Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

M-am pregatit pentru cezariana, dar am nascut natural! [nastere naturala]

Urmatoarea poveste participa la giveaway cu numarul 49. Sabi a nascut natural desi toata sarcina s-a pregatit psihic pentru cezariana. Lipsa medicului care i-a urmarit sarcina i-a dat libertatea sa isi asculte instinctul si sa aleaga nasterea naturala. Iti multumesc Sabi pentru povestea ta!

Ce poate fi mai frumos, mai emotionant si mai dramatic decat nasterea unui copil? Privind in urma la momentul nasterii fetitei mele,  simt cum ma coplesesc din nou emotiile…  A trecut aproape un an, dar evenimentele imi sunt inca proaspete in minte, atat cele care mi-au umplut sufletul de bucurie, cat si cele mai putin fericite, care mi-au umbrit bucuria si m-au revoltat.

Miercuri, pe 15 noiembrie, am facut penultimul control si ecografie.  Aveam 36 saptamani si totul parea ok. Doctorul meu, care urma sa plece din Constanta pana luni, m-a asigurat ca sarcina evolueaza normal si ca totul este in grafic, deci nu existau sanse sa nasc in weekend. Am plecat acasa linistita, urmand sa ne intalnim din nou marti, pentru a stabilii ultimele detalii  (eu avand o miopie de -4 si 35 ani, urma sa fac  cezariana, asa cum imi fusese recomandat), nestiind insa ca Yasmin avea alte planuri.

Weekendul se anunta frumos si relaxant, pana sambata spre miezul noptii, cand o senzatie ciudata m-a trezit din somn. M-am uitat la sotul meu care nu dormea inca si i-am spus razand ca am facut pipi pe mine. Mi se rupsese apa. Stiam ca este prea devreme sa nasc, dar iata ca se intampla … Am pus imediat mana pe telefon si mi-am sunat doctorul. Nu mi-a raspuns.  Emotionati si putin speriati, ne-am luat bagajelul , ne-am urcat in masina si am plecat rapid spre Medgidia  care se afla la 40km. Doctorul meu ma asigurase ca, in caz de urgenta, va veni de la Bucuresti la Medgidia in doua ore. Pe drum l-am mai sunat de 4 ori. Niciun raspuns. In final i-am trimis un mesaj.

Imediat ce am ajuns la spital m-au preluat doua asistente. A urmat o experienta oribila …  Una dintre asistente, mai mica si indesata, m-a urcat pe masa pentru control. Dupa ce “si-a dat toata silinta”  am auzit-o strigandu-i celeilalte asistente: “vino tu, draga, si vezi, ca eu nu ajung, ca am degetele mici. Imi venea sa mor si de durere si de ciuda.

Mi-au luat sange, mi-au montat o branula si mi-au facut fisa de internare, dupa care m-au dus in salonul de nasteri unde am ramas singura pana la 7 dimineata, cand s-a schimbat tura. In tot acest timp asistenta a venit o singura data sa verifice cum ma simt. In schimb, pe la ora 4 dr. meu mi-a trimis un mesaj in care imi sugera sa stau linistita ca sunt pe maini bune. Serios? Ale cui???

Pe la ora 7 au venit o asistenta si o moasa, ambele fete tinere si dragute, care mi-au mai facut un control. S-au mirat ca cele dinainte nu mi-au luat tensiunea si nu mi-au facut masuratorile de greutate. Moasa si asistenta au continuat sa ne verifice periodic atat pe mine cat si pe bebe. Inca nu incepusera contractiile.

In jurul orei 10, a venit o alta asistenta si m-a intrebat cum vreau sa nasc: cezariana sau natural, asta in conditiile in care declarasem la internare ca doresc sa nasc prin cezariana, asa cum imi fusese recomandat si asa cum fusesem pregatita psihic pe toata perioada sarcinii. In momentul acela insa, dupa atatea ore de asteptare si stres, si in lipsa doctorului meu in care aveam incredere, am decis sa nasc natural. Moasa si asistenta m-au laudat si m-au incurajat.

Mi-au pus o perfuzie in care mi-au introdus o substanta pentru a-mi declansa contractile. Trecusera aproape 12 ore de cand pierdusem apa dar contractile intarziau sa apara. Dupa putin timp a inceput “distractia”. Primele contractii au aparut la intervale mari si neregulate, astfel incat intre ele am reusit sa atipesc.

A inceput apoi sa-mi fie frig, atat de frig incat cu doua paturi pe mine continuam sa tremur de se zgaltaia patul. In sala de nasteri eram doar eu si moasa. Moasa a stat cu mine aproape tot timpul si m-a invatat cum sa respir si sa monitorizez contractiile. In sala alaturata era o fata foarte tanara care era in travaliu avansat si urla, efectiv urla : ”ajutati-ma ca nu mai pot!” In acel moment recunosc ca m-am speriat.

Imediat au inceput contractiile mai dese si tot mai dureroase. Eram foarte obosita si nedormita de mai bine de 24 ore. La un moment dat am auzit-o pe moasa, care nu a plecat de langa mine, spunand: “hai, sus pe masa ca nasti.” Credeam ca asta a fost tot si ca in urmatoarele minute imi voi tine fetita in brate.  Dar n-a fost asa…

Imi simteam gura uscata si imi era foarte sete – cred ca am baut 4 litri de apa cat timp am stat pe masa. Nu am facut epidurala si am continuat sa suport contractile care ma epuizau.  Imi tot spuneau “impinge, impinge” si impingeam dar se pare ca nu era suficient. La un moment dat, asistenta s-a urcat pe burta mea si “m-a ajutat” sa imping.                                                                                                                                    

La ora 15.55 a venit pe lume mogaldeata mea cu ochi migdalati – Yasmin.   Am auzit-o scancind incet si asteptam cu nerabdare sa o vad, sa ma asigur ca e bine si nu are nimic in plus sau in minus. Mi-au aratat-o foarte putin si au plecat cu ea. Sotului si fratelui meu, care statusera lipiti de usa salii de nasteri,  le-au aratat-o din usa doar pentru cateva secunde.  Doctorita de garda a privit tot spectacolul din usa. A vazut ca nu sunt probleme si a plecat.  A revenit dupa un timp pentru a ma chiureta pentru ca placenta refuza sa se desprinda.  M-a durut teribil.  Sotul meu, care era in continuare lipit de usa, mi-a spus ca atunci am tipat cel mai tare.

Abia asteptam sa-mi vad fetita. Mi-au permis sa merg la ea abia pe la ora 8. Fiindca s-a nascut prematur au tinut-o o noapte la oxigen si pentru ca a stat foarte mult fara lichid amniotic, i-au administrat 4 zile antibiotic. Noaptea in care nu am putut sa o vad a fost cea mai lunga noapte. A doua zi, la 5 dimineata dimineata  eram la sectia de nenonatologie si imi ceream fetita. Mi-au zis sa vin la 6 ca atunci ne aduc copiii la alaptat. Eram vreo 12-15 mame care stateam intr-o camera de 15-20 mp care asteptam sa ni se aduca copiii la alaptat. Spitalul in acea perioada era si in renovare.  Se lucra pe holuri.

Abia a doua zi la ora 14 am putut sa stau cu fetita mea. Nu imi mai dezlipeam ochii de la ea, o mogaldeata mica, minunea mea! Nu stiam ce sa fac, dormea. Am luat-o cu mine in pat si continuam sa o privesc fascinata.  Atunci a aparut o dr. si mi-a spus pe un ton agresiv ca sunt nebuna si  sa pun copilul la loc in patut.

sabi-omer-2

Am stat 5 zile in spital, intr-o rezerva in care nu curgea apa calda si nu vreau sa-mi mai amintesc cat de greu si cate artificii a trebuit sa improvizez pentru a-mi asigura o igiena personala decenta. Abia asteptam sa ajung acasa, sa fim numai noi 3.

Nu ma asteptam ca asistentele sa aiba o atitudine atat de ostila. Se comportau de parca trebuia sa stii totul dinainte. Nu-si explicau cum e posibil sa nu stii sa alaptezi, sa nu stii sa infesi copilul cu scutecele de carpa,  si mai ales cum sa-ti permiti sa le intrebi pe ele, care aveau cu totul alte lucruri de facut. Ce treaba aveau, nimeni nu stie. In perioada cat am stat in spital s-au nascut putini copii, saloanele erau goale, rezervele la fel.  Mamicile care nascusera inaintea mea se externasera.

In cea de-a doua noapte mi se angorjasera sanii si stiam ca trebuie sa merg sa ma mulga o asistenta, ca eu nu reuseam. Am umblat pe holurile spitalului cautand o asistenta, din ora in ora, toata noaptea. Nu am gasit pe nimeni. Ziceai ca sunt intr-un film de groaza. Sectia era pustie.

Mentionez ca am mers sa nasc la Medgidia, pt ca am prietene care au nascut tot acolo in urma cu 2-3 ani . Este spital UNICEF, pro-alaptare, baby firendly. Toate acestea insa sunt doar cu numele, sau poate au fost reale candva dar au ramas amintiri. Personalul de acolo lasa de dorit.

Singurul lapte praf pe care l-a baut fetita mea a fost in maternitate. Cam asta este povestea noastra. Fetita a avut 3,200 la nastere,  51 cm si a primit scor Apgar 8.

Aaa… si sa nu uit, dr. meu, desi a fost luni in spital (eu nascusem duminica) a venit abia marti la controlul de rutina, sa ma vada si atat. Parca nici nu as fi fost pacienta lui 9 luni de zile. Iar la control m-a intrebat senin daca m-au taiat la burta. Inca nu aflase ca nascusem natural.                         

Acum Yasmin face in noiembrie 1 an, are 8 dintisori, mananca san in continuare, facem co-sleeping, o purtam in mei-tai si ne intelegem de minune. Eu m-am intors la job part-time, timp in care sta cu mama mea. Ea este micuta noastra minune si ne face sa ne simtim o familei implinita, completa … sau aproape completa. Daca ma gandesc bine cred ca ne mai lipseste ceva – un fratior pentru Yasmin.

sabi-omer-1
Sunt economista, am 36 ani, sunt impreuna cu iubitul meu de 20 ani, nu suntem casatoriti legal, dar asta nu ne-a impiedicat sa avem un copil si sa ni-l dorim pe urmatorul. Initial, am avut ceva impiedimente din partea parintilor nostri, eu fiind musulmanca, el roman. De cand suntem trei, viata noastra s-a schimbat.

 

 

 

4 Comments

  1. Lizi

    O poveste emotionanta cu happy end. Sa va traiasca fetita, sa va bucurati de ea si sa va dea Domnul si un fratior pentru Yasmine!

  2. Roxana Ilasoaia

    Ma bucur citesc povesti cu mamici care isi asculta instictul, si ajung sa nasca natural. Felicitari!

  3. raluca

    buna! te rog frumos, imipoti spue ce medic te-a montorizat toata sacina la Medgiddia? Si eu nas acolo si m-ar interesa un pic detalii. Sunt un pic speriata de tot ce am citit si as vrea daca ai un pic de timp libeer sa imi spui intr-un e-mail despre ce medic este vorba in povestea ta si ce ma sfatuiesti ca pacienta a maternitatii Medgidia. Multumesc. Doamne ajuta!

    1. sabi omer

      Buna

      Da-mi o adresa de mail sau id de messenger.

Leave a Reply

Required fields are marked*

3 × 4 =