr-un fel, se pare ca am fost vedeta serii, asta dupa ce s-a strigat catalogul si diriginta a intrebat ce mai face a lu’ Petri , dragele mele prietene au raspuns raspicat : NASTE!

La spital TNS-ul arata contractii destul de slabe, ”Mickey Mouse” mi-a spus asistenta, greul de abia de aici incepe. Eu eram destul de suparata fiindca de acum erau destul de agasante, veneau la acelasi interval ca si acasa. Dupa tuseu care arata dilatatie 0, m-am sfatuit cu doctorul care o inlocuia pe doamna doctor Musetescu, daca are rost sa ma internez, si el era de parere ca este prematur. Nici eu nu imi doream sa raman in spital de frica “cronometrului”. O data internata, lucrurile trebuie sa se desfasoare intr-un anumit ritm, altfel incep interventiile si eu nu imi doream sub nici o forma asa ceva. Asa ca i-am spus ca poate sa mearga linistit acasa.

Planul era sa ma plimb prin preajma spitalului, eventual sa mananc ceva … dar in curand durerile au devenit din ce in ce mai greu de suportat. Gata m-am hotarat fie ce-o fi ma internez!

Eu aveam cu totul alte asteptari de la perioada de travaliu. Imi imaginam cum sotul meu ma maseaza pe spate si imi sopteste cuvinte de incurajare dar surpriza! Nu suportam ideea de a ma atinge cineva in acel  moment si faptul ca el avea mai multe emotii decat mine imi dadea o stare de agitatie foarte neplacuta. TNS-ul arata in continuare contractii ”neconforme” asa ca l-am trimis pe dragul meu sot la cumparaturi, si l-am asigurat ca toata treaba o sa dureze.

A fost absolut perfect faptul ca am fost mai tot timpul singura si nu am fost deranjata. Nu pot sa zic ca am adormit dar nici nu eram 100% constienta. Atunci cand se deschidea usa si venea cate cineva fie sa puna TNS-ul sau sa ma consulte parca ma trezeam dintr-un vis.

M-am pus pe mingea de gimnastica, am luat perna in brate si mi-am cufundat capul in ea, astfel incat nici nu mai vedeam  lumina zilei, mi-am pus telefonul pe silentios fiindca deja curgeau mesajele de la colegii curiosi sa stie ce fac (Ce Dumnezeu isi imagineaza!!! imi ziceam) am dat drumul inregistrarilor cu Marie Mongan de la cursul de hypnobirthing si am inceput sa ma concentrez pe fiecare contractie si sa respir adanc . Au fost doar cateva contractii care mi s-au parut cu adevarat dureroase si am simtit cum imi pierd controlul. Imi faceam curaj si asteptam sa apara contractiile “adevarate”. La urmatorul TNS, aceeasi poveste, nu imi venea sa cred!

Deja se facuse ora 17:00, nu ca m-as fi uitat la ceas pana atunci, nu mi-a venit sa cred cat de repede a trecut timpul. A sosit medicul de garda pentru tuseu, am rugat ca acesta sa se faca pe pat si a fost de acord. Verdictul sub ochii increduli ai asistentei ? Dilatatie 7. Imi amintesc clar ce am spus atunci : Yes! Functioneaza! Cred ca s-au uitat la mine ca la o nebuna, dar nici ca imi pasa.

Am ramas din nou singura, s-au dus sa pregateasca sala de nastere si cada. Mi-am reluat pozitia, dar din acest moment au inceput contractiile sa fie mai dureroase, poate pentru ca acum constientizam ca intru in faza de tranzitie, …. asa e cand citesti prea multe. Am simtit nevoia sa vocalizez (gandindu-ma in urma imi este mila de mamicile din saloanele alaturate, nu cred ca te imbarbateaza sa auzi astfel de sunete ) fapt care m-a ajutat foarte mult, parca scadea intensitatea contractiilor.

Dupa  vreo ora a revenit asistenta sa ma conduca in sala de nasteri unde surpriza; nu mai era nimeni. Doctorul era inca plecat,  fusese sunat dar mai dura pana sa ajunga. Nici sotul meu nu ajunsese.

Corpul meu a inceput sa impinga… am anuntat-o pe asistenta care mi-a spus sa nu cumva sa imping. Cred ca m-am uitat urat la ea…. cum naiba sa nu impingi cand eu nu faceam nimic constient?  Corpul meu facea ce trebuia sa faca, orice efort de a ma opune imi provoca numai dureri. Din momentul acesta am inceput sa pierd controlul, m-a cuprins o frica irationala, pentru ca nu era doctorul meu cu mine, fiindca sotul meu intarzia, fiindca ma incercau niste senzatii pe care nu le mai avusesem pana atunci… Contractiile nu se deosebesc foarte mult de durerile menstruale, dar in expulzie te simti ca si cum corpul tau este posedat si desi durerile nu mai sunt asa de mari, lipsa de control iti da un sentiment de neliniste. (Ca sa nu spun panica, am citit undeva ca daca ti-e frica de mori, inseamna ca esti pe drumul cel bun – suna bine nu?)

Am intrat in apa si m-am mai linistit, sala a inceput sa se populeze cu asistente moase, a sosit si sotul meu care a fost trebuie sa spun foarte curajos, conventia era ca el sa nu vina in sala de nasteri dar s-a convins ca nu e chiar asa ca intr-un film horror . A sosit si doctorul intr-un final … toata lumea pe pozitii!

Cred ca in stadiul acesta m-am blocat un pic, deoarece a mai durat in jur de 2 ore pana am nascut. Apa a mai scazut din intensitatea contractiilor, eu tot incercam respiratia in „J” dar parea ca nu ma ajuta sa avansez. Ma simteam prinsa intre 2 lumi, imi era frica sa pasesc mai departe, moasa ma tot intreba de ce imi este frica, nu puteam sa ii raspund decat ca nu stiu. Ea insista sa imping cu mai multa forta, ideea nu ma incanta deloc, nu vroiam epiziotomie dar imi era la fel de groaza de ruptura. M-a convins intr-un final, argumentul fiind evident ca nu ii face bine bebelusei sa stea asa de mult in canalul de nastere.

Sacul amniotic nu se rupsese inca si pt ca nu avansam am decis intr-un final sa il rupa doctorul. De aici lururile s-au precipitat, cred ca am mai avut inca 2 sau 3 contractii puternice si s-a intamplat. Atat imi amintesc : eram super concentrata si incordata, impingeam cu toata forta si deodata m-am trezit cu un bot mic, umed si caldut pe piept. Pot sa zic ca nu am simtit nici o durere, nici presiune, pur si simplu a tasnit afara.

diana_c_1

Era asa de linistita, avea ochii inchisi si se misca incetisor. Nu imi venea sa cred ca s-a intamplat! Nu a plans din prima, dar nu imi faceam griji era rozulie si respira aproape insesizabil. Nu am cuvinte sa exprim ce am simtit in acel moment! Fericire maxima!

Dupa ce nu a mai pulsat cordonul, sotul meu l-a taiat si au luat-o pentru a o cantari si masura, iar pe mine de a ma pune pe masa pentru expulzia placentei. Mi-au dat-o din nou la piept si au incercat sa o ataseze la san, din pacate nu s-a intamplat (am avut ceva probleme la inceput cu alaptatul, dar am reusit sa trecem peste toate). Placenta a iesit fara nici un fel de interventie, am simtit contractii usoare care au scos-o singura afara.

diana_c_2

Nu as povesti urmatorul moment, fiinca nu sunt tocmai mandra de mine, dar in  vartejul emotional in care eram, sunt constienta ca nu am reactionat deloc rational, totusi este o lectie de invatat.

Daca povesti frumoase despre nastere am tot auzit, ei bine despre cusutul perineului „numai de bine”.

Doctorul m-a anuntat ca am o ruptura de gradul 3 si ca trebuie musai cusuta. Am picat ca din cer, eram de-o data furioasa pe moasa ca nu m-a lasat sa imping asa cum am vrut eu, pe doctor care nu mi-a stat alaturi ca sa imi explice ce s-ar fi putut face pentru a nu se ajunge aici, pe mine ca m-am lasat convinsa. Nu stiu de ce, dar o data cu nasterea am crezut ca s-a terminat cu toate procedurile medicale (tuseul si toate celelate proceduri nu au fost prea placute) In fine, plangeam cu hohote si le spuneam ca nu vreau sub nici o forma sa ma coasa, sa ma lase asa ca mie nu mai imi trebuie nimic. Evident asta nu era o optiune, asa ca dupa ce au incercat fara succes sa ma convinga, au adus artileria grea, adica pe sotul meu si i-am lasat cu greu sa faca ce era de facut. Pot sa zic ca nu m-a durut deloc (si recuperarea a fost nedureroasa in afara de un sentiment neplacut de presiune si durere surda) dar asta nu m-a impiedicat sa ma plang pe tot parcursul procedurii, doar nu degeaba facusem atata circ inainte.

Sincer admir rabdarea celor din sala, intr-un spital de stat m-ar fi pus instant la punct si nici nu cred ca as fi primit nici doza dubla de anestezic. Ii multumesc pe aceasta cale domnului doctor Giurgiu si echipei de la maternitatea EVA. Tragand linie patainia a fost una memorabila atat pentru mine cat si pt. doctorul care dupa 6 saptamani intalnindu-ne pe holurile spitalului inca ma stia pe nume, ceea ce nu este un lucru de neglijat, a fost singura data cand m-a cunoscut.

A fost totul perfect asa cum mi-am imaginat? Evident ca NU, dar asta nu inseamna ca este un lucru negativ. Ma simt foarte norocoasa si mandra ca am reusit ceea ce mi-am propus : o nastere naturala, nemedicalizata.

La putin timp dupa ce am nascut, amintirea dureilor si neplacerilor era estompata, nu mai conta nimic din ceea ce a fost ci doar ceea ce tocmai a inceput. Daca mi-ar fi cerut cineva in acel moment sa o iau de la capat, nu as fi ezitat nici un moment!

diana_c_4

Ca incurajare pentru viitoarele mamici, travaliul cu dureri si neplaceri, nasterea dureaza doar cateva ore, dar nimic nu te pregateste de ceea ce urmeaza, sentimentul coplesitor de responsabilitate pentru micul omulet care de abia a sosit pe lume. Totul paleste prin comparatie. Asa ca va urez curaj si nu va blocati gandurile la acest moment trecator. Trecator dar magic……magic  si de neuitat!

 

diana_c_3


Ma numesc Diana si am 29 de ani. Eram pana nu demult Manager de Proiect intr-o corporatie, acum singurul meu proiect se numeste Mara si este pe departe cel mai implinitor!

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

fifteen − one =