Nastere acasa, Nastere naturala, Nastere naturala nemedicalizata, Povesti despre nastere

Ma simt binecuvantata de cat de frumos s-a petrecut totul! [nastere naturala nemedicalizata]

Dupa mai bine de o luna de la nasterea unei noi minuni, am gasit, cu ea pe piept si surioara ei lipita de burta mea, imbratisandu-ne pe amandoua cand abia se crapa de ziua, timp sa redau scurta poveste a venirii pe lume a Lidiei, mezina noastra.

A ales singura cand sa apara in viata noastra si cum, de la conceptia (neplanificata) pana la data, modalitate si viteza. Da, nasterea ei e despre asteptare si viteza.

Nu o sa ma afund in detalii despre sarcina, de data aceasta a fost destul de obositoare si grea spre final avand insomnii foarte dese, dar toate astea m-au facut sa cunosc oameni pe care nu vreau sa ii scot vreodata din viata mea.

Dupa experienta nasterii Oliviei  (o nastere foarte rapida, intensa dar usoara, incetinita totusi de plecatul la spital si procedurile de acolo), am stiu in sufletul meu ca voi naste acasa acum. Mi-am dorit, insa nu am indraznit sa sper ca universul va lucra in asa fel incat sa reusesc chiar asa. Asa ca m-am pregatit: am cunoscut cea mai minunata moasa, femeie si mama din lumea asta, am avut piscina (visam sa nasc in apa desi mosica mi-a spus ca berbecuta asta … slabe sanse sa vrea sa se nasca in apa), am semnat un contract si cu clinica unde am nascut data trecuta si unde mi-a monitorizat sarcina o doamna doctor ce imi e foarte draga si careia nu ii pot reprosa nimic vreodata, dimpotriva.

Pentru ca se anunta din nou o bebelusa mare, pentru ca pe sora ei o nascusem la 39 sapt si 3 zile, pt ca devenise foarte greu, abia asteptam sa nasc si credeam cumva ca se va intampla pe la 38, max 39 saptamani. Cu ocazia asta, ii multumesc mosicii mele care m-a indurat si mi-a fost alaturi de fiecare data cand ma vaitam ca nu mai nasc odata si care, ca un fel de Nostradamus mi-a prezis exact data nasterii in functie de conceptie.

Sa trec la nastere deci … am ajuns cu pasi mici pana la 41 de saptamani de la data ultimei menstruatii. Am mers la somn fara nici macar acele contractii nedureroase care ma tot pacalisera in ultimele saptammani. Doar cu fetita cea mare in brate, pe sot il trimisesem in alta camera pentru ca eram toti raciti si el sforaie destul de tare in astfel de momente si voiam sa ma odihnesc. Vaaai ce griji imi faceam: cum voi respira eu in travaliu cu nasul congestionat?! Imi vine sa rad acum si aflati imediat de ce.

Am dormit pana la 3 dimineata cand m-am trezit de la galagia Oliviei care visase ceva mai agitat. Am mangaiat-o, a adormit la loc. Iar ma loveste insomnia, imi zic, iar nici o contractie. Ma duc la baie, imi verific cervixul (cum tot faceam de ceva zile in speranta ca vad vreo schimbare) …. dar nimic. Ma intorc in pat si ma straduiesc sa adorm la loc. La ora 4 inca nu adormisem dar, poc simt si aud acest poc in bazinul meu, apoi ceva fierbinte pe picior. Hopaaa s-au rupt membranele (inca ma amuz de acest poc). Ma ridic sa ma schimb, merg la baie si ma uit la ceas: 4 si 8 minute.

Mbon … sun mosica, ma anunta ca vine indata, ma intreaba de contractii, raspund negativ … parca ceva asa foarte light dar nu cred. Imi spun ca probabil va mai dura pana nasc, daca tot difera asa mult de prima sarcina. Vreau sa imi dau jos pijamaua uda si simt o contractie … dar serioasa. Ii scriu mosicii. Reusesc sa ma dezbrac, il sun pe sot sa punem planul de nastere in aplicare (sa umfle bazinul, sa imi pregateasca uleiurile esentiale), insa nu aude telefonul, probabil doarme tun. Ma gandeam cu ce sa ma imbrac si bum alta contractie extrem de intensa. O chem pe mama si ii spun sa il trezeaca pe sot si sa stea ea cu fetita. Pun mana din nou in vagin si constat ca sunt dilatata complet sau asa imi pare mie. Anunt moasa. A 3-a contractie ma prinde pe toaleta cu moasa la telefon (cred ca a albit putin cu mine) pe care o intrebam ce fac, ea mi-a zis :”esti in stare sa nasti?” cu sotul care abia intrase in baie … reusesc la indemnul ei sa cobor de pe toaleta, sotul primea indicatii despre cum sa ma ajute sa o fac, eu strig aproape ca mie imi vine sa imping in timp ce imi atingeam perineul bombat deja de capul Lidiei. Parca nu ma auzea mosica, explica in continuare ceva, sotul ii spune scurt: chiar ii vine sa impinga! Ea zice: nu impinge! Eu incerc sa nu o fac. Ar fi chiar culmea ma gandeam?! Cum sa iasa acum?! Si asa nu am facut nimic (doar cumva parca imi venea sa rad ca imi rasunau in minte vorbele Dittei cand ne explica la curs ca epiziotomia nu e necesara, deoarece bebelusul maseaza cu capul sau in coborare tesuturile, le inmoaie si amorteste si se pot naste bebeii perfect fara aceasta procedura. Ma intrebam unde e masajul meu :)) si tot nefacand nimic s-a nascut capul. Asistat prin telefon sa ia cel mai apropiat prosop, sotul, trezit de vreo 3-4 minute isi prinde fetita perfecta in brate.

E ora 4:28 si primesc prima poza cu ea in brate. Dupa 20 min, 3 contractii si multe fire albe probabil la persoana din spatele telefonului. E de prisos sa incerc sa redau cata bucurie, fericire, uimire si mai ales IUBIRE mi-a inundat corpul, mintea, inima atunci. M-am simtit una cu ea, cu el, si parca noi eram centrul universului. Lidia se uita la mine in timp ce bea primul lapte din sanul meu, cu pielea fierbinte si moale lipita de a mea, perfect atasata din prima clipa, de parca ne cunosteam dintotdeauna si ne bucuram de revedere.  Totul era perfect in coltul nostru de rai, rezemata de caloriferul din baie,de langa vasul de toaleta. Fetita cea mare nu a auzit nimic, s-a trezit abia cand am nascut placenta si tocmai ajunsese mosica la noi. Si-a iubit surioara de cum a vazut-o, a primit explicatii live despre placenta si cordonul ombilical ce a fost taiat de tati dupa vrei 3 ore. S-a simtit implicata desi nu a asistat la nasterea surioarei cum isi dorea si a primit totul foarte natural. Dupa reparatiile mosicii (nu am scapat de rupturi la viteza si dimensiunile domnisoarei, dar culmea, ruptura a pornit de la cicatricea vechii epiziotomii) ne-am mutat in dormitorul nostru si am cantarit norisorul de bucurie. 4770 g am vazut pe cantar, 54 de centimetri. Glumesc cu sotul ca facem copilasi tot mai mari si tot mai rapid. E perfecta, totul a fost, desi nu a fost nimic din ce am planificat noi.

Multi cunoscuti ne intreaba cum de am fost in stare sau ne felicita pentru curaj insa … sincer nu am avut de ales (cu asa travaliu scurt, nasterea a fost iminenta) si cred ca orice mama, cu puterea ce o primeste la nastere este capabila sa isi nasca puiul si ar fi reusit in locul meu. Corpul singur a facut tot, nici macar nu am ajutat. M-am abandonat procesului si el a curs.

Nu indemn pe nimeni sa nasca acasa neasistat, nici macar eu nu imi doream, dar asa a fost sa fie si ma simt binecuvantata de cat de frumos s-a petrecut totul si ca amandoua am fost sanatoase.

Treceti prin acest proces, femei, e de neegalat sentimentul.  Durerea, extazul, abandonul, neputinta de a controla, fericirea, rabdarea, puterea, instinctul si mirosul nasterii formeaza pentru mine ceva divin, suprem, nu seamana cu nimic in lumea asta. Inca nu imi vine sa cred ca am dat viata acestor minuni.

Le multumesc persoanelor care m-au ajutat si sustinut in drumul asta: mamei, sotului, mosicii, Dittei (nu ratati cursurile ei), fetelor mele ce ma invata atatea de cand erau in burtica.

 


Eu sunt Inginer telecom, mamica a 2 minuni de fetite ce  ma ajuta sa cresc si sa invat in fiecare zi ceva nou. 
Iubesc sanatatea,tot ce este natural si firesc.

1 Comment

  1. Andreea

    Exact așa visez să fie a doua naștere. Prima a fost rapida, dar cu ruptura mare și reacție la fire. Problema e că nu am inca un plan B, nu am vb cu nicio moașă, iar în orășelul meu e o singura doctoriță, foarte drăguță dar produse cezariana. Dar acum pot visa la o naștere ca asta….

Leave a Reply

Required fields are marked*

13 − two =