Nastere naturala, Povesti inscrise la giveaway

De fapt barbatii au fost dezavantajati pana la urma [nastere naturala]

Povestea Alinei participa la giveaway cu numarul 45. In ciuda recomandarilor celor apropiati, Alina s-a pregatit pentru o nastere naturala si astfel a reusit sa aiba parte de o experienta placuta intr-o maternitate privata! Cu mici exceptii, Alina a avut nasterea pe care a visat-o. Iti multumesc Alina pentru povestea ta!
 
Ma bucur mult ca exista site-ul tau; de fapt, daca nu ar fi existat, ar fi trebuit facut! Din pacate nu l-am descoperit inainte de nastere, dar nu-i tarziu nici acum, mai ales pentru prietenele mele. Inainte sa nasc am incercat sa ma informez cat mai mult si cred ca asta m-a ajutat foarte mult sa am parte de nasterea visata. Si acum povestea:
 
Am stiut de dinainte sa raman insarcinata ca vreau sa nasc natural; asta in ciuda sfaturilor mamei mele, care a avut parte de doua nasteri naturale traumatizante. Chiar si majoritatea prietenelor m-au sfatuit sa aleg cezariana si aproape fara exceptie imi ziceau: “esti curajoasa” cand le ziceam ca as vrea sa nasc natural, ceea ce mi se parea – si inca mi se pare – ciudat, fiindca mi se pare natural sa nasti vaginal si sa apelezi la operatie numai daca sunt probleme. Insa, avand in vedere ca sunt o iubitoare a nuantelor de gri, refuz sa vad lucrurile in alb si negru, asa ca respect decizia fiecarei mamici, care stie cel mai bine ce e mai bine pentru puiul ei …
 
Oricum, m-am pregatit pentru nastere mai ceva decat ca pentru un examen. Am incercat sa culeg informatii de peste tot si am urmarit cursurile Lamaze ale lui Sheri Bayles, Laugh and Learn About Childbirth care mi-au fost de ajutor, desi nu am folosit decat prima dintre cele 3 tehnici de respiratie din timpul travaliului.  A fost nasterea naturala fara epidurala pe care am visat-o – daca lasam la o parte epiziotomia – si la care nici nu indrazneam sa sper, fiindca traiam cu teama ca sigur se va intampla ceva si voi ajunge tot la cezariana, gand cu care m-am consolat fiindca pana la urma cel mai important pentru mine era ca puiutul meu sa fie sanatos.
 
 
Insa stiam ca in functie de cum va decurge nasterea lui Alex ma voi decide daca voi mai avea si alti copii. Din pacate, cunosc multe familii care s-au limitat la un singur copil din cauza unei nasteri traumatizante si de aceea speram sa nu mi se intample acelasi lucru…
 
 
 
 

Intr-o luni, dupa fix 41 de saptamani, o lingura de ulei de ricin, ceaiuri de zmeur si mii de scari urcate, un plasture cu hormoni, Alex s-a decis ca ar cam fi timpul sa ne cunoasca; nu de alta, dar doctorita hotarase de comun acord cu mine sa facem inducere miercuri si pustiul meu a hotarat ca lunea e o zi numai buna de venit pe lume. 

 

Stiam ca travaliul se poate declansa in mai multe feluri: dureri de spate sau de burta + contractii sau ruperea apei si eram pregatita pentru fiecare dintre aceste situatii: in caz de debut cu dureri as fi inceput cronometrarea si as fi mers la spital numai cand contractiile ar fi devenit regulate si cu distanta de vreo 5 minute intre ele sau daca se rupea apa notam ora, ma asezam jos si sunam doctorita. Nimic nu m-a pregatit pentru ceea ce s-a intamplat luni dimineata: sange. Primul impuls a fost sa google-uiesc, iar informatiile referitoare la o eventuala desprindere a placentei m-au facut sa o sun pe doctora, care m-a chemat sa vedem despre ce e vorba.

 

 

Asadar, i-am zis sotului sa nu plece inca la servici si la 8 dimineata ne-am infiintat la control. Verdict neasteptat: dilatatie aproape 2, dar un col inca tare, copilul sus. Mi-a zis ca o sa il cunoastem azi pe Alex (eu ma cam indoiam totusi, ca stiam ca la “debutante” travaliul dureaza in medie cel putin 12 ore), iar dupa ce a vazut ca bebe si placenta sunt ok a zis doctorita ca pot sa aleg daca sa ma interneze sau sa merg acasa si sa ma mai plimb putintel.

 
Asa ca m-am intors acasa – eu conduceam bineinteles, ca erau contractii usoare -, si pe drumul de intoarcere erau 3 feluri de muncitori: unii asfaltau gropi, altii le largeau pe alea existente – in  vederea asfaltarii- iar ceilalti spargeau un drum cu gropi abia acoperite, ca sa puna niste tevi; tara lui papura Voda, ce mai! Si ma mai intreb acum de ce adoarme Alex in masina numai pe drumuri accidentate …
 
 
Ajunsi acasa am hotarat sa stea sotul cu mine si sa cronometram contractiile; zis si facut: am instalat o aplicatie pe telefonul sotului si l-am insarcinat pe el sa faca monitorizarea. Nu prea s-a descurcat saracul, ca era mai emotionat ca mine si pana deschidea aplicatia deja trecea jumate de contractie; plus ca unele contractii erau foarte intense in vreme ce unele erau foarte usoare, asa ca nu stiam daca se le trecem sau nu pe alea… Ca sa nu mai vorbim ca eu nu prea am inteles de ce se cheama contractii, ca ceea ce simteam eu era durere -ceva mai intensa decat inaintea menstruatiei, dar de aceeasi factura- si nu o contractare a burtii. 
 

Ceea ce m-a ajutat pe mine acasa a fost sa merg mult -hotarasem initial sa mergem la piata, dar ulterior am decis ca poate nu e o idee chiar buna sa risc sa nasc printre tarabe cu rosii si cirese- si ma bucur ca am stat totusi acasa; am incercat sa vedem un film, dar am hotarat dupa 15 minute ca “Big Bang Theory” e o porcarie de serial – mi-a casunat pe el cel mai probabil din cauza durerilor accentuate si de faptul ca stateam in pat. Nici completarea puzzle-ului nu m-a ajutat prea mult, cel mai probabil fiindca nu reuseam sa potrivesc nicio piesa. De folos insa au fost dusul si respiratiile Lamaze.

 

 

 

 

Oricum, pe la ora 13 deja se ingrosase gluma – contractii la fiecare 4-5 minute – si am plecat la spital; m-a batut gandul sa conduc eu, dar cred ca i-as fi calcat pe aia cu tevile, care spargeau asfaltul, asa ca am abandonat planul -inca ma felicit ca l-am lasat pe sot sa conduca-. Pe la 13:30 am terminat formalitatile de internare si am aflat ca am dilatatie aproape 3.

 
Regret ca maternitatea privata in care am nascut nu elaboreaza un plan al nasterii, insa eu imi informasem dinainte doctorita ca as prefera o nastere cat mai naturala. Cu toate acestea, am avut parte de cateva “interventii”; cu o parte dintre ele sunt de acord, insa pe unele nu le mai vreau la a doua nastere.
 
In primul rand mi s-a facut clisma, desi fusesem la baie dimineata si nu mai mancasem nimic de la inceperea travaliului; cu toate astea, am fost si sunt de acord cu ea, fiindca nu a fost asa traumatizanta cum credeam si cred ca a ajutat la avansarea travaliului; mi s-a propus si un supozitor -cu glicerina?!- cu care am fost de asemenea de acord.
 
Ceea ce nu as mai accepta insa a doua oara e branula care mi-a fost montata “just in case” si perfuzia cu ser fiziologic “pentru hidratare”; branula respectiva a fost unul dintre motivele pentru care nu am reusit sa ma odihnesc noaptea si una dintre asistente chiar a refuzat-o sa mi-o indeparteze dupa ce am nascut, pe motiv ca asta e politica spitalului; ma indoiesc, ar fi trebuit sa fiu mai ferma. Iar de ser nu cred ca aveam nevoie, ca oricum am baut apa pe timpul travaliului cand am simtit nevoia.
 
 
 
 

Mai amuzanta a fost povestea cu epidurala: citisem ca in momentele travaliului intri intr-un fel de transa, te interiorizezi si traiesti experienta asta fara a  interactiona foarte mult cu lumea din jur. Astfel incat procesul de luare a deciziilor poate fi alterat de armata de hormoni care misuna in tine; asa ca, avand in vedere ca sotul meu a stat cu mine pe toata durata travaliului, l-am insarcinat pe el cu luarea deciziilor.

 
Astfel ca, atunci cand doctorita m-a intrebat daca vreau epidurala, el a raspuns in locul meu: “DA!”, desi eu nu simteam ca durerile sunt atat de ingrozitoare incat sa vreau epi. De fapt cel mai dureros moment a fost consultul in momentul in care aveam dilatatie 5, durerile de travaliu au fost mai acceptabile decat acel moment, asa ca atunci am zis sa facem totusi epi, in caz ca durerile ce vor urma o sa fie mai urate decat aia.
 
 
 
 

Pana am ajuns in salonul de nasteri – pana atunci statusem cu sotul meu singuri in rezerva, ceea ca a fost fain, fara stres aditional- si pana a ajuns medicul anestezist eu deja nu mai eram sigura ca vreau epidurala. Control pe masa, dilatatie 7, asa ca epi iese din schema. Asa ca nu mi-a mai ramas decat sa stam de vorba toate trei: eu, anestezista si doctorita despre vacantele noastre si asa a trecut vremea pana la dilatatie 10, cand a inceput o noua calatorie pentru mine.  

 

In lipsa stresului, travaliul meu a progresat rapid, pe la 16 deja aveam dilatatie 10. In momentul respectiv mi-a venit sa merg la baie, dar le-am linistit pe doctorita si asistenta ca vreau pipi, nu altceva. Ajunsi in punctul asta am hotarat ca e momentul sa ma urc pe masa si sa imping, avand in vedere ca ajunsesem la dilatatie maxima. Singura problema e ca burtica era inca sus, asa ca am stat initial in genunchi si am impins putin, pana ce nesuferita de asistenta mi-a zis sa trec in pozitia clasica, pe spate.

 

 

 

 

Din pacate, desi am nascut la o maternitate privata, nu am avut nicio alta optiune pentru pozitia de expulzie. Dupa nastere i-am zis insa doctoritei ca eu pe spate nu mai nasc niciodata si sper ca lucrurile se vor schimba pana voi naste iar. Durata expulziei la mine a fost aproximativ 25 de minute si asta fiindca eu impingeam si pozitia antigravitationala in care ma aflam facea ca bebe sa alunece inapoi. Asa ca a fost “nevoie” ca asistenta sa tina cu mana pe burtica mea in timp ce eu impingeam, ca sa nu se mai intoarca bebe si dupa aceea am reusit in sfarsit sa imi scot la lumina minunea. Sunt convinsa ca pozitia in care ma asezasem initial sa nasc m-ar fi ajutat si durata expulziei ar fi fost considerabil mai mica. De asemenea poate daca nasteam intr-o pozitie mai fireasca nu mai era necesara epiziotomia…

 

Stiam inca din timpul sarcinii cat de vitale sunt primele minute pentru alaptare, asa ca imediat ce mi l-au dat pe piept pe micul Alex l-am si pus la san. Asistenta insa a parut socata si a zis ca e prea mic si nu stie inca sa suga, ceea ce mi s-a parut cel putin curios. Eu stiam insa mai bine ca acolo era locul micutului meu.

 

 

Din nefericire insa, medicul neonatolog mi l-a smuls pe prichindel dupa numai cateva minute si m-a lasat tremurand – la propriu – in lipsa caldurii corpului acela firav, care se lipea perfect de al meu. E drept ca Alex nu a supt deloc atunci, dar sunt convinsa ca daca i-ar fi fost dat un picut de timp ar fi intuit cum sa o faca… Iar acomodarea cu mediul extrauterin sunt sigura ca s-ar fi facut mult mai natural cu bebe la sanul meu decat intr-un incubator steril in care a stat singurel timp de 2 ore – politica maternitatii, cu care regret ca nu am luptat.

alina-pirtac-2
 
Miercuri la pranz am plecat din maternitate, dupa aproximativ 48 de ore petrecute acolo si am scapat si de obsesia asistentelor cu completarea cu lapte praf. Am hotarat sa alaptez exclusiv la san si la cerere si asta facem in continuare de vreo patru luni si jumatate si vom continua cat se va putea de mult.
 
Inainte sa nasc mi se parea ca femeile au fost dezavantajate de Creator: au menstruatie lunar – si de obicei in vacante -, tot ele se chinuie sa aduca puiuti pe lume, sa ii alapteze, sa ii creasca… Abia cand am ramas insacinata mi-am dat seama cat de norocoase suntem: noua ne e rezervata bucuria de neegalat sa purtam mici minuni in burtica noua luni, sa ii simtim miscandu-se inauntrul nostru si sa manance de la pieptul nostru. Simt ca de fapt barbatii au fost dezavantajati pana la urma…
 
 

alina-pirtac-1

 

Sunt de profesie inginer programator insa practic de aproximativ patru luni si jumatate cea mai frumoasa meserie din lume: sunt mamica de Alex. Imi plac mult calatoriile, sa citesc si sa mamicesc.

 

 

Leave a Reply

Required fields are marked*

eighteen − 4 =