Nastere acasa, Nastere naturala, Nastere naturala nemedicalizata, Povesti despre nastere

Despre ghemul meu de lumina [nastere naturala nemedicalizata]

Ma bucur de fiecare data cand dau de o mamica care are curajul sa faca publica o farama din intimitatea ei, si anume povestea nasterii ei, pentru a inspira din ce in ce mai multe femei sa devina responsabile pentru nasterea lor si sa aiba parte de experiente frumoase. Tin sa le multumesc din nou tuturor mamicilor care si-au publicat povestea pe www.nasteridepoveste.ro. Eu personal am invatat multe de la voi si cu siguranta nu sunt singura!

Adriana a decis sa nasca al doilea copil in intimitatea propriei case. A avut incredere in ea si s-a simtit mereu conectata cu bebelusul. A gandit pozitiv si totul s-a desfasurat exact asa cum vizualizase aceste momente in urma cu cateva luni. Rezultatul? A avut parte de o nastere blanda, calma si frumoasa asa cum merita sa aiba orice viitoare mamica. Iti multumesc Adriana pentru povestea ta!

Sunt mama pentru a doua oara. Am nascut in apa ambele dati dar nasterile n-ar fi putut fi mai diferite intre ele. Al doilea copil m-a trimis la Brasov, sa o cunosc pe Ditta si pe minunatele ei prietene si ajutoare intr-ale schimbatului vietilor oamenilor. M-am intors acasa alt om, am revenit la Brasov si acasa am ajuns inca si mai schimbata. De-atunci o tin tot asa si mi-e clar ca e un proces ce va tine toata viata.

Nu am cuvinte sa le multumesc Dittei, Aurei si Andreei. Dar cred ca toata iubirea, recunostinta si aprecierea mea ajung la ele pe alte cai – aceleasi prin care au curs catre mine toate cele ce mi-au deschis mintea dar mai ales sufletul catre o lume noua.

Aura mea s-a nascut vinerea trecuta dimineata devreme in casa ei, in piscina de la Ditta. Alaturi de noi au fost tatal si fratele ei si bineinteles Andreea. Cand la unul dintre cursuri Ditta ne-a pus sa ne imaginam nasterea asa cum va avea loc, am vazut atunci exact ce avea sa se intample luni mai tarziu, cu tot cu piscina albastra! Am avut incredere in mine, in ce simt, in corpul si in bebelusul meu, si increderea mi-a fost rasplatita cu trei zile magice.

Lucrurile au inceput sa se intample de luni. Am fost la medicul de familie pentru concediul de sarcina si am intrebat-o pe draguta asistenta ce mi-l completa ce parere ar avea dna doctor daca as chema-o acasa pentru constatarea nasterii. S-a uitat cam lung la mine si mi-a zis ca sunt a treia pacienta care intreaba de asta. Mi-a spus ca celorlalte doua le-a refuzat constatarea nasterii si le-a sfatuit sa mearga la maternitate daca nasc acasa.

La cateva minute dupa ce-am iesit din cabinet m-a sunat Andreea sa-mi spuna ca mi-a gasit medic de familie dispus sa ma ajute!  (Ce ingeri buni am in jurul meu si cat sunt de grijulii cu mine…) L-am sunat si m-am programat miercuri dupa-masa. Mai repede nu se putea. Eram deja la termen (nu ca as fi dat prea multi bani pe el) si ma-ntrebam daca mai apuc ziua de miercuri in aceeasi formula 2 in 1. Am vorbit cu bebe si i-am spus ca as fi tare incantata daca ar mai astepta. Apoi m-am razgandit si i-am spus sa vina cand vrea, ca n-are nicio importanta daca mai ajung sau nu la doctor (pana la urma am ajuns si am plecat de acolo cu promisiunea ca vine sa constate nasterea, ceea ce a si facut).

Marti i-am ascultat Andreei sfatul si am sunat-o pe Aura … balsam pentru suflet, nu pot spune mai mult. Am vorbit cu amandoua in acea seara. Incercam sa ne dam seama cand vrea sa vina bebe. Andreea era la alta nastere in Cluj deci n-ar fi putut sa plece prea curand catre mine. M-am trezit deodata sigura pe mine ca nu nasc la noapte si nu nasc nici maine. Si cred ca in sfarsit am inteles ce ne povestea Ditta la curs, cum a stiut sa ii spuna sotului ca maine va naste. Nici n-am apucat sa ma bucur de nou dobandita mea siguranta, ca ma anunta Andreea de mamica ei care si nascuse! 

Ziua urmatoare, miercuri seara, Andreea a ajuns la noi. Noaptea in jur de ora 3 au inceput contractii mai serioase. Aura a asteptat-o si apoi s-a pus incet incet pe treaba. N-am putut dormi pana spre dimineata dar n-am simtit nevoia sa trezesc toata casa pentru asta. M-am bucurat impreuna cu bebe de ce ni se intampla. Joi am fost la plimbare, in parc, la piata, Andreea s-a intalnit cu mamicile ei. Ea mi-a transmis ca Aurei nu ii convine o nastere ziua si ca prefera sa astepte noaptea urmatoare, de asta am fost asa ‘imprastiati’ cu totii, pana spre seara cand ne-am reunit acasa.

Toata ziua am avut contractii si mi se parea grozav sa pot sa ma misc cu atata libertate si calm, sa fiu atat de linistita si sa ma pot bucura de fiecare moment. Puiul meu a fost atat de atent si grijuliu cu mine, pana la cele mai mici detalii – cum ar fi ca imi doream ca Andreea sa stea cu noi cel putin o zi sau doua inainte de nastere. Seara oamenii s-au dus la culcare, mi s-a spus sa fac la fel. Nu-mi venea. Simteam, stiam.

La vreo jumatate de ora dupa ce am ramas singura, pe la 11:30 seara au navalit. Regulate. Frumoase. Le-am cronometrat 30 de minute ca sa fiu sigura ca nu doar mi se pare ca e atat de aproape momentul. Apoi m-am bagat in pat, ma simteam obosita. Dar n-a fost chip sa dorm. Au devenit mai rare dar si mai intense. Cred c-am stat vreo ora intinsa si apoi am dat trezirea. Sa fi fost 1:30 vineri dimineata.

Oamenii s-au pus pe umplut piscina iar eu m-am instalat frumos pe wc. Intinsa aveam prea putine contractii si nu eram multumita de cum le tolerez (Andreea a spus ca e din cauza ca imi lipseste controlul… sigur avea dreptate) dar pe wc a fost grozav! Eram atat de fericita si ma simteam de parca pluteam pe nori. Asteptam cu nerabdare fiecare contractie ce ma aducea mai aproape de puiul meu. Si in permanenta m-am simtit protejata, in siguranta, inconjurata de energii pozitive. Le simteam pe Aura (nu cea din burta, cealalta Aura ‘a mea’), pe Ditta, simteam Ingerii cum ma tin de maini si au grija de bebe si de mine. Andreea intra din cand in cand la mine, ca altfel m-as fi gandit si la ea.  

Am intrat in apa candva dupa 2, sa fi fost 2:30 sau 3 n-as putea sa zic, oricum nu conteaza. A trecut o vreme in care corpul s-a acomodat cu apa, apoi au revenit si contractiile. Nu mi-a placut cu spatele sprijinit de margine (probabil lipsa controlului din nou) asa ca am trecut cu bratele si capul sprijinite de margine, in genunchi. (Am numai cuvinte de lauda pentru bazinul de nastere, moale, incapator, confortabil, minunat!)

Experienta finalului de travaliu a fost intensa … cand am avut chef de glume cu mine insami mi-am zis in sinea mea – candva intre doua contractii – ca inteleg de ce aleg femeile sa faca cezariana, iar alta data ca e bine ca nu mai pot sa ma razgandesc acum si ca ‘trebuie’ sa merg tot inainte.  Si o data i-am marturisit Andreei: ‘E greu… am voie sa zic ca e greu?’. In rest nu m-am vaitat, aveam tot ce imi dorisem.

N-am facut mare lucru. Bebelusul si corpul meu au facut totul, eu aveam de facut doar sa nu ma impotrivesc firii, firescului, miracolului nasterii. Cred ca mi-a reusit destul de bine partea mea de treaba. M-a uimit cum poate corpul femeii sa nasca un copil! Eu n-am impins deloc, vorbesc de eul meu constient. I-am lasat corpului controlul nasterii si am fost extrem de surprinsa de cat de bine e programat corpul femeii sa nasca un copil daca nimeni nu se baga. E o senzatie pe care nu stiu cum sa o descriu… trebuie traita!

Sunt foarte recunoscatoare ca am avut experienta asta, pe langa cea a impinsului dirijat de la prima nastere – si pentru aceea sunt la fel de recunoscatoare, desi mi-a luat cam doi ani sa inteleg asta.
In ultima faza a travaliului Andreea mi-a masat/apasat partea de jos a spatelui, iar tatal si-a sacrificat incheieturile degetelor pentru ca eu aveam nevoie sa strang carne de om in maini nu manerele piscinei, mai exact carnea lui.

Am auzit un poc si in prima faza am crezut ca am pocnit eu! Nu, nu glumesc, aveam un perineu cicatricial amintire de la prima nastere. De fapt erau membranele care atunci se rupsesera, chiar inainte sa iasa capul.

Mi-am mangaiat copilasul pe crestet, cand asta era tot ce se aratase lumii de afara si apoi i-am pipait tot capsorul. Imi dau lacrimile de emotie cand mi-amintesc parul fin printre degete, rasfirat de apa. S-a intors si la urmatoarea contractie i-au iesit umerii … si ea cu totul. Am vazut-o in apa (nu stiam sigur ca e fetita, desi asta se banuia), am luat-o in maini – eu in mainile mele  si am scos-o incet afara. Venise! La 4:30. Era fetita.

Si avea cordonul in jurul gatului. O data. Nu m-am speriat. Andreea era acolo sa aiba grija de noi si n-as fi putut avea mai multa incredere in ea. A masat-o incetisor pe spate, Aura a plans, a mai masat-o, a mai plans, apoi incet-incet s-au curatat si caile respiratorii. A pus-o sa inoate putin, ca in poza si s-a vazut ca ii place. 

adriana_op_2

Baiatul meu care dormea in camera alaturata s-a trezit chiar cand voiam sa il trezim – eram in expulzie – si l-am auzit cum intreba pe un ton plangacios-speriat (dragul de el) unde-i mama si de ce face mama asa sau ce zice mama. Tatal lui a mers sa il ia si asa a vazut-o pe surioara lui cum iese din apa.

Si restul a mers bine: fara hemoragie, placenta iesita intreaga si repede, Aura cu tzitzi in gura, la mama ei pe piept. Fratele cel mare gravitand curios in jurul nostru. 

S-a lasat cu o mica ruptura de perineu, inevitabila as zice in cazul meu, oricum era ultima dintre grijile mele. S-a rezolvat de atunci, tot acasa! A venit doctorul la mine, a avut Aura mica grija si de asta.

Imi amintesc imaginea trandafirului cu crestetul lui bebe – mi-a defilat prin fata ochilor inainte de expulzie. La fel, mai devreme vizualizam panglicile de satin ale uterului, imi imaginam muschii cum lucreaza impreuna. Respiratia pe valuri n-am repetat-o cu destula consecventa in sarcina si de asta nu mi-am insusit-o ‘ca la carte’, am preferat sa respir cat mai profund si de cate ori simteam nevoia la o contractie, avand grija sa am gura si mainile relaxate. In sarcina am citit foarte des afirmatiile pozitive pentru nastere, am crezut in ele si stiu sigur ca m-au ajutat. 

Andreea – nepretuita! Daca as mai naste o data tot pe ea as vrea-o langa mine.

Cred ca pentru mine cursul de HypnoBirthing al Dittei a insemnat si altceva decat tot ce ne-a invatat minunata profesoara . Vreau sa zic ca simt ca a fost de mai mare importanta sa cunosc anumiti oameni, prin care sa ma deschid la viata. Am fost singura la curs, nu s-a putut altfel, si nu am incercat apoi sa ii recreez tatalui atmosfera de acolo (nici n-as fi avut cum!) sau sa il fac sa repete cu mine relaxari si altele. Asa ca pe astea nu le-am facut deloc dupa curs. Asa a fost sa fie pentru mine.

Aura e copilul perfect. Cum sunt toti copiii. Nu stie ce inseamna separarea de mama. Doarme cu mine, pe mine, langa mine. Eu spal vase, fac paine si gatesc cu ea legata. Il imbrac si-l pun pe cel mare pe wc tot cu ea legata de mine , ii strang jucariile la fel. Intind haine, pun haine la spalat, si n-as vrea sa ma laud la nesfarsit cu toate chestiile banale ce le facem noi doua impreuna.

Aura ca Aura dar mie nu-mi vine sa ma dezlipesc de ea! 

adriana_op_3
Adriana este din Timisoara. Are 31 de ani si este mama a doi copii. Si-a dorit o nastere naturala acasa de la primul copil dar nu a fost sa fie atunci. A fost insa momentul bun doi ani si doua luni mai tarziu. Momentan sta acasa cu copii ei, care sunt cei mai importanti, iar cresterea lor e jobul ei fulltime 24/7. II creste in spiritul attachment parenting-ului, cu ale carui principii se identifica inca dinainte de a auzi de AP. Adriana spune: “Nu e treaba usoara sa fii parinte, mai ales unul constient, informat, responsabil si nu in ultimul rand unul capabil sa isi recunoasca greselile cand e cazul si sa isi schimbe atitudinea sau chiar mentalitatea pentru binele copiilor sai. Cu iubirea e simplu, parintii isi iubesc (muuuult) copiii – e un dat, doar ca nu e destul.”

 

3 Comments

  1. Felicitari pentru nastere si sa fiti sanatosi!

    Adriana vreau sa te intreb ce te-a determinat sa nasti acasa? Ai avut o experienta neplacuta la prima nastere?

  2. Adriana

    Andreea, dupa ce am ramas insarcinata prima data am inceput sa citesc. Despre tot ce imi pica in mana – nu stiam nimic despre copii, cum se cresc, ce trebuie sa faci ca si parinte. Si am aflat atunci ca lucrurile nu sunt chiar asa cum par, ca sistemul medical lucreaza in interesul ‘propriu’ nu interesul gravidei, ca in tari mult in fata noastra nu exista anumite practici care la noi sunt uzuale chiar si intr-o sarcina fara riscuri si multe multe altele.
    Pentru mine e foarte simplu, am citit lucrul asta in alte parti si e cat se poate de adevarat: daca nu esti bolnav de ce sa te duci la spital? O femeie gravida nu e o femeie bolnava – vorbesc de o sarcina normala, fara riscuri.
    Stiu ca toata lumea vorbeste despre si se gandeste numai la riscuri. Eu cred ca fiecare gand declanseaza o reactie in corpul nostru. Cat am fost insarcinata a doua oara nu imi amintesc sa ma fi gandit o data macar: oai dar oare ce-o sa fie daca… ? Si ca sa imi reuseasca lucrul asta am evitat cu succes vizitele ‘obligatorii’ la medic. Am fost la doua controale toata sarcina si mi-a fost foarte bine asa. Din nou: daca nu sunt bolnava de ce sa merg la medic? Nu e inconstienta, desi pentru multi poate sa para. Dar nu simt nevoia sa ma justific in fata nimanui. Am sa spun doar ca stiu cu toata fiinta mea ca am facut cel mai bun lucru posibil pentru fiica mea si pentru mine.
    Eu nu vreau sa conving pe nimeni ca ASA e bine, ca asa e corect sau ca nasterea acasa e pentru oricine. Asa a fost bine pentru mine, a fost perfect si asta-i tot.
    Fiecare e responsabil pentru deciziile pe care le ia.
    Si inca ceva: nu ma consider curajoasa pentru ca am nascut acasa. Deloc. E chiar pe dos, ar fi trebuit sa fiu foarte curajoasa ca sa merg la spital pentru nastere. Dar n-am fost. 🙂

    1. Sunt de acord cu tine Adriana. Si eu cred ca gandurile ne afecteaza fizic si ca fricile noastre atrag situatii neplacute in viata noastra. Iar atunci cand simtim liniste in suflet in legatura cu o decizie inseamna ca suntem pe drumul cel bun. Te inteleg cand spui ca ai stiut cu toata fiinta ta ca ai facut cel mai bun lucru posibil. Am simtit si eu asta o data, in alt context. Si imi doresc sa simt din ce in ce mai des acest lucru, intr-o vreme in care exista informatii contradictorii pentru mai toate deciziile pe care trebuie sa le luam.

      Multumesc pentru inspiratie! 🙂

Leave a Reply

Required fields are marked*

seventeen + two =